logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


Situatia la zi privind infectia cu COVID-19 in Romania PDF Imprimare Email 327 Afişări
Scris de Sighet Online   
Joi, 26 Martie 2020 19:01

Până astăzi, 26 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.029 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 1.029 de persoane confirmate pozitiv, 94 au fost declarate vindecate și externate (53 la Timișoara, 28 la București, 6 la Craiova, 5 la Constanța, unul la Cluj și unul la Iași). 

Până astăzi, 17 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 și cu boli cronice preexistente, internate în spitale din Craiova, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău și Timișoara, au decedat.

La ATI, în acest moment, sunt internați 29 de pacienți, din care 23 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.

Până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 183 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Totodată, Poliția și Jandarmeria au aplicat 1.883 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină. 

De asemenea, cu ocazia formalităților de intrare în țară, Poliția de Frontieră a întocmit 4 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, faptă prevăzută și pedepsită de art. 326 Cod Penal.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 59 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 44 în Italia, 4 în Spania, 2 în Namibia, 2 în Indonezia, 3 în Franța și câte unul în Tunisia, Irlanda, Marea Britanie și Luxemburg. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 11 cetățeni români aflați în străinătate, 8 în Italia, 2 în Franța și unul în Marea Britanie, au decedat.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.

Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp. 

 

stirioficiale.ro


Share
 

Dr.Max - Farmacie

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact