logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


NORTH WEST FEST, ediția a 3-a (7-9.IX.2018, Baia Mare) PDF Imprimare Email 486 Afişări
Scris de Sighet Online   
Marţi, 28 August 2018 15:09

North West Fest reprezintă o puternică dorință de a schimba oamenii și orașul, de a promova jazz-ul și blues-ul, de a pune bazele unui climat de toleranță, înțelegere și multiculturalitate și de a construi un eveniment cultural prestigios pentru municipiul Baia Mare. 
În perioada 7 - 9 septembrie 2018 la Baia Mare, în Piața Cetății se va desfășura a 3-a ediție a Festivalului International de Jazz & blues, NORTH WEST FEST unde vor fi prezenți artiști de mare ținută, personalități ale jazzului din Polonia, România și Ungaria, apreciați de publicul intern și internațional.
 
 
Programul festivalului international de jazz & blues, NORTH WEST FEST, ediția a 3-a:
 
Vineri 7 septembrie (Piața Cetății)
20.00 JazzyBIT (România)
21.00 Beata Przybytek (Polonia)
 
Sâmbătă 8 septembrie (Piața Cetății)
20.00 Mario Florescu & The Teachers (România)
21.00 Duo Harry Tavitian – Cserey Csaba (România)
 
Duminică: 9 septembrie (Piața Cetății)
20.00 Straight From The Bottle (România)
21.00 A.G Weinberger Band (Ungaria)
 
 
EVENIMENTE CONEXE
 
* A.G Weinberger Band - Workshop și lansare album ReBorn - duminică 9 septembrie 2018 la Colonia Pictorilor, str. Victoriei, nr.21
 
 
PARTICPANȚI:
 
JazzyBIT este un trio format din Teodor Pop (pian, claviaturi), Mihai Moldoveanu (bas) și Szabó Csongor-Zsolt (tobe), ce activează din 2012 și oferă o combinație energică de jazz și rock, presărată pe alocuri cu blues, latin și funk. Grupul își descrie stilul ca fiind “loud jazz”. Sună ca și cum Hiromi ar cânta cu Snarky Puppy, dar în trio. All About Jazz compară JazzyBIT cu Esbjörn Svensson Trio: “JazzyBIT amintește de Esbjörn Svensson Trio, dar adaugă o atitudine rock armoniilor vibrante presărate cu melodii vioaie. De asemenea, se evidențiază prin ritmurile funky, strânsa legătură artistică între cei trei, dar și aranjamentele muzicale remarcabile.”. În 2014 trupa lansează albumul de debut “Touch the Sky“, urmat de albumul “Horizon” în 2016.
Trupa desfășoară o bogată activitate concertistică, numărând aproape 200 de concerte în primii 6 ani de activitate. Până în prezent, JazzyBIT a concertat în 9 țări, pe 2 continente, participând la câteva dintre cele mai mari festivaluri de jazz din lume (Jarasum International Jazz Festival în Coreea de Sud, Vilnius Mama Jazz Festival în Lituania sau Belgrade Jazz Festival în Serbia), dar și în câteva dintre cele mai renumite cluburi de jazz din Europa (Reduta Jazz Club în Praga, Sunset Sunside în Paris, sau Budapest Jazz Club). Pe lângă circuitul jazz, trupa a cântat și în cadrul unor festivaluri cu muzică de mai multe genuri, precum festivalul Sziget din Ungaria, Exit din Serbia sau Untold din România, dar și în cadrul unor cluburi cunoscute din circuitul european, precum A38 din Budapesta sau Control din București.
 
 
AG Weinberger revine la formula de band de data aceasta însă cu o nouă dimensiune componistică şi într-o manieră stilistică diferită, reunind în repertoriul său piese de jazz, blues, soul, blues-rock, piese mai rar auzite, adunate într-un concert de colecţie, adevarate bijuterii muzicale pe care în Romania doar AG Weinberger le cântă. 
Noua formulă de band recrează în stil propriu un univers muzical de înaltă ţinută, piese din repertoriul lui Lionel Hampton, T-Bone Walker, The Fabulous Thunderbirds, Benny Golson, Charlie Parker sau selecţia din compozitiile proprii sunt redimensionate şi filtrate muzical de către AG Weinberger în cel mai firesc spirit al libertăţii de creaţie, muzica sa emanând aceeaşi sensibilitate şi aceeaşi amprentă solară universului muzical abordat. 
Considerat de către critici Mr. Blues al României, si de către legendarul B.B. King “un chitarist carismatic de cea mai înaltă clasă”, AG Weinberger este singurul artist de blues şi jazz din România selectat pentru nominalizare la 7 categorii la Premiile Grammy, decorat cu Ordinul Cultural în grad de Cavaler. El îşi continuă misiunea sa cu acelaşi zel, cu aceeaşi pasiune şi credintă pentru a impune muzica bună în viaţa culturală din România.
 
 
Duo Harry Tavitian (pian, voce) – Cserey Csaba (tobe, percuţie)
Pianistul Harry Tavitian este una dintre personalităţile care au marcat evoluţia jazz-ului românesc şi nu numai. Considerat de presa americană drept cel mai interesant jazzman român contemporan, Tavitian a jucat un rol activ în apariţia şcolilor naţionale de jazz din estul Europei. "Harry Tavitian se numără printre pianiştii extraordinari care au iniţiat şi au desăvârşit Noul Jazz Est-European", spunea criticul de jazz austriac Richard Schuberth la ORF1.
Jazzul de avangardă şi bluesul arhaic alternează în creaţia sa, traversată de la începutul carierei sale de un puternic filon etnic. Tavitian se consideră armean prin naştere, român prin adopţie şi se simte acasă în ambele culturi, folclorul balcanic şi caucazian fiind una din sursele sale majore de inspiraţie.
Muzica duo-ului este deosebit de apreciată de public pentru energia debordantă, spontaneitatea, dar și pentru pasajele de o mare tensiune dramatică.
 
Beata Przybytek solistă, pianistă și compozitoare de excepție este văzută că fiind una dintre cele mai uluitoare voci poloneze. În 2002, ea a câștigat premiul întâi la The 29th International Meeting of Jazz Vocalists în Zamość. Beata a absolvit cursurile Departamentului de Jazz din cadrul Universității de Muzică din Katowice unde este în prezent o membră a catedrei. În 2013, primește premiul foarte prestigios ,,Mateusz Trojki” al Radioului Național Polonez. Ea a primit de asemenea o bursă din partea Ministerului Culturii și al Patrimoniului Național din Polonia. În 2014, îi este acordat ,,Ikar 2013” de primarul orașului Bielsko-Biala, Jacek Krywult. Este recunoscută internațional și frecvent aplaudată de audiențe atât în Polonia cât și în Austria, Belgia, Suedia, Germania, Franța, România și Slovacia.
 
Straight From The Bottle este o trupă ce oferă o interpretare foarte intensă, directă, simplă, personală și verde-n față a muzicii blues, fără ocolișuri, fără compromisuri, exact ca senzația oferită de o bere rece sorbită direct din sticlă într-o după-masă toridă de vară. 
Trupa este de fapt un "Supergrup" format din muzicieni cu experiență în multe alte proiecte de succes: Bogdan Mezofi – Voce (Grimus); Andrei Gheo – Bass (Fluturi pe Asfalt, Pinholes); Gabor Bajusz – Tobe (Funkorporation); Bogdan Cristea – Chitara (Bigg Dimm`a Band, Aldo Blaga & Tzika Sax Orchestra).

Share
 

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Curs valutar


Horoscop


Vremea


Un mic zâmbet


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact