logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


CARTE: „Oscar şi Tanti Roz” de Eric-Emmanuel Schmitt PDF Imprimare Email 432 Afişări
Scris de Horia Picu   
Duminică, 31 Ianuarie 2016 09:38
De câte ori nu întorc oamenii capul în altӑ parte, sau gӑsesc ceva extrem de important de fӑcut  când trec pe lângӑ un om aflat într-un scaun cu rotile, sau având un vizibil handicap fizic? De câte ori celor aflaţi aproape de ultimele clipe ale vieţii din cauza unei boli incurabile nu li se ascunde adevӑrul? De foarte multe ori...De prea multe ori. Ne gândim vreodatӑ cum ne vӑd cei aflaţi în suferinţӑ pe noi? Credem noi cu adevӑrat cӑ ei nu ştiu cӑ viitorul lor înseamnӑ zile, eventual luni? 
 
Eric-Emmanuel Schmitt ne provoacӑ printr-un roman de o mare sensibilitate sӑ avem curaj şi tact pentru a face mai uşoarӑ suferinţa celor care urmeazӑ sӑ se ducӑ – de multe ori prea repede – la cele veşnice. 
Când cel care urmeazӑ sӑ plece curând pe drumul fӑrӑ întoarcere e un bӑiat de zece ani, aflat în spital internat alӑturi de alţi copii pe care-i aşteaptӑ aceeaşi soartӑ, pare cӑ întreaga lui suferinţӑ se transferӑ cititorilor. Dar, scriitorul francez are excepţionala calitate de a ne face sӑ ne curgӑ o lacrimӑ pe la colţul ochiului şi sӑ fim zâmbitori în acelaşi timp.
 
Oscar îşi gӑseşte un bun camarad în spital, o femeie de serviciu îmbrӑcatӑ cu un halat roz. De la culoarea halatului la apelativul „Tanti Roz” drumul este scurt şi uşor de înţeles. Trebuie doar sӑ acceptӑm cӑ Oscar era un copil inteligent, care încerca de fiecare datӑ sӑ gӑseascӑ rӑspunsurile pe care cei mari se fereau sӑ i le dea. Oscar are o maturitate care ar face sӑ se ruşineze orice adult. Boala maturizeazӑ repede. De aceea aflӑm de la bӑiatul internat cӑ 
„spitalul e nemaipomenit, cu condiţia să fii un bolnav care le face plăcere celor din jur.”
 
Un copil care nu mai poate fi pӑcӑlit cu poveşti. Ştie care-i realitatea, ştie de ce se aflӑ internat şi care-i va fi sfârşitul…
„Îmi dau seama că nu sunt un bolnav cum trebuie, ci unul din ăia care-i împiedică pe oameni să creadă că medicina e o chestie formidabilă.”
 
Tanti Roz ştie sӑ intre într-un joc al destinului care nu trebuie judecat cu asprime, dimpotrivӑ, trebuie acceptat aşa cum este. De aceea, îi propune lui Oscar sӑ-i scrie scrisori lui Dumnezeu, care poate înţelege orice şi poate rezolva orice.
„Cred că n-are rost să ţi-o prezint pe Tanti Roz, dragă Dumnezeu, e o prietenă de-a ta, de vreme ce ea mi-a zis să-ţi scriu.”
 
Şi Oscar i se adresazӑ lui Dumnezeu ca unui apropiat cӑruia îi poate spune adevӑrul, lucru imposibil de fӑcut faţӑ de oamenii mari care se tot perindӑ în jurul micului suferind.
„Într-un spital, dragă Dumnezeu, de îndată ce pronunţi cuvântul „moarte“, nimeni nu te mai aude. Poţi fi sigur că în jurul tău se va produce un gol de aer şi toţi au să se ia la întrecere care mai de care să schimbe vorba.”
 
Logica lui Oscar e fӑrӑ cusur, dacӑ ne gândim cu chibzuinţӑ:
„– Ştii, Tanti Roz, am impresia că oamenii au născocit un altfel de spital decât cel
care există de-adevăratelea. Unu’ în care te faci că vii ca să te vindeci, când tu de fapt intri acolo ca să mori.”
 
Multe are de povestit Oscar Prietenului sӑu din ceruri...O face, singurul semn de întrebare fiind cum putea Dumnezeu sӑ recepţioneze scrisorile.
„P.S. Care e, la urma urmei, adresa ta? Că tot nu mi-ai spus.”
 
Tanti Roz îşi îndeamnӑ micul suferind sӑ-I scrie lui Dumnezeu despre gândurile pe care nu le poate spune nimӑnui, gânduri care 
„te împovărează, te imobilizează; acelea care, luând locul ideilor înnoitoare, te paralizează măcinându-te pe dinăuntru.”
 
E bine, e normal ca lui Dumnezeu Oscar sӑ-i scrie şi cele mai ciudate şi netransmisibile gânduri:
„Dacă nu vorbeşti şi doar le ţii în tine, ai să te transformi în groapa de gunoi a gândurilor vechi şi rău mirositoare.”
 
În spital sunt internaţi copii cu boli incurabile. Eroul lui Eric-Emmanuel Schmitt înţelege cӑ nu-i bine nici ce i se întâmplӑ lui, nici ce li se întâmplӑ colegilor lui. Oscileazӑ între maturitatea cunoaşterii  adevӑrului nemilos şi sublima inocenţӑ a vârstei:
„Suferă de o boală complicată, de-aia îi şi zice boala albastră, o chestie cu sângele care, în loc să meargă la plămâni, se duce nu ştiu unde, făcând ca pielea să devină albăstruie. Peggy aşteaptă  operaţia care o va face să devină roz. Eu zic că-i păcat, îi stă aşa de bine albastră.”
 
În acelaşi tulburӑtor roman scrie:
„Sandrine are leucemie ca şi mine, numai că ei pare să-i reuşească tratamentul. I se spune Chinezoaica, din pricina perucii negre şi lucioase cu fire sârmoase şi cu breton care o face să semene cu o chinezoaică.”
 
Tanti Roz ştie ca nimeni altcineva sӑ-l facӑ pe Oscar sӑ-şi accepte situaţia. Ea inventeazӑ o tinereţe în care a fost o mare campioanӑ de wrestling, povesteşte scene din închipuite lupte cu cele mai mari adversare din tinereţea ei, şi cum am spus deja, îl invitӑ pe micul ei prieten sӑ-i scrie lui Dumnezeu. Ajuns în acest punct şi ţinând cont cӑ tocmai a trecut încӑ un Crӑciun, cred cӑ încӑ un fragment din cartea autorului ne face sӑ zâmbim cu condescendenţӑ:
„Mâine e Crăciunul, dragă Dumnezeu. Aniversarea ta, uite, n-am făcut niciodată legătura.[...] P.S. Acum că suntem prieteni, ce-ai vrea să-ţi ofer de ziua ta?”
 
Ultimele zile din viaţa mult prea scurtӑ a bӑiatului trec, datoritӑ abilitӑţii neîntrecute a infirmierei îmbrӑcate cu un halat roz ca şi cum ar fi fost ani. Fiecare zi înseamnӑ, la sugestia pe care o face Tanti Roz, zece ani de viaţӑ pentru ceilalţi oameni. De aceea Oscar se îndrӑgosteşte  într-una din zile, în alta se cӑsӑtoreşte şi aşa mai departe. Este chiar în „pericol” sӑ facӑ un copil sӑrutând aleasa inimii lui tinere. 
„Numai că s-o săruţi pe Peggy era cu totul altceva decât pe vicioasa aia de Chinezoaică. Mi-a întins obrazul şi pot spune că şi eu am simţit un fel de căldură când l-am sărutat.”
 
Sӑrutul poate avea urmӑri de o mare responsabilitate în mintea unui copil de zece ani:
„– O singură chestie n-am făcut, sărutul ăla cu limba, lui Peggy i-a fost frică să nu se aleagă cu vreun copil. Dumneata ce crezi?
– Cred că bine a făcut Peggy.”
 
Oscar oscileazӑ între închipuita viaţӑ trӑitӑ mult mai repede decât în realitate şi momentele când judecӑ atitudinea greşitӑ a celor mari faţӑ de toţi copiii internaţi în spital cu bolile lor, din pӑcate, incurabile. 
„- De ce par atât de terorizaţi? Arăt chiar aşa de groaznic? Am început să put? Sau să devin idiot şi nu-mi dau eu seama?
– Nu de tine le e frică, Oscar. Ci de boală.
– Boala face parte din mine. De ce trebuie să se poarte altfel numai fiindcă sunt bolnav? Nu ştiu să iubească decât un Oscar sănătos?”
 
Cu cât momentul despӑrţirii de viaţӑ e mai apropiat, cu atât tainele lumii îi devin din ce în ce mai binecunoscute lui Oscar.
„Încerc să le explic părinţilor mei că viaţa e un dar buclucaş. La început ai tendinţa să-l supraestimezi crezând că viaţa pe care ai primit-o este veşnică. Apoi, dimpotrivă, îl subestimezi, găsind că-i o porcărie, scurtă de nu-nţelegi nimic din ea şi pe care uneori ţi-ar veni s-o arunci de să nu se vadă. Abia către sfârşit pricepi că nu-i vorba de nici un dar, ci de un simplu împrumut. Pe care trebuie să încerci să-l meriţi.”
 
Aceste idei sunt atât de adevӑrate şi de profunde, încât orice comentariu le-ar risipi inutil...
 
O viaţӑ scurtӑ trӑitӑ intens în ultimele ei zile, o prietenie deosebitӑ între o doamnӑ în vârstӑ şi un bӑiat de zece ani. Nu numai Oscar s-a ales cu ceva de pe urma prieteniei, ci şi Tanti Roz a avut ceva de câştigat. Şi ea discutӑ cu Dumnezeu:
„Îţi mulţumesc că mi-ai îngăduit să-l cunosc pe Oscar. Graţie lui am reuşit să devin hazlie, năstruşnică, să născocesc o mulţime de poveşti, ba chiar şi să mă pricep la wrestling.  Graţie lui am râs şi am cunoscut bucuria. Tot el m-a ajutat şi să cred în tine. Sunt plină de iubire.”
 
Prietenia este de fapt în trei, pentru cӑ micul Oscar l-a inclus fӑrӑ nicio rezervӑ alӑturi de Tanti Roz şi pe Dumnezeu printre prieteni. Spun asta, pentru cӑ
“În decursul ultimelor trei zile pe care le-a mai trăit, Oscar pusese la căpătâiul patului o pancartă. Cred că te-ar interesa să ştii ce scria pe ea: „Numai Dumnezeu are voie să mă trezească“.”
 
 
 
 

Share
 

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Curs valutar


Horoscop


Vremea


Un mic zâmbet


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact