,,Îmi zice vărul meu: să vezi ce păţanie am avut legat de asta. Tocmai îi spusesem definiţia fracţiunii de secundă, perioada de timp scursă între aprinderea luminii verzi şi claxonul cocalarului din spate.
Şi începe: aveam vreo o lună şi jumate de Olanda, eram în perioada când ne acomodam şi învăţam drumurile prin oraş, magazinele cu produsele preferate... (ştiu că Simona lui caută tot felul de mirodenii exotice. Şi bune). Umblam cu maşina prin oraş după un magazin anume, care avea ceva interesant, nu mai ţin minte ce, şi ne-am oprim la un semafor, era roşu. Ziceam că trebuie s-o luăm la dreapta, Simona insista să căutăm pe drumul ce o făcea la stânga, Luca (era încă mic, dar avea părerea lui), iţindu-se printre scaune zicea că mai bine mergem tot înainte... la un moment dat arunc o privire la semafor, tocmai la timp să văd cum lumina galbenă se stinge şi se aprinde cea roşie. Mă uit în oglindă şi îngheţ! În spatele nostru erau vreo şase-şapte maşini. Linişte totală. Ies din maşină, mă înclin cu mâinile ridicate ceva de genul "vă rog să mă iertaţi!". Vreo doi, cei din primele maşini, pe care i-am putut vedea, au dat din mâini cu sensul de "relax, no problem". Atâta de ruşine mi-a fost...! Chiar m-am gândit: au fost nevoiţi să stea până la următorul verde, din cauza noastră. Nu putea unul din ei, măcar, să pişte puţin claxonul, să ne facă atenţi?
Nu, nu puteau, zic. Au o definiţie foarte clară a cuvântului respect.
Da, zice. Să-i vezi cum stau liniştiţi şi aşteaptă să-şi termine de mutat în casă cumpărăturile cel care şi-a oprit maşina în drum... au carosabilele destul de înguste şi se întâmplă des asta.

Ce să mai zicem? Doar să ne amintim că ştirile de la noi sunt pigmentate cu... eh!,,