logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


51 de percheziții la contrabandiștii de ţigări PDF Imprimare Email 225 Afişări
Scris de Sighet Online   
Sâmbătă, 04 August 2018 06:55

Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației, sub coordonarea procurorului din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Satu Mare, împreună cu lucrători din cadrul ITPF Oradea, ITPF Timișoara, BCCO Oradea, SCCO Satu Mare, IPJ Satu Mare și IPJ Bihor sprijiniți de către lucrători din cadrul Grupărilor Mobile de Jandarmi Cluj și Oradea, IJJ Maramureș și IJJ Satu Mare, au efectuat 51 percheziții domiciliare la locuințele unor persoane care fac parte dintr-un grup infracțional axat pe contrabandă cu țigări.

De la începutul anului 2018, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Satu Mare au fost demarate activități de monitorizare a unei grupări infracționale organizate formată din peste 50 de persoane, cetățeni români și ucraineni, specializată în contrabanda cu țigări de proveniență extra comunitară.

Gruparea era foarte bine organizată, fiecare membru având roluri precise în derularea activităților infracționale, în ceea ce privește trecerea țigărilor peste frontieră, transportul și depozitarea acestora în diferite locații şi comercializarea lor către diferite persoane.  

Pe perioada monitorizării, s-au confiscat de la membrii grupării, în urma unor acțiuni punctuale, peste 55.000 de pachete cu țigări în valoare de 610.000 lei, cantitate ce urma să fie introdusă ilegal în țară în vederea comercializării.

În data de 2 august a.c., începând cu ora 6.00, polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației, delegați de procurorul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Satu Mare, împreună cu lucrători din cadrul ITPF Oradea, ITPF Timișoara, BCCO Oradea, SCCO Satu Mare, IPJ Satu Mare și IPJ Bihor, sprijiniți de către lucrători din cadrul Grupărilor Mobile de Jandarmi Cluj și Oradea, IJJ Maramureș și IJJ Satu Mare, au descins la 51 de locații aparținând membrilor grupării, de pe raza județelor Satu Mare, Maramureș, Arad și Bihor.

Până în prezent au fost descoperite şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe baxuri cu țigări de proveniență ucraineană, înscrisuri și indicii care atestă implicarea celor vizaţi în activități infracționale, telefoane mobile şi cartele telefonice în diferite rețele, importante sume de bani în lei și valută, arme și muniția aferentă, deținute ilegal.

La sediul DIICOT- Biroul Teritorial Satu Mare vor fi aduse, în vederea audierii, un număr de peste 40 de persoane.

În cauză, se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de grup infracțional organizat și contrabandă, iar în prezent procurorul de caz și lucrătorii de poliție judiciară delegați de către acesta desfăşoară activităţi specifice în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Pe timpul acțiunii s-a beneficiat de sprijinul de specialitate al Brigăzii de Operațiuni Speciale Oradea și Serviciul de Operațiuni Speciale Satu Mare.

Comunicat ITPF Sighetu Marmatiei.


Share
 

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Curs valutar


Horoscop


Vremea


Un mic zâmbet


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact