logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


INCREDIBIL - Copil de 10 luni din Sighetu Marmaţiei, lăsat în faţa casei de propria mamă. Tânăra de 18 ani era băută PDF Imprimare Email 1003 Afişări
Vineri, 31 Iulie 2015 06:02
Un caz ieşit din comun a ajuns în atenţia autorităţilor sighetene. Un copil în vârstă de numai 10 luni a fost lăsat în faţa casei de către propria mamă, o tânără de 18 ani. Asta nu este tot! Mama, de altfel încă o adolescentă, era beată atunci când a fost găsită de responsabili.
 
Grozăvia s-a produs în seara zilei de marţi, atunci când mama copilului a băut, a făcut scandal, a spart totul în casă, lăsându-şi copilul afară. „Vecinii au sunat la 112, poliţia a ridicat-o şi ne-a sunat că se află un copil pe care nu-l pot lua. Am ridicat copilul, dar cum în Sighetu Marmaţiei nu putem prelua în regim de urgenţă copii sub doi ani, l-am dus la Pediatrie, unde i se face o evaluare a strării de sănătate.
Am luat legătura şi cu cei de la Direcţia Copilului şi am rămas că, în cazul în care mama nu are discernământ a doua zi, micuţul va fi preluat de un asistent maternal. Asta pentru este încă sugar. Nu a mai fost nevoie, întrucât mama şi-a revenit şi a dat o declaraţie pe proprie răspundere că nu se va mai întâmpla. Am luat, deci, decizia reintregrării în familie. Cazul va fi permanent monitorizat în următoarele trei luni, iar dacă se va repeta, copilul va fi preluat în regim de urgenţă”, a precizat Georgeta Delescu, şeful Direcţiei de Asistenţă Socială Sighetu Marmaţiei.
 
Tatăl copilului, un bărbat de peste 60 ani
Cazul este cu atât mai şocant, cu cât, potrivit declaraţiilor mamei, tatăl copilului este un bărbat în vârstă de peste 60 ani. „Acesta nu recunoaşte copilul, dar îi oferă casă şi o ajută probabil şi financiar. El este beneficiar de ajutor social. Ea practică uneori şi cerşetoria. Important este faptul că tânăra mamă nu ducea copilul cu ea la cerşitul. Ba copilul este chiar bine întreţinut”, a mai relatat Georgeta Delescu. Grav este faptul că mama nu beneficiază de alocaţie socială întrucât nu are toate actele necesare pentru asta. Tânăra este de loc din judeţul Sălaj, acolo unde se află şi părinţii săi.

Share
 

Dr.Max - Farmacie

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact