logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


CARTE: „Antoniu şi Kawabata” de Iolanda Malamen PDF Imprimare Email 680 Afişări
Scris de Horia Picu   
Duminică, 03 Aprilie 2016 05:58
Iolanda Malamen, poetǎ, pictorițǎ, cronicar de artǎ, prozatoare. Sper ca primele trei preocupǎri majore sǎ exceleze, pentru cǎ prozatoarea pe care am „ȋntȃlnit-o” ȋn romanul „Antoniu şi Kawabata” nu m-a convins deloc...Autoarea a vrut sǎ scrie un roman al vremurilor moderne, despre visul integrǎrii europene şi viețile irosite ale unor cerşetori-scriitori(!) şi pe deasupra cititori de reviste literare(!). Dialogurile sunt false, supozițiile de la care pleacǎ autoarea, cam tot aşa...Antoniu şi prietenul sǎu Kawabata, sunt doi cerşetori care trǎiesc pe unde apucǎ. Prima impresie de „forțare” a mesajului textului apare de la ȋnceputul romanului, cȃnd Antoniu discutǎ cu Kawabata şi ȋi şi face portretul:
„-Ascultǎ, Kawabata, samurai neghiob,[...] cu fața ta de boschetar cu dinți ruginiți şi ochi de vrǎjitoare.”
Sincer, se putea gǎsi altǎ modalitate de a ne face cunoscut aspectul fizic al lui Kawabata...Cei doi, dupǎ o zi ȋntregǎ de stat cu mȃna-ntinsǎ, se retrag ȋn insalubrul lor adǎpost, frig şi cenuşiu, dar Antoniu are gȃnduri nobile fațǎ de prietenul sǎu şi-i spune:
„Gȃndeşte-te la cȃt de mult ne-am ȋndepǎrtat de Dumnezeu! Lasǎ-mǎ sǎ te ȋmpac cu El!”
 
Exact asta ȋşi doreau cele douǎ personaje! Personajele pot fi oricȃnd douǎ persoane, la noi sau ȋn Uniunea Europeanǎ, dar nu cred cǎ principalul lor gȃnd cȃnd se retrag obosiți(?) seara sub un acoperiş, este sǎ stabileascǎ o legǎturǎ cu divinitatea...Discuțiile dintre Antoniu şi Kawabata sunt ȋntotdeauna elevate, cizelate, aşa cum fac boschetarii de obicei(?):
„Kawabata, tocana de legume nu are legi şi traiectorii precise. Cȃteodatǎ coboarǎ şi pe gȃtlejul lui Ben.”
 
Antoniu are un debit verbal neobişnuit. Pare cǎ abia aşteaptǎ sǎ-şi vadǎ colegul pentru a-l „ȋmproşca” fǎrǎ milǎ cu atȃt de multe cuvinte, expresii, epitete, cǎ mi s-a pǎrut un miracol faptul cǎ „samuraiul neghiob” n-a plecat lǎsȃnd-o pe autoare fǎrǎ un personaj cheie al romanului.
„Ce se potriveşte cel mai bine stomacului dumneavoastrǎ sensibil? Un pǎduche ȋn sos de cucutǎ? Poate un pui de vulpe ȋn sos tomat? O pulpǎ  la tavǎ, de cȃine lihnit, cu sos de coacǎze? Inimǎ de privighetoare cu semințe de mac?[...] creier virgin de cloşard ȋn sos de remoulade, cuvinte prosteşti trecute prin pesmet[...].”
 
„Remoulade”, adica un fel de maionezǎ. Dar cerşetorii au un bogat bagaj lingvistic...
Antoniu ȋl „gratuleazǎ” pe Kawabata cu expresii care se vor exotice, poate sunt un fel de invitație de mai citi o paginǎ. Pe unele mi le-am notat: dihor leşinat, animal preistoric, pitecantropus maximus, floare carnivorǎ, dihanie strǎvezie (despre un cȃine) , pupǎzoi smintit, samurai bubos, cangur urȃt mirositor, strigoi puturos, fluture transparent, acvilǎ tomnaticǎ, pǎun jumulit. Fragmentele din roman care mi-au  provocat o bucurie sau o plǎcere pe care o poate avea oricare cititor cȃnd are ocazia sǎ ȋntȃlneascǎ mǎcar cȃteva rȃnduri notabile (la pozitiv!) sunt puține. Unul este consemnat imediat:
„A trecut şi Crǎciunul, ca o palǎ cǎlduțǎ de vȃnt, peste sufletele lui Antoniu şi Kawabata, cei doi cloşarzi, bastarzi ai speranței, pescuitori ȋn propriul ȋntuneric.”
 
Cloşard, cloşarzi- un cuvȃnt despre care nu sunt prea lǎmurit ce ȋnseamnǎ, decȃt la modul intuitiv. Negǎsind o explicație, l-am „interpretat” ca venit din francezul „la cloche”- „clopot” şi modul cum stau cerşetorii cu pǎlǎria ȋn formǎ de clopot pentru a primi cȃțiva bǎnuți.
Altǎ problemǎ deranjantǎ- prin repetiția ei pȃnǎ la exasperarea cititorului şi prin ȋnsǎşi falsitatea  ei, dacǎ ne gȃndim la statutul trǎitorilor de pe azi pe mȃine- este integrarea Romȃniei ȋn Uniunea Europeanǎ, care pare sǎ-i preocupe pe cei doi cerşetori mai mult decȃt pe politicienii noştri.  Mai citeşte omul cȃteva pagini (altfel cum s-ar putea scrie cronicile?) şi dǎ iar şi iar de UE. 
„Scoalǎ, Ben! De cȃteva zile, Uniunea Europeanǎ şi-a deschis porțile ei fastuoase şi pentru noi. Nu simți un fior ȋn  tǎtǎcuța ta care sunǎ a gol? Trezeşte-te, nesimțit ce eşti! Ciupercǎ otrǎvitoare, gȃndac de alimente, uscǎturǎ soioasǎ.”
 
Alt personaj, din acelaşi mediu, discutȃnd despre „meseria” pe care o practicǎ şi despre UE, spune:
„Cum sǎ nu furǎm? Spuse bǎrbatul. Atȃt timp cȃt nu voi putea sǎ-mi hrǎnesc cinstit cei cinci copii, o sǎ fur tot ce-mi iese ȋn cale: şine de tramvai, cabluri electrice, cǎrǎmizi, acoperişuri, copaci, stȃlpi de ȋnaltǎ tensiune, mǎturi, griş, flori, preşuri, pǎianjeni, umbre, da, o sǎ fur cu bucurie, iar de Uniunea aia Europeanǎ[...] sǎ nu mai aud...”
 
Puținǎ analizǎ pe text se impune şi aici. Antoniu vorbeşte cu cerşetorii despre UE. De altfel ideea asta cu integrarea Romȃniei ȋn familia europeanǎ ȋl „bȃntuie” ȋn continuu pe acest personaj. Deja un lucru absurd, avȃnd ȋn vedere mediul ȋn care trǎieşte şi continua nesiguranțǎ a traiului de fiecare zi. Constat cǎ autoarea ȋşi ȋnchipuie cǎ şi alții din mediul lui Antoniu au o idee fixǎ: UE! Sigur cǎ interlocutorul – destul de erudit, ca şi Antoniu, se pare, asta fiind altǎ gogorițǎ-poate fura orice pentru creşterea copiilor. Dar dacǎ zice cǎ va fura cu bucurie, adicǎ va fura cu convingerea cǎ va face rǎu, atunci motivația cǎ totul se justificǎ pentru creşterea copiilor nu prea existǎ! Personajul nu furǎ din necesitate existențialǎ, furǎ cu bucurie, adicǎ un fel de „uite-aşa!”. Mie mi se pare cǎ nu prea merg necesitatea asigurǎrii existenței celor cinci copii cu bucuria ieftinǎ de a distruge ceva- sau de a fura ceva- doar pentru a face un rǎu. Iar dacǎ vorbim de rǎu, aş vrea sǎ ştiu cum poate fura personajul stȃlpi de ȋnaltǎ tensiune. Are prieteni pe la furnizorul de curent electric pentru a ȋntrerupe circuitul ȋn momentul condamnabilei fǎrǎdelegi? Ce utilaje poate folosi hoțul pentru acest demers scandalos?  Pǎianjenii la ce i-ar putea folosi dacǎ-i furǎ? Unde se pot gǎsi pentru a fi furați?
Copacii se furǎ cu rǎdǎcinǎ cu tot? Unde se țin umbrele dupǎ ce se furǎ? La ce-s bune?
 
Bǎtrȃnul Kawabata se ȋmbolnǎveşte. Atunci, bunul lui prieten romȃn Antoniu 
„ȋi mai citeşte din Psalmi cu o voce domoalǎ şi tainicǎ şi atunci Kawabata pare ȋmpǎcat şi senin.”
 
Romȃnul, evlavios nevoie-mare, simte cǎ cititul searǎ de searǎ din cǎrțile sfinte ȋşi aratǎ efectul benefic-liniştitor:
„...ȋmi dau seama, de cȃnd am ȋnceput sǎ-ți citesc din Psalmi, cǎ nu mai sunt chiar aşa de sǎrac.”
 
Asiaticul, ȋmpǎcat cu soarta nemiloasǎ, spune, cu demnitate de samurai:
„La vȃrsta mea, nu-mi mai trebuie decȃt lopata, care sǎ arunce pǎmȃnt peste mine la o margine de cimitir.”
 
... iar eu semnalez o greşealǎ de logicǎ. Lopata trebuie altcuiva care s-o foloseascǎ la aruncat pǎmȃnt peste neverosimilul personaj Kawabata...
 
O altǎ idee falsǎ iese la ivealǎ cȃnd autoarea spune despre douǎ cupluri de americani care au venit sǎ infieze copii abandonați. O asistentǎ romȃncǎ le-a spus cǎ statul face eforturi pentru integrarea acestor oameni ȋn societate, dar lor le place mocirla. Americanii, surprinşi de cele vǎzute ȋn ghetou, au plecat ȋngroziți de pe-acolo. Falsitatea prezentǎrii situației este aceea cǎ americanii sau oricine vine pentru ȋnfiat copii nu vin la ceva necunoscut. Se informeazǎ temeinic – prin avocați sau alte persoane abilitate – şi abia apoi ȋşi cumpǎrǎ biletul de avion. Adicǎ vin la ceva sigur, nu la ceva care ȋi poate face sǎ se rǎzgȃndeascǎ.
 
„Hai, gȃndac negru de bucǎtǎrie, la strȃns firimituri de pe masa istoriei! Vin de la un curs de ințiere europeanǎ, sunt tobǎ de carte.”
 
Ce expresii are Antoniu!...Şi ce preocupǎri pot avea cerşetorii...
 
Pe nepusǎ masǎ, ȋn interesantul(?) roman apare alt personaj Kawabata, o cerşetoare a cǎrei mamǎ, cititoare asiduǎ de beletristicǎ, i-a pus prenumele dupǎ numele scriitorului japonez Yasunari Kawabata, din opera cǎruia a citit „O mie de cocori”. Eu,  necitind-o, mǎ folosesc de sursele de insprație date de internet şi citez un fragment din rezumatul operei:
„Cu toate că se anunța doar o obișnuită demonstrație de ceremonia ceaiului, acest eveniment va schimba atât modul de a gândi și a simți, cât și viața personajelor principale. Fostele amante ale tatălui lui Kikuji, mort de patru ani, Chikako și doamna Ota, intră din nou în scena prezentului doar pentru a răscoli sentimentele. Demonul trecutului are dubla înfățișare a celor două amante ale tatălui, contrastate permanent până la simbol. Portretul doamnei Ota câștigă în precizie și transparență, iar ambiguitatea rolului ei, de agent, și în același timp, victimă a vrăjii emanate de feminitatea sa totală îi conferă dimensiunea tragică pe care alte personaje feminine ale lui Kawabata nu o au.” –sursa:wikipedia
 
Pǎi dacǎ cerşetorii sau cei de acelaşi nivel citesc astfel de romane cu subiecte atȃt de greu de abordat pentru neinițiați, ce sǎ mai spunem de alte categorii sociale? 
 
Noul-de fapt noua- Kawabata e leit maicǎ-sa!  Plǎcințica (nume dat de Antoniu) spune:
„Mi-aş dori sǎ vǎd Africa, sǎ ajung ȋn Kenya, sǎ protejez elefanții de gloanțele braconierilor.”
 
Interesant...Plǎcințica n-are ce mȃnca de azi pe mȃine dar e preocupatǎ de nobile idealuri...Şi mai ştie şi geografie pe deasupra...O carte de aproximativ 280 de pagini. Nu pot fi atȃt de precis cum e autoarea, care ne spune cu amǎnunte cum a spǎlat Plǎcințica rufe. Nu insist...
Oricare cititor se poate simți un ignorant fațǎ de preocupǎrile pe care le are Antoniu. Luat de valul admirativ fatǎ de acest personaj, am omis sǎ precizez cǎ este şi scriitor printre altele. În roman sunt fragmente din paginile compuse de el, din  care aflǎm despre chinezul naturalizat francez François Cheng, personajele...personajului ascultǎ muzicǎ de Ravel (pǎi ce credeați?), ȋşi invitǎ iubita sǎ priveascǎ chipurile oamenilor ghicindu-le astfel caracterul,  e preocupat sǎ nu polueze planeta cu gunoaie. Scriitorul Antoniu ȋi spune prietenei sale Plǎcințica şi urmǎtoarea bazaconie:
„...deşi am citit foarte mult, nu m-au atras decȃt metaforele, stilul operei, ingeniozitatea ficțiunii, şi mult mai puțin mesajul, profunzimea textului, filozofia lui.”
 
O idee cu care sunt de acord (am precizat deja cǎ au fost cȃteva pe care le-am gǎsit ȋn roman):
„Fǎrǎ cerşetori, fǎrǎ milogi, ar exista mai puținǎ fricǎ de Dumnezeu. La intrarea lǎcaşelor de cult, ȋn cimitire, Cel de Sus ne supravegheazǎ faptele. Una extrem de consecventǎ trebuie sǎ fie ajutorul dat aproapelui.”
 
Antoniu scrie, citeşte scriitori laureați ai Premiului Nobel, dar şi cerşeşte. Un trecǎtor, preocupat, fireşte,  de modul cum se vede Romȃnia integratǎ ȋn UE, spune:
„Vrei sǎ vinǎ cei de la Bruxelles sǎ ne mǎture țara? Uite ce-i ȋn jurul nostru: gunoaie, cerşetori, delincvențǎ, corupție[...]”
 
Autoarea a vrut sǎ scrie un roman care sǎ sensibilizeze cititorii. Un roman adaptat la noul statut al țǎrii de membrǎ a Uniunii Europene. Ce a ieşit pȃnǎ la urmǎ?...Iolanda Malamen scrie cǎ Antoniu citeşte ȋntr-o revistǎ literarǎ (nici nu se putea altfel...):
„Aceeaşi Uniune Europeanǎ va interzice fumatul ȋn spații publice, restricționȃnd la maximum locurile unde este permis.”
 
Cartea a apǎrut in 2007. În 2016, fumatul – mai bine zis interzicerea lui -  pare a fi lucrul cel mai important ȋn țara noastrǎ. Nouǎ ni s-a spus cǎ legea antifumat aparține Nuştiucui din Parlamentul intern...Cerşetor, erudit, citit şi scriitor, filozof, integrat ȋn UE, şi un altruist greu de egalat, Antoniu ajunge pe drumuri pentru cǎ dupǎ moartea pǎrinților doneazǎ casa servitoarei care a lucrat ȋn casa lui ani de zile. Cam rar aşa ceva...Doar ȋn cǎrți existǎ, dar parcǎ nici acolo nu sunt de acceptat! Antoniu discutǎ ȋntr-un mod elevat cu vȃnzǎtoarea de ziare:
„Nu rȃde, mǎritǎ prințesǎ a cotidianelor, nu rȃde de un bǎtrȃn jalnic şi ipocrit, care-şi suportǎ cu demnitate condiția de cloşard [...].”
 
Kawabata (bǎtrȃnul japonez, nu Plǎcințica) e aproape de a-şi trǎi ultimele zile. Antoniu, ȋl ȋngrijeşte cu devoțiune şi gǎseşte un alt prilej – cam sinistru, ce-i drept – de a vorbi despre UE:
„O sǎ crape Uniunea Europeanǎ de necaz cȃnd o sǎ vadǎ ce cruce frumoasǎ ai.”
 
„Greu a fost, puțin a rǎmas!” Asta-i o vorbǎ romȃneascǎ apǎrutǎ cu mult ȋnaintea acceptǎrii noastre ȋn UE. Dupǎ un asemenea roman, ȋmi asum rǎspunderea şi scriu:
Greu a fost, bine cǎ s-a terminat!
 

Share
 

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Curs valutar


Horoscop


Vremea


Un mic zâmbet


Ultimele anunturi

Linkuri

Parteneri

.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact