logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


La Centrul Cultural Sighetu Marmației a avut loc un regal al cântecului popular maramureșean ! PDF Imprimare Email 456 Afişări
Scris de Sighet Online   
Luni, 25 Noiembrie 2019 12:20

Timp de două zile la Centrul Cultural Sighetu Marmației a avut loc concursul de interpretare a cântecului popular din Maramureș în cadrul proiectului „TRADIȚIE ȘI CONTINUITATE”- ediția a III-a 2019, ce vizează conservarea patrimoniului cultural tradițional și promovarea moștenirii culturale  a Maramureșlui. Proiectul cuprinde evenimente  pe parcursul a 10 zile, un concurs de interpretare a cântecului popular dedicat marelui interpret de muzică populară Viorel Costin,  Ziua Ansamblului folcloric „MARA”  la  51 de ani de activitate, Spectacolul  de Gală dedicat Zilei Naționale a României.

La  ediția din acest an a  Concursului de interpretare a cântecului popular maramureșean „VIOREL COSTIN”, concurenții  selectați pentru finală au dovedit talent, o bună pregătire a repertoriului ales și un deosebit respect pentru costumul popular maramureșean.

Juriul  alcătuit din Anghelina Timiș Lungu-președinte, Ileana Dăncuș (n.Costin), Mirela Barz, Gheorghe Pop și Ioan Muntean,  a acordat următoarele premii : Marele premiu și trofeul Concursului „VIOREL COSTIN”- Raluca Covaci, Locul I: Lăzăroi Iasmina, Pașca Maria;  Locul II: Vlad Iulia Ioana; Locul III: Petruț  Denisa Mihaela; Mențiune: Bledea Denisa Anamaria, Bud Ionuța și Dunca Bogdan Luca. La instumențiști s-au acordat următoarele premii: Marele premiu  „GHORGHE COVACI CIOATĂ”: Vlad Dănuț  Iosif-vioară; Locul I: Roman Vasile Răzvan-vioară; Locul II nu s-a acordat; Locul III: Agapciuc Marian Dumitru-vioară.

Trofeul Concursului „VIOREL COSTIN” a fost asigurat prin contribuția familiei artistului și înmânat de Ileana Dăncuș (n.Costin), sora îndrăgitului interpret. Premiile au fost acordate  de către Consiliul Județean Maramureș.

          Anul acesta acompaniamentul concurenților a fost asigurat de către o orchestră  alcătuită din instrumentiști de mare valoare, (printre care Viorel Bledea și Ioan Dunca), dirijor Mihai Chiș și a contribuit la succesul evenimentului. Atât ziua de concurs cât și gala laureaților au fost un adevărat regal al muzicii populare din județul nostru, la care și-a adus contribuția și câștigătoarea de anul trecut a Marelui trofeu„VIOREL COSTIN”- solista Diana Topan.

Evenimentele din cadrul proiectului “TRADIȚIE ȘI CONTINUITATE”- ediția a III-a 2019,  se vor încheia în ziua de 29 noiembrie ora 12,00, cu un Spectacol de Gală dedicat  Zilei Naționale a României.

 Ioan Dorel Todea


Share
 

Dr.Max - Farmacie

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact