logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


Sigheteanca Ella Maria Kadas a ales…. Berlinul ( interviu de Ion Maris) PDF Imprimare Email 2948 Afişări
Sâmbătă, 21 Noiembrie 2015 19:46
În căutarea sighetenilor din diaspora
 
Absolventă a Liceului Regele Ferdinand din Sighet şi a Universităţii Bucureşti – Facultatea de Informatică, Ella Maria Kadas, a ales într-un final Berlinul ca spaţiu pentru împlinire profesională. Berlinul îi fusese „destinat” încă din studenţie, când a urmat un an la Freie Universitat Berlin – Germania printr-o bursă Erasmus unde şi-a cunoscut îndrumătorul de master şi mai târziu de doctorat, iar la finalizarea studiilor universitare s-a întors în Berlin la aceeaşi facultate pentru a face masterul în informatică şi matematică cu o bursă DAAD. La finalul masterului, Ella a aplicat pentru un proiect de practică în urma căruia i s-a oferit şansa de a face doctoratul într-un mare centru medical – universitar al capitalei Germaniei (Charité – Universitätsmedizin Berlin) şi se ocupă cu dezvoltarea de metode şi algoritmi pentru procesarea imaginilor medicale în cadrul departamentului de neuroimunologie (http://www.neurodial.de). 
 
Când i se face dor de Munţii Maramureşului, dă o fugă până acasă şi împreună cu părinţii – pasionaţi de drumeţiile montane – îşi încarcă bateriile cu aerul pur al zonei noastre. Am întâlnit-o pe Ella în luna august, când venise acasă pentru o ascensiune de week – end. 
 
Am reuşit să discutăm şi să abordam câteva subiecte care pot contura profilul succesului pe fond germano - european, „uşor” de  adoptat de orice tânăr dispus la muncă şi la anumite sacrificii.
 
Ion Mariş (IM): Ella Maria Kadas, cât de puternică eşti sau te simţi, ţinând cont că ai ales capitala – motor a ţării celei mai importante din Uniunea Europeană?
 
Ella Maria Kadas (EMK): Cred că există o imagine exterioară a Berlinului şi imaginea care se conturează după un anumit timp locuind aici. Pentru germani, Berlinul nu este Germania. Cam aşa ar suna traducerea directă pe care aţi primi-o de la un cetăţean german. Pentru mine, care am călătorit prin mai multe capitale europene, Berlinul este unul dintre oraşele care pare să aibă cel mai puţin acel caracter de capitală. Este greu de explicat, pentru că această caracterizare nu este dintr-un punct de vedere negativ. Dimpotrivă, este un oraş verde cu multe parcuri şi lacuri, relaxat, care are foarte multe de oferit, de la evenimente culturale (muzee, teatru, concerte, festivaluri de film, de fotografie, de muzică) până la o gamă foarte variată de activităţi cu teme politice, dar şi de distracţie (cluburi şi baruri ascunse). Aş putea spune că acest oraş este foarte dinamic, cu multe faţete, deschis, în sensul în care, multe iniţiative şi idei devin realitate pentru că există o infrastructură organizaţională care face acest lucru să fie mult mai uşor realizabil. A devenit în ultimii ani şi un oraş cu un mediu de continuă creştere a start-up-urilor, ceea ce atrage o mulţime de oameni interesanţi. Bineînţeles, este şi oraşul în care societatea civilă este foarte activă şi este de multe ori primul loc unde se pot observa (prin demonstraţii, evenimente politice) direct reacţiile la evenimentele politice actuale.
 
IM: Descrie-ne, te rog,  succint,  jobul tău berlinez.
EMK: Lucrez la un centru de cercetare în departamentul de neurologie, în grupul condus de Prof. dr. Friedeman Paul, la spitalul universitar Charité din Berlin, în procesare de imagini medicale. În cadrul acestui grup alcătuit din cadre medicale, asistenţi medicali şi studenţi de medicină care îşi fac doctoratul la noi, fac parte dintr-un subgrup alcătuit din studenţi de doctorat şi post-doctorat, care vin din domenii foarte diferite (ceea ce e şi punctul nostru forte), medicină-fizică, fizică, bio-informatică, inginerie medicală, matematică, care se ocupă cu procesarea datelor, analiza statistică, dezvoltarea sau îmbunătaţirea metodelor de achiziţionarea a datelor, numit Neurodiagnostic Laboratory (http://www.neurodial.de), atât pe partea de aparat vizual, dar şi în procesarea imaginilor de MRT, şi pe dezvoltarea a noi metode pentru analiza deficienţelor motrice şi cognitive. Focusul nostru este pe cercetarea Multiplei scleroze, dar şi a altor boli neurologice precum Neuromyelitis optica, Alzheimer, Parkinson. Eu mă ocup în special cu imagini 3D ale retinei obţinute cu o tehnologie nouă, deoarece retina ca parte din sistemul nervos central se comportă ca o reflexie a mecanismelor ce se derulează în creier. 
 
IM: Cum arată anturajul tău într-o societate germană, foarte... „rece”,?
EMK: Spre norocul meu, locuiesc într-un oraş, care după cum am menţionat, nu este tocmai caracteristic acestei societăţi „reci”, mai degraba este un amalgam foarte eterogen de culturi, de aceea şi anturajul meu este compus din persoane aparţinând de diverse ţări (şi nu doar europene). În ceea ce priveşte prietenii mei germani, într-adevăr m-a ajutat mult faptul că am ştiut să vorbesc limba, chiar dacă nu atât de bine la început, dar asta nu m-a intimidat. Într-adevăr este mult mai dificil a lega prietenii aici, pentru că durează mult mai mult faţă de alte culturi care sunt mai apropiate de cea română (cum ar fi de exemplu în Spania, Italia, sau culturi din America de Sud), şi aparent forma directă de exprimare a germanilor poate câteodată să pară chiar dură pentru un român. În general ţine de personalitatea fiecăruia de a se adapta la noi condiţii. Din momentul în care am înţeles cel puţin o parte a acestei culturi, experienţa mi-a arătat că merită efortul mai îndelungat decât în mod obişnuit pentru a începe şi susţine o prietenie aici, pentru că am avut norocul să întâlnesc oameni deosebiţi.
 
IM: Urmăreşti, participi la viaţa culturală a Berlinului?
EMK: Pot să spun că de multe ori e greu de ales între numeroasele opţiuni pe care le-aş avea aproape în fiecare zi. După atâţia ani în acest oraş am avut ocazia să cunosc oameni care se ocupă de cercuri literare, de evenimente gen festivaluri de fotografie, muzică, film, teatru, dans. Acestea sunt de obicei evenimente de diverse mărimi, câteodată desfăşurându-se doar în spaţii mici, sau la nivel de cartier, însă organizate de oameni entuziaşti şi motivaţi de a prezenta ceva de calitate. 
 
IM: Marea majoritate a europenilor şi-ar dori nivelul de trai al germanilor. Există oare o „reţetă” germană pentru un sistem socio-economic performant?
EMK: Nu prea cred în reţete pentru că nici această societate nu e perfectă, însă există anumite calităţi/trăsături care ar putea intra ca „ingrediente” importante de luat în considerare pentru o „bună reţetă”: perseverenţa şi în special ideea de a „construi” ceva  durabil  (cum ar fi un proiect cultural, sau de cercetare) şi de a nu marşa doar la câştigul direct, imediat, un mod practic de a plănui şi a gândi, o definiţie destul de clară a „binelui” şi a regulilor, şi mai ales un sentiment puternic de ceea ce reprezintă bunul comun (acel sentiment de a avea grijă de fiecare lucru care aparţine tuturor).
 
IM: Este Germania liderul potrivit pentru Uniunea Europeană?
EMK: În momentul de faţă ar fi greu de nominalizat o altă ţară care s-ar potrivi mai bine. Eu cred că acest concept „Uniunea Europeană” ar trebui regândit. E greu de a dicta un anumit set de reguli anumitor ţări când acestea nu sunt deloc potrivite la cultura respectivă, sau de a susţine superioritatea unei metode faţă de altele. În general cred că Uniunea Europeană mai are multe de învăţat, si de aceea, a susţine că modelul german e calea de urmat nu este tocmai corect.
 
IM: Cât de mare-i „distanţa” dintre Sighet şi Berlin?
EMK: Pentru mine care mă întorc în mod repetat acasă nu a fost aşa de vizibilă această distanţă, doar în momentul în care am venit cu prieteni din străinătate am remarcat cât de multe lucuri sunt atât de diferite faţă de conceptul de „normal”, începând cu lucrurile cele mai simple (de ex. felul în care achiziţionezi o călătorie pe un mijloc de transport).
 
IM: Crezi în... globalizare?
EMK: Cred că e deja de mult timp parte din viaţa noastră. În mod ironic de exemplu a devenit din ce în ce mai dificil de a merge la Sighet cu ceva nou din Berlin (mal ales de când avem LIDL ). Acum trebuie să caut prin magazinele turceşti, vietnameze, thailandeze din Berlin ca să mai pot surprinde cu ceva deosebit pe cei de acasă.
 
IM: Unde se află România în domeniul cercetării, al IT –ului?...
EMK: Sincer, sunt plecată de 8 ani din România şi nu am urmărit dezvoltarea în domeniul IT-ului. În ceea ce priveşte cercetarea ştiu că mai avem ceva de recuperat.
 
IM: Iubeşti natura, iubeşti munţii, îţi place să călătoreşti. Ce alte pasiuni mai ai?
EMK: Fotografia. Am avut ocazia să cunosc o pictoriţă, membră a artiştilor plastici din România, în timpul facultăţii, în Bucureşti, care m-a ajutat să organizez prima mea expoziţie acolo. Am continuat cu această pasiune şi în Berlin, unde am avut deja alte două expoziţii de grup şi contacte cu fotografi renumiţi dar şi cu persoane pasionate de această artă.
 
IM: Avem talente, avem idei, suntem (unii!) harnici... ce ne lipseşte nouă, românilor, pentru a atinge performanţele „vesticilor”?
EMK: Mai multă încredere şi respect faţă de ceilalţi, cred, dar şi dorinţa de a face lucrurile corect.
 
IM: În ce condiţii ai lua în considerare o ofertă de muncă din România?
EMK: Probabil doar în momentul în care mi-ar oferi şansa de a continua să călătoresc în mod regulat în străinătate. Sincer, momentan sunt mai mult atrasă de a descoperi şi alte colţuri ale lumii, decât să mă întorc pe meleagurile natale.
 
IM: Preferi în general drumul sigur sau te tentează şi căile nebătătorite?
EMK: Căile nebătătorite au avut mereu un farmec deosebit şi până acum am avut noroc şi o intuiţie destul de bună de a face alegeri reuşite, deşi de multe ori a fost un salt în necunoscut.
 
IM: Cum sunt tinerii din generaţia ta? Optimişti, pesimişti, blazati, nestatornici, etc.? Descrie-i, te rog!
EMK: Foarte diferiţi. Pentru mulţi e destul de greu în a pregăti acel model ideal de viaţă care să arate ca un CV impecabil pentru jobul de vis. Concurenţa e foarte mare pentru că foarte mulţi învaţă cel puţin 2, 3 limbi străine, au făcut practici prin străinătate, se angajează ca voluntari în proiecte sociale şi totuşi nu e de ajuns, pentru că ar fi nevoie poate de încă ceva în plus pentru a ieşi în evidenţă. De aici şi o oarecare nesiguranţă cu privire la viitor. Însă chiar şi aici există mai multe direcţii: tineri care trăiesc cu un fel de stres continuu şi cei care se avântă şi mai îndârjiţi în marea de alternative. În acelaşi timp există tot mai mult un fenomen de decelerare, de oameni care se opun acestui curent de continuă... alergare. De aici şi modele noi, vizând conceptul clasic de muncă sau de spaţiu pentru birouri, dar şi acel echilibru job vs. viaţa personală.
Tinerii din generaţia mea sunt mult mai conştienţi de sine, mult mai curajoşi în a-şi asuma riscuri, de a lua iniţiativa şi de a se mişca prin lume (cu proiecte, job), mult mai interesaţi de problemele sociale din jur, mult mai angajaţi în a lua parte la evenimentele politico-sociale şi mult mai critici cu privire la informaţia recepţionată, la anumite trenduri, ştiri, probleme. În acelaşi timp se întreabă mai mult despre viaţa şi direcţia ei, sensul ei dacă e să o numim aşa.
 
IM: Ne va deforma spiritul virtualizarea excesivă a vieţii?
EMK: Nu cred că există acest pericol. Sunt desigur multe discuţii pe această temă şi articole, însă această virtualizare face parte din generaţia noastră şi a adus, ca orice schimbare, aspecte pozitive şi negative. 
 
IM: Cât de importantă este schimbarea, noul, în viaţa personală? 
EMK: Cred că schimbarea este unul dintre lucrurile esenţiale pentru formarea personală, şi definitiv, cel mai efectiv proces de a se găsi pe sine pentru un individ. Din păcate de multe ori frica de schimbare şi o oarecare complacere în comoditatea proprie (poate combinată cu nemulţumirea de sine) impedică multe persoane de a porni pe această cale. În acelaşi timp există un efect special de satisfacţie personală în momentul în care ne confruntăm cu noul, cu schimbarea, şi prin urmare creşte încrederea în sine, toleranţa şi înţelegerea faţă de multe aspecte, şi o oarecare atitudine că „orice se întâmplă va fi bine”, care e de nepreţuit. 
Sunt convinsă că fiecare dintre noi avem un rol şi cred că e una dintre „challenges” de a găsi acel sens (şi nu mă refer într-un mod filozofic), în special în aceste timpuri în care sunt promovate atâtea  „cele mai bune căi de urmat” pentru  a găsi acel „ceva”.
 
IM: Ce părere ai despre valul migraţionist ce vizează în aceste zile Germania?
EMK:  Este un subiect complex, care arată din nou cât de nehotărâtă e Uniunea Europeană, şi mai ales, privind evoluţia şi în Germania pe plan politic, cât de dificil este de ajuns la un consens în ceea ce priveşte un plan concret de abordare a acestui subiect. Există însă şi aspecte pozitive, deşi organizaţiile de aici responsabile pentru prelucrarea datelor imigranţilor sunt suprasolicitate deja de mult, sunt multe persoane private care cu ajutorul tehnicii moderne, apps şi crowd founding au reuşit să adune sume considerabile şi să-i ajute în mod concret prin donaţii directe de pachete ce conţin strictul necesar pentru iarnă, sau pur şi simplu cu apă, vara mai ales, pe cei care stăteau la coadă în faţa instituţiilor care se ocupă cu prelucrarea datelor. În general oamenii sunt deschişi şi dispuşi să ajute în măsura posibilităţilor. 
Desigur există şi un segment care este împotriva acestei „islamizări” a vestului, cum se exprimă. Din mass-media însă reise cât de diferită este această temă şi din punctul de vedere al imigranţilor. Mulţi îşi doresc o viaţă mai bună aici, Germania este considerată încă drept o ţară în care sunt şansele cele mai bune de trai, însă, vorbind despre refugiaţii din Siria, mulţi dintre ei îşi doresc să se reîntoarcă în ţara de origine în momentul în care situaţia de acolo se va îmbunătăţi.
 
IM: Pentru ce munceşti? Ce-ţi doreşti să ţi se „întâmple” – spre exemplu -  în următorii cinci ani?
EMK: Am rămas destul de constantă în dorinţele mele, pe plan profesional cel puţin. Am ales cercetarea în medicină pentru că doresc să contribui la îmbunătăţirea calităţii vieţii. Deşi e un drum lung şi deseori nu se vede tocmai rezultatul dorit (aşa e din pacate în cercetare)  am ajuns cel puţin cu câţiva paşi mai departe în această direcţie. Momentan, am început cu trei colegi din grupul nostru să lucrăm la un proiect care ne va solicita cel puţin următorii 3 ani, poate 5, e marea noastră speranţă că vom reuşi într-adevăr să contribuim la ajutarea în diagnosticare a anumitor boli neurodegenerative. Este în mod sigur un ţel mare, dar credem că avem şanse destul de bune să-l realizăm.
 
IM: Mulţumesc pentru interviu Ella şi te rog să ne spui ceva... „încurajator”, nouă, sighetenilor.
EMK: Ştiu că nu este o opinie obiectivă, însă Sighetul şi meleagurile de acasă au rămas pentru mine un loc aparate. Poate că e o imagine mai romanţată desigur, mai ales pentru că ţine de copilărie şi adolescenţă, însă am un mare respect pentru prietenia pe care o întâlnesc aici în oameni, pentru frumuseţile naturii şi pentru că am crescut într-un mediu cu atâtea culturi. Ştiu că şi în facultate eram invidiată că vin din Maramureş, şi chiar şi aici în Berlin am trezit mult interes pentru a face o călătorie în România cu colegii din grupul de cercetare. Din păcate, drumul e destul de lung şi încă durează mult să te deplasezi dintr-un loc în altul, ceva ce regret mereu, mai ales că nu se văd îmbunătăţiri majore în acest domeniu. 
 
Ion Mariş
 

Share
Ultima actualizare Luni, 23 Noiembrie 2015 13:18
 

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Curs valutar


Horoscop


Vremea


Un mic zâmbet


Ultimele anunturi

Linkuri

Parteneri

.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact