logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


MEDICII DE FAMILIE ACUZĂ :Actele adiţionale propuse de CNAS sunt nelegale PDF Imprimare Email 472 Afişări
Joi, 30 Iunie 2016 09:11

La nivel naţional, medicii de familie au semnalat faptul că actele adiţionale propuse de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, pe baza cărora furnizorii de servicii medicale îşi pot desfăşura activitatea în luna iulie, sunt ilegale.

Noul contract-cadru va intra în vigoare la începutul lunii august, iar reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Maramureş au precizat că, pe parcursul lunii iulie, furnizorii de servicii medicale vor lucra pe baza unor acte adiţionale. Conducerea instituţiei susţine că, în momentul de faţă, medicii de familie sunt singurii nemulţumiţi de noile reglementări ale contractului-cadru, dar că nu pot interveni în acest sens.

„Medicii de familie au avut aşteptări mai mari de la reglementările care s-au aprobat, dar CAS Maramureş nu poate să intervină, decât să-i poftească la contractare. În cazul medicinei primare, au crescut valorile de punct, s-a mai ajustat puţin partea de sancţiuni şi câteva lucruri s-au mai aliniat conform dorinţelor lor. Medicii de familie ar vrea însă salarii mai mari, dar există nişte limitări bugetare şi pentru fiecare segment de activitate a primat încadrarea în bugetul aprobat la începutul anului. Avem deja acte adiţionale cu medicii de familie, probabil că vor fi câteva voci, dar fiecare îşi asumă atitudinea pe care o urmează. În afară de medicii de familie, nu există şi alte categorii de furnizori nemulţumite”, a declarat Carmen Prodan, preşedintele CAS Maramureş.

Conform noului contract-cadru, valoarea minimă garantată a punctului per capita a crescut la 4,3 lei, de la 4 lei cât era anterior, iar valoarea minimă garantată a unui punct pentru plata pe serviciu medical este de 2 lei, faţă de 1,9 lei, cât era înainte.

Acte adiţionale la un contract care nu e valabil.

La nivel naţional, Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) atrage atenţia asupra faptului că actele adiţionale care trebuie semnate acum nu sunt legale. „Societatea Naţională de Medicina Familiei şi Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) aduc în atenţia opiniei publice nelegalitatea actelor adiţionale propuse de CNAS a fi încheiate cu furnizorii de servicii medicale pentru luna iulie 2016. Prin adresa trimisă de CNAS cu nr. P4775/23.06.2016, suntem puşi în situaţia creată artificial şi fără sens juridic să încheiem un act adiţional la un contract care îşi încetează aplicabilitatea.

Vechiul Contract-cadru este valabil până la 30 iunie, iar noul Contract-cadru este valabil de la 1 iulie. Soluţia legală în acest moment este ca noul Contract-cadru să devină valabil de la 1 august, iar vechiul Contract-cadru să mai fie prelungit cu o lună, până la 31 iulie”, precizează SNMF, într-un comunicat de presă. În aceste condiţii, medicii de familie din Maramureş refuză, în momentul de faţă, să semneze acte adiţionale cu CAS Maramureş şi aşteaptă să vadă care sunt paşii de urmat, stabiliţi la nivel naţional.

Sursa:infomm.ro


Share
 

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Curs valutar


Horoscop


Vremea


Un mic zâmbet


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact