 La sfârşit de săptămână două tenismene din România au plecat să mănânce o Eugenie tocmai în Canada. Au reuşit amândouă să înghită un biscuit care în afară de cremă avea şi aroganţă, aroganţă pe care o are cineva care se crede superior doar prin cadoul care i s-a făcut la naştere: locul…
Puţini se gândeau că cele de pe locul 70 şi locul 104 din clasamentul tenisului feminin mondial o vor învinge pe cea care juca acasă, în faţa publicului ei şi era mult mai bine situată în amintitul clasament (pe puncte, nu neapărat pe valoare…).
Poate că aşa s-ar fi întâmplat dacă eugenia („e” cu literă mică) n-ar fi făcut un gest nesportiv pe care nu l-am mai întâlnit până acum, nici în sport, nici în orice altceva. Să refuzi o mână întinsă pe care cineva ţi-o întinde înseamnă să treci de la sport şi sportivitate la mitocănie. Dacă mai vii şi cu o explicaţie pentru ce n-ai răspuns unei mâini întinse în semn de fair-play, adică un fel de a spune prin gesturi „cine-i mai bun(ă) să învingă”, ajungi în zona absolută a ridicolului.
Mai mult ca sigur că gestul necuviincios făcut de eugenia de pe alt continent a declanşat acel ceva care te mobilizează pentru a dovedi cine-i mai bun. Şi româncele noastre, Alexandra şi Andreea au făcut ca la sfârşitul meciurilor să devoreze aceeaşi eugenie.
Şi nu le-a fost foame. Le-a fost determinare, concentrare şi ambiţie pe care doar o eugenie oarecare putea să le-o ofere. Şi a făcut-o!
Bravo Alexandra Dulgheru şi Andreea Mitu! Vă doresc să aveţi de-acum încolo atâta „foame” de noi victorii, încât să vă completaţi meniul cu alte delicatese, cum ar fi Maria, Serena, Petra, Caroline şi multe altele.
Cum, nu ştiţi despre cine vorbesc? Sunt nişte prăjituri care prea mult au stat pe rafturile de sus. Acolo-i mai cald şi vremea lor cred că începe să se încheie…
|
