logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


CARTE:„Domnul Ibrahim şi florile din Coran” de Eric – Emmanuel Schmitt PDF Imprimare Email 1162 Afişări
Scris de Horia Picu   
Duminică, 24 Mai 2015 05:50

Cartea are ca izvor de inspiraţie viaţa unui prieten al autorului, care l-a rugat să scrie un roman despre copilăria pe care a petrecut-o la Paris în compania bunicului său, domnul Abraham.

 În roman domnul Abraham devine Domnul Ibrahim, iar pe copil îl cheamă Momo un evreu care trăia mai mult singur, cu un tată mereu plecat de-acasă şi cu o mamă care l-a părăsit de când era foarte mic. Mama apare după ce Momo creşte, fără a reuşi să dezgheţe relaţiile dintre ea şi fiul ei.

Sunt câteva luni deja de când am citit cartea, dar impresia produsă  e la fel de vie şi acum, când încerc să scriu câteva rânduri despre ea.

O frumoasă şi semnificativă poveste de apropiere sufletească între un bunic (după vârstă) musulman şi un copil evreu. Încet-încet, musulmanul şi evreul devin, în fapt, bunic şi nepot, apoi, când Momo creşte mare, „tată şi fiu”, după cum îi plăcea Domnului Ibrahim să spună tuturor. Cei doi merg, la un moment dat, în excursie prin Europa. La Paris, Domnul Ibrahim (vreau să spun domnul Schmidtt, autorul cărţii) foloseşte o personificare peste care n-am putut trece indiferent: 

„-Priveşte, Momo, Sena adoră podurile, e ca o femeie căreia îi plac la nebunie brăţările.”

Momo şi Domnul Ibrahim îşi povestesc primele iubiri din tinereţe. Cel care dă sfaturi e, întotdeauna, musulmanul:

 „Iubirea ta pentru ea e numai a ta. Îţi aparţine. Chiar daca ea o refuză, nu poate schimba nimic. Momo, ceea ce oferi rămâne la tine mereu; ceea ce păstrezi este pierdut pentru totdeauna.

Vestea că tatăl său s-a sinucis, a provocat în tânărul Momo o reacţie pe care n-a putut s-o controleze.

„N-am mai suportat şi am început să urlu de parcă cineva apăsase pe un buton. Poliţiştii se agitau pe lângă mine, căutau întrerupătorul. Numai că, ghinion, eu eram întrerupătorul şi nu mă puteam opri.”

Domnul Ibrahim se oferă să meargă la Marsilia pentru identificarea cadavrului  în locul fiului rămas  fără tată. Din nou aceeaşi falie de netrecut între autorităţile franceze şi musulmani...

„La început, poliţiştii nu au avut încredere, pentru că era arab[...].”

Domnul Ibrahim  n-a trecut degeaba prin viaţă. Înţelege multe din aspectele ei, chiar şi gestul sinucigaş al tatălui lui Momo, care astfel îşi lasă fiul orfan de (aproape) ambii părinţi, mama sa părăsindu-l de mic copil. Precizarea aceasta – referitoare la mama lui Momo – am făcut-o în primele rânduri ale recenziei.  Făcând parte dintr-o familie de evrei, cu pierderile şi suferinţele celor trimişi în lagărele naziste, tatăl lui Momo se învinovăţea tot timpul  c-a scăpat cu viaţă.

„ Nu degeaba s-a aruncat înaintea trenului. [...] Poate că dintotdeauna îşi căuta trenul lui...dacă nu a mai avut putere să trăiască, asta nu era din cauza ta, Momo, ci din cauza a tot ceea ce a fost sau nu a fost înainte de tine.”

Spuneam de drumul făcut de cele două „rude” la Paris. Mai departe, drumul până la Istanbul, în maşină, înseamnă senzaţii mai mult auditive decât vizuale pentru Momo, care spune:

 „Trăncăneala domnului Ibrahim, glasul acela fragil ca foiţa de ţigară, accentul savuros, imaginile, exclamaţiile, mirările urmate de cele mai diabolice îndrăzneli, toate astea însemnau  pentru mine drumul de la Paris la Istanbul. Nu am văzut Europa. Am auzit-o.”

Inepuizabilul Domn Ibrahim face o remarcă  referitoare la starea materială a locuitorilor din locurile vizitate:

„Când vrei să ştii dacă eşti într-un loc bogat sau sărac, te uiţi după pubele .Dacă nu vezi nici gunoaie, nici pubele, atunci eşti într-un loc cu oameni foarte bogaţi. Dacă vezi pubele dar nu vezi gunoaie, atunci eşti printre bogaţi. Dacă vezi gunoaie lângă pubele, [...] este dovada turismului. Dacă vezi gunoaie dar nu vezi pubele, eşti la săraci.”

Nici viteziştii autostrăzilor nu scapă uşor de ironiile Domnului Ibrahim:

„Când mergi pe autostradă eşti îndemnat să mergi dar să nu vezi nimic. Autostrada este pentru tâmpiţii care vor să ajungă foarte repede de la un punct la celălalt. Noi nu facem geometrie, noi călătorim.”

Domnul Ibrahim, grav rănit în urma unui accident de maşină, ajuns  în ultimele clipe ale vieţii,  mai are puterea să-i  spună lui Momo:

„Nu te îngrijora. Nu mor, Momo, merg să întâlnesc necuprinsul.”

După cum vedeţi, în faptul că nu se termină totul atunci când se…termină cred (aproape) toţi!

 

AUTOR: Horia Picu

www.sighet-online.ro

 

 

                                                                                           


Share
Ultima actualizare Duminică, 24 Mai 2015 07:55
 

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Curs valutar


Horoscop


Vremea


Un mic zâmbet


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact