logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


Aplauze ”furtunoase” la premiera spectacolului cu piesa ”Janka” de Oscar Speace !!! PDF Imprimare Email 726 Afişări
Scris de IDT   
Miercuri, 13 Mai 2015 16:14

Spectacolul pus în scenă de Dorel Todea, într-o nouă viziune regizorală, prezintă pe Janka în cele patru ipostaze, la patru vârste diferite, lansând un mesaj de condamnare a crimelor din cel de al doilea război mondial, un mesaj de pace şi toleranţă !  Acest spectacol nu este numai un omagiu pios adus victimelor holocaustului, ci un avertisment că viața omului nu poate fi frântă prin demențele unei societăți supuse autorității unor persoane, cum a fost și Hitler.  Este o subtilă “lecție” de istorie, despre viață și adevăr, necesară și pentru a privi mai atent societatea din jur      
     
Personajul Janka Festinger, s-a născut la Sighet la 16 noiembrie 1916 și a murit în 1994, dar povestea ei a rămas, spusă de copiii ei David și Oscar Speace, întru-un documentar artistic, în piesa care îi poartă numele. Povestea Jankăi dezvăluie în detaliu ceea ce s-a întâmplat atunci când familia ei, care trăia la Sighet, a fost distrusă.  La 7 octombrie 1945, după eliberare, Janka Festinger scria o scrisoare de 60 de pagini, unchiului său din America, în care povestea despre cele întâmplate. În 1998, Oscar Speace, unul dintre cei doi fii ai Jankăi, hotărăște să scrie o piesă despre Holocaust, prilej cu care află de existența scrisorii. 
Regizorul Dorel Todea dramatizează textul tradus de Ioan J. Popescu, punând în scenă patru personaje, la vârste diferite, reprezentând-o pe Janka în cele „”patru vieți pe care le-a trăit”. Artistele  au strălucit prin interpretarea fiecărei partituri cu sinceritate, trăind momentele dramatice sau frumoase, evocate în fiecare secvență. 
Ioana Vraja (Janka la maturitate) a interpretat cu cu sobrietate dar cu  putere un text dificil, plin de elemente dramatice, Alina Maria (Janka în lagăr) s-a dovedit o adevărată actriță, impresionând  prin evocarea momentelor dramatice din lagăr, Adela Neag a avut o interpretare elegantă, plină de sensibilitate, evocând momentele fericite ale personajului, o supriză deosebită a produs-o Denisa Vraja care a interpretat cu aplomb, cu o adevărată maiestrie actoricească personajul la vîrsta copilăriei, a perioadei de la Sighet, în perioada când începea drama familiei Festingher. Prologul spectacolului a fost interpretat de Dorel Todea, întruchipându-l pe Oscar, ca apoi să treacă la pupitrul muzical și de lumini, asistat tehnic de Florian Szabo. 
Muzica și decorul au dat forță spectacolului, pe final cei prezenți declarându-se  impresionați, răsplătind  minute în șir cu aplauze un spectacol de referință pentru teatrul sighetean. A fost un spectacol EXCEPȚIONAL !
 
AUTOR: IDT


Share
Ultima actualizare Miercuri, 13 Mai 2015 16:42
 

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Curs valutar


Horoscop


Vremea


Un mic zâmbet


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact