logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


Nicio casă nu mai poate fi construită fără un diriginte de şantier PDF Imprimare Email 381 Afişări
Joi, 10 Septembrie 2015 07:41
Începând cu data de 31 august 2015, nicio casă nu mai poate fi construită fără angajarea unui diriginte de şantier, inclusiv în mediul rural. Legea 177/2015 a intrat în vigoare începând cu data de 31 august, astfel că toate persoanele care vor să îşi construiască o locuinţă, inclusiv în mediul rural, sunt nevoite să angajeze un diriginte de şantier, care să verifice calitatea lucrărilor.
 
Actul normativ prevede şi amenzi pentru cei care nu respectă prevederile acestei legi. Amenzile în acest caz pot merge şi până la 10.000 lei, cea mai mică amendă care poate fi aplicată fiind de 5.000 lei. Până în 31 august 2015, legea spunea că în mediul rural şi în satele care aparţin oraşelor, erau exceptate de aceste reguli locuinţele cu parter şi parter plus un etaj, precum şi anexele gospodăreşti, prin noul act normativ fiind eliminată practic această excepţie.
 
 
La ţară nu se va respecta legea
Primarii de Maramureş nu văd cu ochi buni aceste noi reglementări. Gheorghe Lupan, primarul din Groşi, spune că aceste noi prevederi ale Legii Construcţiilor vor trebui prezentate în Consiliul Local. El susţine că nu este normal ca pentru o casă de locuit să fii nevoit să îţi angajezi un diriginte de şantier, care nu este deloc ieftin. „Mie mi se pare o prostie, un lucru aiurea ca să angajezi un diriginte de şantier pentru o casă de locuit. Da, aş fi de acord ca la fundaţie, de exemplu, să ai o inspecţie de la Inspectoratul de Stat în Construcţii, ca să nu fie probleme mai târziu. E foarte important acel studiu geo, care ar trebui făcut. Cu asta aş fi de acord”, a subliniat Lupan.
 
Pavel Ţiudic, primarul din Repedea, spune clar că la ţară legea nu se va respecta, pentru că oamenii nu au bani pentru aşa ceva.
„La ţară, eu vă spun de pe acum, nu se va respecta legea. Oamenii abia au bani de proiectele tehnice, darămite pentru angajarea unui diriginte de şantier. Eu le voi explica duminică la biserică la oameni, că noi în fiecare duminică avem adunare populară. Dar, repet, la ţară nu se va respecta. Eu, ca primar, voi respecta legea, dar nu poţi să îi obligi pe oameni”,a concluzionat Pavel Ţiudic.

Share
 

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Curs valutar


Horoscop


Vremea


Un mic zâmbet


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact