logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


Tânăr ucrainean cercetat pentru deținerea de valută falsă PDF Imprimare Email 693 Afişări
Scris de Sighet Online   
Vineri, 07 Februarie 2020 12:25

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sighetu Marmaţiei efectuează cercetări cu privire la un tânăr din Ucraina, după ce acesta a prezentat la controlul frontieră, ca dovadă ca deţine mijloace de subzistenţă pe timpul vizitei în ţara noastră, 500 de euro falși.

Ieri, 6 februarie 2020, în jurul orei 10.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației, jud. Maramureș, s-a prezentat pe sensul de intrare în România cetățeanul ucrainean I.D., în vârstă de 25 de ani.

Pe lângă documentele de călătorie necesare trecerii frontierei, în conformitate cu legislaţia  comunitară şi naţională în domeniu, bărbatul a făcut dovada că deţine  mijloacele minime de subzistență necesare cât timp se află pe teritoriul României, prezentând la control suma prevăzută de lege, constând în două bancnote de 200 de euro şi două bancnote de 50 de euro.

Pe timpul efectuării formalităților de frontieră, lucrătorul nostru a constatat faptul că bancnotele prezintă serii identice, fapt pentru care s-a luat măsura examinării amănunțite a acestora, cu ajutorul aparaturii din dotare. Astfel, polițiștii de frontieră au constatat faptul că cele patru bancnote nu prezintă elementele de siguranţă specifice unor bancnote autentice, acestea fiind false.

Bancnotele au fost ridicate în vederea confiscării, urmând a fi trimise la expertiză, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru comiterea infracţiunilor de falsificare de monede, punere în circulație de valori falsificate, precum și falsificare de valori străine, conform Codului Penal.

Cercetările continuă sub directa supraveghere a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, urmând ca la finalizare să fie luate măsurile legale ce se impun.


Share
 

Dr.Max - Farmacie

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact