N-am ţinut niciodată cu Steaua, atâta vreme cât a jucat în campionatul intern. Am fost susţinător o bună perioadă de timp al Stelei şi al tuturor echipelor româneşti care evoluau în întâlniri internaţionale cu miză. Am fost...

 

Acum, interesul meu pentru a urmări jocuri de fotbal în care sunt implicate echipe româneşti e zero. Nu pot să-mi irosesc timpul văzând nişte jucători aduşi de pe mai toate continentele evoluȃnd prost, alături de autohtonii noştri plini de ifose şi lipsiţi până la cote alarmante de valoare fotbalistică. 

 

Despre politica federaţiei de specialitate (dacă o avea vreuna...) nu mai vreau să repet cele scrise cu ceva timp în urmă. Acum, e momentul sa lăsăm jucătorii în micimea lor şi să observăm cum a pătruns infatuarea românească „ante portas”, dacă nu deranjeaza cumva expresia scrisă aici într-un context mult mai mic, aproape inobservabil, faţă de momentul istoric în care a fost rostitǎ.

Infatuarea românească n-are limite. Nici în sport, nici în politică, şi n-are, până la urmă, nicio limită de autocontrol (în primul rând) cât îi ţărişoara noastră de lungă şi de lată. La noi, una se spune şi alta se face. Una se declară înainte, altceva iese după...

 

Am avut „inspiraţia” să salvez în calculator declaraţiile directorului tehnic al Stelei, Mirel Rădoi. Director tehnic, de fapt, antrenorul echipei care era odată ceea ce era...Dacă UEFA a zis cǎ Rădoi n-are nu ştiu ce licenţă şi nu poate fi antrenor, a fost trecut în actele oficiale ale echipei director tehnic. Treaba lor... a UEFA şi a clubului românesc. 

 

Pe mine chiar începe să mǎ îngrijoreze comportamentul unor români înainte de mari confruntări sportive. Înainte, suntem zmei! După, am fost mai buni, dar n-am avut noroc! Cam asta auzim sau citim...Rădoi a câştigat bani mulţi în ţarile arabe şi acum s-a întors la Steaua, direct în funcţia de antrenor principal (chiar dacă Europa a zis că nu se poate). Îmbrăcat impecabil pe banca antrenorilor, cu ţinută de prezentator de modă experimentat, stăpân pe situaţie, dornic de performanţe sportive cu echipa sa de suflet. Aşa părea, până mai ieri, finul lui nea Gigi. Doar că starea de „roz” a trecut destul de repede, odată cu meciul tur jucat de Steaua contra Partizanilor din Belgrad. A fost 1-1, dar Mirel ştia că returul, dacă e pregătit cum trebuie, putea aduce calificarea echipei sale. Totul a fost minuţios pus la punct. A mai rămas de ieşit în public cu o declaraţie pe care, citind-o sau auzind-o, să se înfioare adversarii Stelei, indiferent de fotbalul lor cel de toate serile sau de politica de cadre fotbalistice, care nu neapărat seamănǎ cu cea a noastră, care-i catastrofală, dupǎ cum uşor se poate observa. 

 

Iar declaraţia antrenorului fără acte în regulă, a fost aceasta:

„Sunt sigur că ne vom califica la Belgrad. Atmosfera va mobiliza în plus jucătorii noştri. Nu mai avem nimic de pierdut, vom merge la Belgrad să câştigăm“,

 

Şi n-au căstigat, dar au fost mai buni ca adversarii! Cel puţin două treimi din  meci au fost mai buni decât partzanii. Am făcut altceva decât să mǎ uit la meci, conform obiceiului de la care nu mă abat de câţiva ani, şi asta cu sprijinul evident al fotbaliştilor care joacă pe la noi. Deşi n-am văzut meciul, ştiu că steliştii au fost mai buni cam 2/3 din tot meciul de la Belgrad. Ştiu asta de la Mirel Rădoi, care declara că 

„Drumul către Ligă s-a terminat, dar vrem să jucăm în Europa League. Suntem dezamăgiţi, dar e obligatoriu să rămânem în cupele europene. Eu zic, totuşi, că am arătat că suntem net superiori lui Partizan! În afara ultimelor 30 de minute, am arătat că suntem net superiori şi meritam să ne calificăm"

 

Mai pe înţeles, cum naiba adversarii echipei româneşti n-au observat că Steaua a fost mai bună 60 din cele 90 de minute ale meciului? Cum nu s-au declarat invinşi de la pauză? Toată lumea ar fi fost fericită atunci: sârbii din tribună că puteau prinde tramvaiul spre casă, sârbii din teren că au fost eliminaţi de o echipă care are doar numele şi istoria, steliştii din teren că puteau prinde un avion mai devreme spre ţară, telespectatorii români că puteau găsi şi altceva (in)util de făcut decât să vadă un meci de fotbal cu final cunoscut atunci când joacă ai noştri. 

 

Dar socotela de-acasă nu s-a potrivit cu cea de la Belgrad... Steaua a fost eliminată, şi acum mai mult ca sigur va fi din nou eliminată, de data aceasta de Rosenborg.                                                                        

 

N-am mai stat să adun declaraţiile directorului tehnic-antrenor-fin  înaintea meciului,  dar sunt convins că au fost ȋn aceeaşi notă optimistă, aşa cum sunt toate înainte. 

 

Se vede treaba că nu-i suficient să vrei. Trebuie să şi poţi...Nu-i suficient să vrea susţinătorul principal sǎ te vadă antrenor din prima la o echipă care a fost cândva fala întregii Românii, fotbalistice sau nu. Meseria de antrenor e chiar o meserie, şi se învaţă etapă cu etapă, aşa cum un meseriaş bun e la început un necalificat oarecare, apoi, prin străduinţa sa, prin ambiţie şi perseverenţă, poate ajunge un bun specialist.

 

Poate că Mirel Rădoi ar trebui să înţeleagăcă că până să antreneze Steaua, ar fi trebuit să înceapă cu echipe mai mici. Echipe dornice de un antrenor-jucător avem şi pe la noi prin judeţ. Sunt sigur că lui Mirel i s-a spus un basm frumos, numit „Avântul Bârsana”...  

 

Şi e doar un exemplu. Pot fi multe altele. Regula este că trebuie de început de jos în sus. Cine nu face aşa, va merge (mai exact: va cǎdea) de sus în jos. Atunci doare...