logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


Peter Hurley, un irlandez mai…romȃn decȃt mulți romȃni! PDF Imprimare Email 791 Afişări
Scris de Horia Picu   
Luni, 13 Iulie 2015 18:38
Sunt momente cȃnd viața depǎseşte cu mult imaginația. Cine ar fi putut crede cǎ un irlandez se va stabili ȋn Romȃnia şi va promova cu atȃta dǎruire tradițiile folclorului maramureşean, cu precǎdere cel din zona despre care se ştie oriunde ȋn lumea asta, Sǎpȃnța?
Peter Hurley doreşte sǎ continue punerea ȋn valoare  a tradițiilor maramureşene. M-am uitat pe site-ul www.traditia.ro şi am aflat povestea interesantǎ a irlandezului fascinat de folclorul romȃnesc, modul cum a ajuns ȋn Romȃnia şi despre...”imposibilitatea” de a se mai despǎrți de țara noastrǎ. 
 
Anul acesta urmeazǎ punerea ȋn valoare a altor tradiții autentice ale  Maramureşului de care trebuie sǎ fim mȃndri cǎ nu le-am pierdut. Alții, ar vrea sǎ le  mai aibǎ... Printre ei, şi Peter, irlandezul cu inimǎ maramureşeanǎ care  s-a gȃndit ca festivalul de la Sǎpȃnța sǎ se desfǎşoare anul acesta  sub conceptul „Joc ȋn Sat”, un joc aflat ȋn stare de hibernare 
„foarte adȃncǎ ȋn subconştientul țǎranilor. [...] Noi vrem sǎ-l trezim.” 
 
Determinarea cu care se implicǎ Peter an de an ȋn organizarea festivalului de la Sǎpȃnța are ca punct de plecare dorința ca ceea ce s-a ȋntȃmplat ȋn Occident (dispariția tradițiilor strǎmoşeşti), inclusiv ȋn Irlanda sa natalǎ, sǎ nu se ȋntȃmple  şi ȋn Romȃnia.
 
„Existǎ deja un oarecare nivel de conştiințǎ ȋn Romȃnia ȋn ceea ce priveşte adevǎrata valoare a acestei civilizații rurale şi rolul ei ȋn identitatea voastrǎ naționalǎ, dar acum este ȋn aşa de mare pericol, ȋncȃt mi-e teamǎ cǎ aceastǎ conştiințǎ  va deveni general acceptatǎ  numai dupǎ ce va muri, cum s-a ȋntamplat deja ȋn țǎrile vestice, printre care şi Irlanda.  Romȃnia este ȋncǎ “altfel”, şi ȋn acel “altfel” cred cǎ se aflǎ adevǎratul vostru rol ȋn viitorul Europei.”
 
Mǎ ȋntreb de fiecare datǎ cȃnd se „pune” de un nou festival folcloric la Sǎpȃnța de unde are irlandezul acesta atȃta forțǎ, atȃta dorințǎ de a organiza totul atȃt de minuțios? Mǎ uit pe nişte documente pe care mi le-a trimis. Sunt adresate oficialitǎților județului şi din toate transpare foarte clar o idee: nu trebuie lǎsat singur sǎ ducǎ la bun sfȃrşit ceea ce şi-a propus! E o luptǎ prea mare pentru a o putea duce de unul singur!
 
Un om venit din altǎ țarǎ ne studiazǎ folclorul şi gǎseşte an de an ceva care trebuie repus ȋn valoare. Noi, prea grǎbiți sǎ ne construim case cu etaj, sǎ ne cumpǎrǎm maşini  cȃt mai scumpe, şi cine ştie cȃte alte „semne” ale bunǎstǎrii cu care vrem sǎ ieşim neapǎrat ȋn evidențǎ, nu mai avem timp sǎ vedem ce vede cineva care ştie ce sǎ vadǎ...
 
Peter doreşte ca anul acesta ȋn zilele de 15 şi 16 august sǎ fie un joc tradițional ȋn sat, pe o pajişte ȋn Sǎpȃnța. 
„Scopul evenimentului este reȋnvierea jocului tradițional maramureşean, ȋncurajarea turismului staționar, promovarea meşteşugurilor tradiționale, inclusiv mȃncare țǎrǎneascǎ. [...] Propunem o abordare inclusivǎ, care aduce ȋmpreunǎ ȋntreaga comunitate indiferent de vȃrstǎ, etnie, religie, etc., creȃndu-le o stare de bine, un zȃmbet pe fața tuturor, ȋn jurul unui fus mare, ȋn mijlocul unui pod de lemn.”
 
Minuțiozitatea lui Peter Hurley se poate vedea din calculele fǎcute pentru buna desfǎşurare a celor douǎ zile de festival. E nevoie de 50.000 de lei pentru a ieşi totul aşa cum trebuie. Lista pe care o vǎd cuprinde : lemn (20m.c.), pȃnzǎ albǎ (500m.p), instalația electricǎ (300 m de cablaj, 30 de prize, etc), toalete ecologice,  mijloace de transport , plata muzicanților, maşini de salvare , afişe şi multe altele, pe care nu le mai amintesc. 
 
Implicarea  lui Peter ȋn ceea ce face este atȃt de profundǎ, ȋncȃt se gȃndeşte deja la edițiile urmǎtoare. În nota trimisǎ celor care conduc județul sau cǎtre cei care pot sponsoriza evenimentul,  scrie: 
„Materialele  vor fi demontate şi depozitate ȋn condiții bune ȋn vederea refolosirii lor ȋn edițiile  viitoare.”
 
Sǎ ne aducem aminte cǎ  ȋn fiecare an evenimentele de promovare a Maramureşului au avut forme diferite, cu acelaşi autor, Peter Hurley:
-ȋn 2010 a fost festivalul „Drumul lung spre Cimitirul Vesel” – concert Shaun Davey ȋmpreunǎ cu peste 150 de muzicieni din Irlanda şi Romȃnia
-ȋn 2011 a fost festivalul „Pe drumurile lu’ Leşe”, cu muzicieni din Polonia, Ungaria, Cehia, Iran, Irlanda. S-au ȋncheiat parteneriate cu ambasadele acestor țǎri.
-ȋn 2012 a fost festivalul „Întoarcere la stȃnǎ”, cu aducerea la lucru a unui grup de 20 de oameni cu sprijinul financiar al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltǎrii Rurale.
-ȋn 2013 a fost festivalul „Stan Ioan Pǎtraş”. Cu acest prilej 7 muzicieni din 7 țǎri ( Romȃnia, Republica Moldova, Irlanda, Liban, Armenia, Turcia, Irak) au stat 7 zile ȋn Maramureş, unde au ȋnvǎțat muzica specificǎ zonei.
-ȋn 2014 a fost festivalul „Drumul lung spre Cimitirul Vesel” - concert Shaun Davey ȋmpreunǎ cu solişti din Romȃnia, Irlanda, Scoția şi Spania.
 
Important pentru noi toți este sǎ ȋnțelegem cǎ ce se va ȋntȃmpla la Sǎpȃnța la mijlocul lunii august va fi benefic pentru toți romȃnii. 
 
Cȃnd am scris „toți romȃnii”,  m-am gȃndit şi la Peter Hurley! 
 
Go raibh maith agat, Peter Hurley! (Mulțumim!)
 
Cine crede cǎ poate contribui la buna desfǎşurare a Festivalului de la Sǎpȃnța ediția 2015, este invitat sǎ-l contacteze pe Peter Hurley pe site-ul www.traditia.ro  , sau  sǎ scrie pe adresa Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza  
 

Share
Ultima actualizare Luni, 13 Iulie 2015 19:31
 

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Curs valutar


Horoscop


Vremea


Un mic zâmbet


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact