logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


Peste 30.000 pachete de ţigări de contrabandă descoperite la frontiera de nord PDF Imprimare Email 537 Afişări
Vineri, 13 Mai 2016 19:26
În ultimele 24 de ore, polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit şi confiscat, peste 30.000 pachete țigări de contrabandă, de proveniență ucraineană, în valoare de aproximativ 304.000 lei.
 
* Azi dimineață, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Sighetu Marmației au declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu produse din tutun, în zona de responsabilitate. Astfel, în jurul orei 4.30, lucrătorii noștri au identificat în trafic pe raza localității Sighetu Marmației, jud. Maramureș, un autoturism marca Ford, condus de Daniel R., în vârstă de 39 ani și în care se mai afla Cornelia P., de 31 ani, ambii domiciliați pe raza județului Maramureș.
Pe timpul controlului, lucrătorii noștri au descoperit în autoturism 8 colete care conțineau țigări, fapt pentru care cele două persoane au fost conduse la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor. În urma inventarierii țigărilor a rezultat cantitatea de 6.990 pachete de proveniență ucraineană, în valoare de 62.700 lei, care a fost ridicată în vederea confiscării. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar autoturismul folosit la transportul țigărilor a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.
 
Un alt echipaj al poliției de frontieră din cadrul aceluiași sector a depistat în zona de competenţă 10 colete care conţineau 5.500 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare totală de 49.300 lei. Țigările au fost ridicate în vederea confiscării iar în continuare se fac verificări în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activități infracționale.
 
*În ziua de 12 mai a.c., la nivelul Sectorul P.F Brodina – I.T.P.F. Sighetu Marmației, în baza unor date conform cărora la locuința unui cetățean român de pe raza localității Sadău, jud. Suceava, este depozitată o cantitate de țigări, s-a declanșat o acțiune specifică pe linia combaterii contrabandei. Astfel, o echipă operativă s-a deplasat la imobilul respectiv unde, în prezenta şi cu acordul proprietarului, au descoperit într-o anexă mai multe colete cu țigări. Acestea au fost transportate la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor, iar în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 4.990 pachete cu țigări, marca Marble, de proveniență ucraineană. Întreaga cantitate de țigări în valoare de aproximativ 55.000 lei a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.
 
Tot în zona de competenţă a Sectorului P.F. Brodina,  polițiștii de frontieră au depistat azi dimineaţă,  pe direcția localității Straja, mai multe colete de țigări care conțineau 12.500 pachete de țigări, de diferite mărci, de proveniență ucraineană. Ţigările în valoare de 137.500 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar în continuare lucrătorii noștri desfășoară activități în vederea documentării întregii activități infracționale, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.
 
*În ziua de 13 mai a.c., în jurul orei 02.15, s-a prezentat în P.T.F. Siret pentru a intra în țară, călătorind pe jos, cetățeanul ucrainean K. Daniiel, în vârstă de 21 de ani. În baza analizei de risc, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra persoanei și bagajelor, ocazie cu care au descoperit ascunsă și nedeclarată, pe corpul bărbatului, în vederea sustragerii de la controlul vamal, cantitatea de 98 pachete de țigări diferite mărci de proveniență ucraineană. Țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 5.000 lei. Față de cetățeanul ucrainean s-a luat măsura interzicerii intrării în România pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 13.05.2016.
   
* Câteva ore mai târziu, în jurul orei 05.18, s-a prezentat în P.T.F. Siret, pe sensul de intrare în țară, cetățeanul român C. Gheorghe, în vârstă de 19 ani, domiciliat în orașul Siret, conducând un microbuz marca Mercedes-Benz. Existând suspiciuni că acesta transportă țigări, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra mașinii, fiind descoperită ascunsă sub bancheta din față a microbuzului, cantitatea de 146 pachete de țigări, marca Rothmans, de proveniență ucraineană. Țigările în valoare de 178 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar șoferul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 lei. 
                         
 
Purtător de cuvânt al ITPF Sighetu Marmaţiei
                          Insp. pr. de poliţie Lungu Radu 
 

Share
 

Dr.Max - Farmacie

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact