logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


CARTE: „Autostop printre gȃnduri” de Ion Mariş PDF Imprimare Email 674 Afişări
Scris de Horia Picu   
Duminică, 14 Februarie 2016 08:33
Lui Ion Mariş ȋi pasǎ şi ȋn acelaşi timp...nu-i pasǎ! Îi pasǎ pentru cǎ, fiind un membru activ al cetǎții numitǎ  Sighet şi al tuturor cetǎților care compun Romȃnia, suferǎ cȃnd se fac – mult prea des, din nefericire - nedreptǎți unor semeni ai noştri, cȃnd vede şi ştie cǎ nu poate face mai mult pentru cei care au nevoie de ajutor, deşi toatǎ lumea ştie cǎ se implicǎ mult  ȋn acțiuni de binefacere, pe care le-aş pune pe douǎ categorii, binefacere materialǎ - pentru prea mulții sǎrmani ai Sighetului dar şi ai altor comunitǎți nevoiaşe din afara oraşului sau a...țǎrii, şi binefacere spiritualǎ - pentru cǎ multe din actele de culturǎ care se ȋntȃmplǎ ȋn oraşul nostru i se datoreazǎ.
 
Lui Ion Mariş nu-i pasǎ cǎ induce reverberații neliniştitoare pentru unii care se simt – dacǎ se simt...- rǎspunzǎtori de felul cenuşiu ȋn care aratǎ oraşul sau țara...În articolul „Viața la periferie”, am citit:
„...în plin centru, unde şi arhitectura decolorată a fostului burg imperial expiră deznădejde.”
 
Despre țarǎ, aceleaşi deznǎdejdi pentru mulți dintre romȃni...Şi un vis care va rǎmȃne frumos atȃt timp cȃt nu se va materializa. E trist cǎ un bǎiat de 11 ani a pornit ȋn viațǎ cu gȃndul cǎ oriunde-i mai bine pentru el, nu ȋn Sighetul lui, nu ȋn Romȃnia lui... „Viața la periferie” are şi acest fragment:
„Băiatul de 11 ani, şi sunt mulţi ca şi Adi, iubeşte libertatea  nemăsurată, o drăcuieşte satisfăcut şi-şi doreşte să plece de aici, din Sighet, din ţară. Nu ştie şi nici nu-l interesează care este capitala acestei ţări. Unde doreşte să plece? Acolo unde marile aglomerări urbane, pot camufla şmecherii şi parveniţii ce-şi găsesc teren pentru tupeul lor nemăsurat. Ei, cei de „jos”, nu au comunitate, prieteni, peste tot sunt înconjuraţi de duşmani. ”
 
În articolu ”Democrație la...telecomandǎ”, ochiul atent al autorului vede ȋntreaga țarǎ şi pune degetul pe ranǎ, incluzȃnu-se, firesc, şi el ȋn aceeaşi lume ȋn care
„Plutim între secole cu visele-n derivă, aşteptând să se-nfăptuiască şi pe plaiurile noastre minunea ce-au tot „trâmbiţat-o” înţelepţi cărturari transfrontalieri, încredinţaţi că fărǎdelegile business-politrucilor noştri nu sunt păcate scuzabile şi prescriptibile.”
 
Lumea care conduce, lumea care se lasǎ condusǎ - mai fǎrǎ ocolişuri spus, care se lasǎ prostitǎ- e esența articolului  "Democraţie la… tele-comandă”. Citesc şi-i dau din nou dreptate lui Ionicǎ Mariş. 
„Da, suntem liberi să navigam pe toate canalele virtuale, să ne trăim poveştile/istoriile în direct sau în perpetuă reluare, să concurăm la nesfârşit prin bingo-urile făcute să ne-adoarmă de tot umbrele minţii, iar cei de sus, de sus de tot, de nu le mai vedem jegul din suflet, ne scuipă continuu poveşti, scenarii, strategii „sustenabile”… frumos colorate şi-ambalate de ne vine să-i mai votăm o dată, şi încă o dată, doar, doar s-a-ndura destinul să ne ridice şi nouă PIB –ul până-n dreptul bărbăţiei conducătorilor…”
 
În „Nesfârşita moarte a domnului Lăzărescu”  Ion Mariş pune, din nou,  degetul pe ranǎ, şi scrie:
„Societatea noastră devine pe zi ce trece mai impură, mai viciată, mai plină de noxele “libertăţii”, ignorând orice fel de obligaţii civice. [...] Educaţia precară, făcută pe principiile detaşării de conştiinţă şi conştiinciozitate, investiţiile superficiale şi deseori dedicate unui segment îngust de „iniţiaţi” au adus comunitatea tăcută la starea vegetală."
 
Oare am ajuns sǎ credem cǎ - aşa cum poeta Ana Blandiana scria ȋnainte de anul 1989 -suntem un popor vegetal? E trist...Dar pentru cǎ lansarea unei cǎrți trebuie sǎ fie ȋntotdeauna prilej de luminǎ-n suflete,  mǎ voi ȋntoarce la a comenta...comentariul lui Ion Mariş din articolul  "De ce unora le place… jazzul?”
„este minunat jazzul prin solidaritatea “clasică” dintre muzicieni şi admiratori/ spectatori dar şi prin influenţele pe palierul greu de abordat al muzicii clasice, compozitori ca Gershwin, Stravinsky, Şostakovici [...] fiind sensibilizaţi de această muzică.”
 
Scrie autorul fǎcȃnd un binemeritat... autostop printre gȃndurile sale. Solidaritatea de care aminteşte se materializeazǎ evident şi concret la Ion Mariş. A adus şi sigur va mai aduce muzicieni planetari pe scenele Sighetului. Sigur cǎ-i greu sǎ faci ceea ce face el, cȃnd indiferența este modalitatea cea mai comodǎ a multor romȃni de a privi lucrurile. Solidaritatea dintre muzicieni şi spectatori - ȋn care mǎ includ „ cu voia dvs., ultimul pe listǎ”- se simte foarte bine ȋn jazz, iar Ion Mariş este un mare iubitor şi cunoscǎtor! al acestui gen muzical. 
 
În acelaşi articol citesc:
„noua muzică a stârnit emoţii abordând chiar latura “improvizaţiei” existenţiale.”
 
Poate cǎ Ion Mariş  ne dǎ ȋn fiecare zi o lecție de viațǎ. Aşa cum jazz-ul este mereu altul, chiar dacǎ se cȃntǎ aceeaşi piesǎ muzicalǎ, dar cu alt moment al improvizatiei, tot aşa-l vǎd şi pe amicul meu, deşi acelaşi, ȋn fiecare zi altul, cu alte gȃnduri, cu alte idei pe care vrea sǎ le punǎ-n practicǎ, mereu solidar cu oamenii, mereu sensibil, meru luptǎtor, şi aproape mereu...singur! 
 
Un personaj al lui Cehov spune: „urȃt mai trǎiți, domnilor!”. Pe mulți dintre contemporanii sǎi Ion Mariş i-ar putea „gratula” cu aceeaşi expresie. Eu, l-am privit drept ȋn ochi şi i-am spus: Frumos mai trǎieşti, domnule!
 

Share
 

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Curs valutar


Horoscop


Vremea


Un mic zâmbet


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact