Pentru mine au trecut mai bine de 25 de ani de cȃnd drumul de dimineațǎ ȋnseamnǎ reȋntȃlnirea cu Liceul Tehnologic Forestier. Acum, ȋn momentul intrǎrii ȋn noul sediu, sǎ ne aducem aminte ce-am fǎcut şi sǎ ne gȃndim ce vom avea de fǎcut de-acum ȋnainte. Întrebarea, care ȋnseamnǎ ce-a fost şi ce sau cum dorim sǎ fie, are acelaşi rǎspuns! Am venit şi vom veni  noi, profesorii, cu un singur gȃnd: sǎ ne facem datoria, cu profesionalism, cu mȃndrie, cu empatie, cu ȋnțelegere şi cu tristețe cȃnd vom fi nevoiți sǎ pedepsim.

 

Pȃnǎ acum un an, prea mult ȋngȃndurați de treburile pe care le aveam de rezolvat, nu priveam –poate - la pereți, la improvizațiile din curtea interioarǎ, la cȃte un colț degradat din clase.

 Nu vedeam altceva decȃt nişte tineri care aşteptau ȋn fiecare zi sǎ le spunem ceva - nu neapǎrat frumos-, dar cu siguranțǎ util.

 

„Obişnuința e a doua naturǎ”. Cȃnd trec anii, tu, profesor sau alt membru al „familiei” Liceului din strada Dragoş Vodǎ nr.43, ȋncerci sǎ pricepi de ce obişnuința duce la ceva care ȋnseamnǎ, de fapt,  „nu se mai poate fǎrǎ”. 

 

Iubim ființele sau lucrurile de lȃngǎ noi. Am vrea sǎ fie mereu tinere şi frumoase. Nu se poate...Ființele ȋmbǎtrȃnesc şi...

 

Miraculos - ar spune unii, firesc - ar rǎspunde cei care au muncit şi poate au pierdut şirul nopților nedormite, şcoala noastrǎ veche a devenit...nouǎ! Ce schimbare fundamentalǎ! Aproape cǎ ne vine sǎ modificǎm versurile lui Bolintineanu şi sǎ-i şoptim: de eşti tu aceea, aici n-am fost eu...Continuȃnd acelaşi joc al imaginației, sǎ ne ȋnchipuim cǎ dacǎ ar putea vorbi, noua şcoalǎ  ne-ar rǎspunde, „ajutatǎ” de Coşbuc: „Iatǎ-mǎ! Tot eu cea veche!”

 

Privim la chipurile dragi din viețile noastre şi suprapunem ȋn mintea noastrǎ imaginile lor din tinerețe. Facem asta şi parcǎ-i iubim mai mult acum decȃt atunci...Privim acum la noul chip al Liceului şi suprapunem ȋn mintea noastrǎ imaginea noului peste imaginea vechiului. Dupǎ ce facem asta, sufletul nostru se mai mǎreşte puțin pentru a face loc alǎturi de vechea şcoalǎ şi celei noi, mai modernǎ, mai tȃnǎrǎ, mai frumoasǎ, mai spațioasǎ. Acum, cele douǎ - cea care nu mai este şi cea care acum ȋncepe sǎ fie - vor face parte din noi...

 

Liceului cel nou, ȋi doresc sǎ dureze mult şi bine, ȋntregului personal care lucreazǎ ȋn aceastǎ instituție ȋi doresc sǎ dureze tot mult şi bine, iar acelora care au contribuit la finalizarea acestui proiect care a ȋnsemnat pentru ei multe nopți albe şi zile ȋncețoşate ȋn incertitudine,

 

Respect si recunoştințǎ!

 

Şi pentru cǎ lista celor care ar dori sǎ vǎ mulțumeascǎ e prea lungǎ, semnez eu pentru toți:

 

Horia Picu