logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


Noua taxă auto: ''Nu ne dorim o nouă penalitate sau o nouă taxă, vrem doar un aer mai curat'' PDF Imprimare Email 712 Afişări
Marţi, 30 Ianuarie 2018 10:57

Ministrul propus al Mediului, Graţiela Gavrilescu, a afirmat, luni, în comisiile reunite de specialitate din Parlament, că un proiect privind înlocuirea timbrului de mediu nu este încă finalizat, dar că nu are în vedere o nouă penalitate sau o nouă taxă de înmatriculare pentru cei care vor să-şi cumpere o maşină second hand, ci doar ‘să respirăm un aer mai curat’.

‘Anul acesta, mi-am propus ca bugetul AFM (Administraţia Fondului pentru Mediu, n.r.) să fie adoptat la finele lunii februarie – începutul lunii martie. Prin bugetarea din Fondul de Mediu vom avea fonduri pentru sistemele de instalaţii privind gestionarea deşeurilor. Cât priveşte timbrul de mediu, spun că, decât să ne grăbim să facem lucruri nu tocmai benefice, mai bine lucrăm cu paşi mai înceţi. Proiectul nu este încă finalizat. Nu ne dorim să punem o nouă penalitate sau o nouă taxă de înmatriculare pentru cei care vor să-şi cumpere o maşină second hand. Ne dorim doar să respirăm un aer mai curat. Vrem să facem o proiect responsabil pentru generaţiile viitoare’, a afirmat Gavrilescu.

Maşinile cu norme de poluare Euro 2, 3 sau 4 ar putea fi taxate în funcţie de emisii. Ministrul a mai spus că vor fi trei criterii în funcţie de care va fi stabilită noua taxă: capacitatea cilindrică a autovehicului, norma de poluare şi cantitatea de emisii de dioxid de carbon a maşinii. O altă declaraţie despre noua taxă a venit de la preşedintele Asociației Societăților de Service Auto Independente (ASSAI) care a spus că aceasta se va aplica tuturor proprietarilor de autovehicule, indiferent dacă au achitat sau nu timbrul de mediu sau orice altă taxa auto la maşină.

„Se va plati anual, la fel ca şi impozitul auto sau RCA-ul. Noua taxă auto se va aplica în funcţie de gradul de poluare al autovehicului. Exemplu: maşinile cu normă de poluare Euro 1 sau Non Euro vor plăti o taxă anuală mare, estimată la 200 euro/an. Maşinile cu normă de poluare Euro 5 şi Euro 6 vor achita în jur de 50 euro/an. Cu cât vor apărea noi norme de poluare (Euro 7, Euro 8 etc.), aceste clase vor fi „premiate” cu o taxă mai mică, de 50 de euro/an, şi celorlalte clase de poluare le vor creşte taxele, fiind încadrate în categorii cu grad de poluare mai ridicat. Înseamnă că cei care au acum un autovehicul cu normă de poluare Euro 5 şi achita 50 de euro/an vor plăti mai mult în momentul în care apar norme noi de poluare, pentru că acele noi norme de poluare vor beneficia de taxa de 50 de euro/an. Cei care s-au grăbit să îşi cumpere şi înmatriculeze maşini în acest an în speranţa că vor scăpa de taxe, nu au scăpat. Majoritatea maşinilor înmatriculate în acest an au norma de poluare Euro 3, Euro 2 si Euro 1. Vor plăti taxe mari„, spune Cristian Muntean, preşedintele Asociației Societăților de Service Auto Independente (ASSAI), apropiat discuţiilor de la Ministerul Mediului privind taxa auto 2018.

Sursa - jurnalmm.ro


Share
 

Dr.Max - Farmacie

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact