logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


CARTE: „Despre omul din scrisori, Mihai Eminescu” de Dan C. Mihӑilescu PDF Imprimare Email 793 Afişări
Scris de Horia Picu   
Duminică, 13 Decembrie 2015 10:27
Pune un om sǎ scrie cȃteva scrisori şi ȋl vei cunoaşte (mai) bine. Cȃnd cel care scrie e Mihai Eminescu, iar cel care foloseşte corespondența Poetului pentru a ni-l umaniza e Dan C. Mihǎilescu, avem parte de o lecturǎ interesantǎ, captivantǎ, care stȃrneşte curiozitatea şi nerǎbdarea cititorului de a afla ce-i pe pagina urmǎtoare.
 
Concluzia la care presupun cǎ ajunge oricine dupǎ ce citeşte primele pagini ale cǎrții este cǎ Eminescu, dacǎ ne raportǎm la viața sa particularǎ, neliterarǎ,  a fost un om ca oricare altul. Un om cu sentimente şi ȋndoieli existențialiste, care, atunci cȃnd dǎdea naştere marii sale opere, se transforma dintr-un om obişnuit ȋntr-un geniu.
 
Existǎ o bogatǎ corespondențǎ lǎsatǎ de Eminescu. Azi e (sau a fost) cercetatǎ, catalogatǎ, conservatǎ, comentatǎ. Material ȋndestulǎtor pentru cercetǎtorii literaturii romȃne lǎsat moştenire Romȃniei frumoase. Sigur se vor revela şi alte aspecte, acum ȋncǎ ascunse, din corespondența Poetului.
Poate gȃndul ne poartǎ la un silogism greşit: dacǎ opera eminescianǎ e atȃt de vastǎ şi ne uimeşte şi azi, ȋnseamnǎ cǎ cel care a scris-o a fǎcut-o fǎrǎ efort, inspirat ȋn permanențǎ de muza literaturii.
 
Nimic mai neadevǎrat! Eminescu a ezitat de multe ori ȋnainte de a rǎspunde la scrisorile care-i erau adresate sau de a completa nemuritoarea sa operǎ literarǎ. Reticenţa lui Eminescu faţӑ de corespondenţӑ se vede clar într-o mӑrturisire fӑcutӑ lui Iacob Negruzzi în 1871 (Dan C. Mihӑilescu precizeazӑ cu meticulozitate datele scrisorilor eminesciene şi bine face; putem afla vârsta pe care a avut-o poetul la momentul respectiv):
„Eu pentru a scrie o epistolӑ trebuie sӑ am o dispoziţiune extrem de uşoarӑ, nepotrivitӑ oarecum cu caracterul meu[...] deşi nu-s lugubru, totuşi nu sunt comunicativ; şi scrisorile înseamnӑ pentru mine punctele lucii, în care sunt de-o comunicativitate neobişnuitӑ.”
 
Eminescu a iubit şi a suferit, din dragoste şi din lipsa ei. El scria Veronicǎi:
„...un om ca mine [...] are ca toţi oamenii în fundul sufletului sӑu necesitaea de a se închina şi a iubi ceva. Cu cât aceastӑ necesitate a fost mai oprimatӑ, mai negatӑ prin raţiune, cu atâta ea a devenit mai adâncӑ, mai inextirpabilӑ. Te iubesc tocmai pentru cӑ viaţa mea a fost un pustiu, tocmai pentru cӑ nimene nu m-a iubit în adevӑr...”
 
În pӑtimaşa relaţie Veronica Micle-Mihai Eminescu, Dan C. Mihӑilescu reliefeazӑ cu claritate un „triunghi esenţial” – cum spune criticul – iubire, gelozie, obsesia mariajului. 
 
Obsesia mariajului, ceva fațǎ de care pȃnǎ acum n-am avut reacție, pentru cǎ ni s-a pǎrut normal ca Eminescu sǎ fie un geniu neȋnteles, un cǎutǎtor veşnic de iubire. Totuşi, de ce obsesie? Dan C. Mihǎilescu publicǎ mӑrturisirea fӑcutӑ de fata Veronicӑi, în 1909, despre legӑtura dintre mama ei şi Eminescu:
„Împrejurӑrile şi oamenii au fӑcut ca ei sӑ nu fie uniţi niciodatӑ. Membrii Societӑţii „Junimea”, care se amestecau totdeauna în viaţa intimӑ a fiecӑruia dintre ei, nu l-au lӑsat pe Eminescu sӑ se însoare cu mama, sub cuvânt cӑ „nu va mai plânge aşa frumos”.”
 
Tot o motivație romanticǎ a faptului cǎ cei doi ȋndrǎgostiți nu s-au cǎsǎtorit. Probabil cǎ a fost o mǎrturisire fǎcutǎ pentru cǎ aşa ceva se recepta bine ȋn public şi nimic altceva. Cum şi cine ar fi putut s-o ȋmpiedice pe Veronica Micle sǎ devinǎ, dupǎ moartea soțului, doamna Eminescu? Nimeni, ȋn afarǎ de suişurile şi coborȃşurile dragostei dintre cei doi...
 
Nu doar ȋn viața amoroasǎ a oscilat Eminescu. Opera sa literarǎ n-a fost un lucru ȋn care totul a mers uşor... Chiar Poetul mǎrturisea ȋn scrisori cǎ nu se vede scriind ȋn continuare poezii. Genialitatea şi modestia merg, probabil, împreunӑ. La Eminescu sigur! El scria în 1882:
„Cred cӑ talentul de versificare a fost numai un incident al tinereţei şi cӑ prozӑ e ceea ce voi scrie de acum înainte”
 
Tot în acelaşi an spune şi mai rӑspicat:
„Eu versuri nu mai scriu deloc.”
 
Dan C. Mihӑilescu reliefeazӑ un aspect major observabil în scrisori: modestia şi scepticismul lui Eminescu. O scrisoare adresatӑ lui Titu Maiorescu ne aratӑ un Eminescu neîncrezӑtor în uriaşa sa capacitate intelectualӑ:
„...sper ca deja la începutul lui august sӑ-mi pot da doctoratul. Adicӑ n-o sper, cӑci eu nu sper niciodatӑ ceva. Ci voi încerca cu siguranţӑ.”
 
Comentatriul criticului Mihӑilescu e absolut remarcabil!
„Modestia resemnatӑ, etalarea predispoziţiei la eşec, impulsul retractil ţin, toate, de exorcizarea instinctivӑ a realitӑţii. Eminescu ştie ce piedici însemnate existӑ[...].”
 
În altǎ scrisoare, Poetul se caracterizeazӑ astfel:
„De-o flegmӑ rarӑ, mӑ mulţumeam de a râde de lume, când as fi avut tot dreptul de a mӑ înfuria pe ea.”
 
O scrisoare trimisǎ de Eminescu ȋn 1870 este sublim caracterizatӑ de Dan C. Mihӑilescu ca având acea
„modestie...orgolioasӑ specificӑ naturilor volitive şi personalitӑţilor accentuate”
 
Dan C. Mihӑilescu vede asemӑnӑri între viaţa lui Eminescu şi personajele lui Caragiale. Poetul, adulat de toatӑ suflarea femininӑ a Iaşiului, are pentru dramaturg o echivalenţӑ în
„Trahanache apӑrându-l pe Tipӑtescu, dar şi muşteriul pişicher din schiţa „C.F.R.”, cu a sa admiraţie pentru „şeful”...”
 
Autorul interesantei lucrӑri „Despre omul din scrisori” îl face pe Eminescu un compus de esenţӑ fantasticӑ între un personaj caragialesc şi un autor cunoscut, Mateiu I. Caragiale. Toatӑ supӑrarea marelui poet era îndreptatӑ acuzator spre teatrul naţional 
„nume frumos, dar care sunӑ a batjocurӑ acolo unde nici nu existӑ. Teatrul naţional nu împrumutӑ de la alţii, ci are materiale din modul de-a cugeta şi poezia naţionalӑ.”
 
În multe scrisori Eminescu îşi aratӑ nemulţumirea faţӑ de societatea româneascӑ în care vine şi iar revine. 
„Simt cӑ nu mai pot, mӑ simt cӑ am secat moraliceşte[...]. Sunt strivit, nu mӑ mai regӑsesc şi nu mӑ mai recunosc.”
 
Poetul a trǎit şi a scris ȋntr-o perioadǎ pe care acum o idolatrizǎm. Sǎ ne ducem, ȋn finalul recenziei, şi noi acolo unde ne invitǎ metaforic şi genial Dan C. Mihǎilescu, amestecȃnd inteligent fragmente din scrisorile lui Eminescu cu nimicnicia care ne împresoarӑ astӑzi:
„...urcӑm cu glezne ezitante şi rictus acid în podul strӑbunicilor, unde dӑm de relicvele unei lumi copleşitoare. Una care numai prin vechimea şi blazonul ei ne striveşte-ntr-o clipӑ – zâmbind tӑcut, amar şi amarnic.”
 

Share
 

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Curs valutar


Horoscop


Vremea


Un mic zâmbet


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact