logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


Viaţa la periferie (articol de Ion Mariș) PDF Imprimare Email 1377 Afişări
Scris de Ion Mariș   
Vineri, 10 Aprilie 2015 13:20

Nu ştiu de ce, dar parcurgând îngusta alee din anostul cartier sighetean, mă gândesc la un vers al unui poet român al secolului trecut, adoptat de Belgia, pe care-l parafrazez în tonul zilelor noastre: „Oraşul nostru astăzi mai gri e ca oricând”.
Merg pe lângă blocurile gri însoţit de un „mic” vagabond al zonei. „Aici stau. Şase ne înghesuim aici în fiecare zi” îmi spune pe nerăsuflate şi întinde arătătorul spre paralelipipedul construit din prefabricate prin anii ”75. 
„Nu ştiu cine-i tata, nici nu mă-ntere, mama zice c-o fugit afară”. Ne mişcăm rapid, nimic nu pare anormal cu noi şi totuşi eu merg alături de un potenţial infractor. „Am furat de unde am putut. Mai am patru fraţi mai mici care mor de foame.”
„Mergi la şcoală?” îl întreb eu pe Adi, aşa, într-o doară.
„Unde dracu să mă duc? N-am cum, mama mă obligă să fac rost de bani şi de produse. Tătă ziua îs pe stradă.”
„Dar ea, nu face nimic?”... încerc eu.
„Mă bate, bea şi mă trimite la cerşit”. Râde zgomotos, strident. „Ce dracu să fac?... aş mere la muncă afară, da’ n-am numa 11 ani.”
Tac. N-am ce să-i spun. Mărim pasul ca s-ajungem la „coteţul” lor, aşa cum îi zice el. Ajungem la intrarea în blocul – ghetou pavoazat cu rufe semi-învineţite şi cu multe antene parabolice.
L-am lăsat în scara blocului, mi-a făcut un semn scurt de salut, a schimonosit un zâmbet politicos şi a fugit repede la „coteţ” ca să împartă darurile pe care i le-am oferit de sărbătorile ce ne determină să ne gândim, din când în când şi la cei sărmani. Fără să se obosească să-mi mai mulţumească Adi a dispărut în întunecimea blocului dărăpănat, muncitoresc, grăbindu-se probabil să-şi savureze darul.
Sunt câteva mii de sigheteni ce trăiesc în cartiere gri, pe care partidul tuturor egalilor le-a construit pentru masele largi de „noi” orăşeni, ţărani strămutaţi, rupţi din locurile lor tradiţionale, rurale. Aşa s-a înfăptuit revoluţia muncitorească a secolului trecut. Şi totuşi s-au construit nişte… coteţe, oamenii aveau un acoperiş desupra capului, curent electric ieftin, deşi se  „lua” destul de des, încălzire – în general prea ştiinţific raţionalizată – aproape gratis. 
Ce câştig a adus democraţia pentru cohortele de anonimi oameni ai muncii? Asta-i democraţia?... ăsta-i preţul libertăţii „nelimitate”? O masă largă de săraci pe care nu-i preocupă decât bucata de pâine pentru supravieţuire?!...
„Dă-mi un leu, nenea!”... auzim destul de des pe străzile Sighetului vocile micilor cerşetori care uneori devin prea agresivi, în plin centru, unde şi arhitectura decolorată a fostului burg imperial expiră deznădejde.
„Poporul a decis”, ni se comunică sentinţa în alocuţiunile festiviste ale reprezentanţilor noştri duplicitari. Poporul n-a decis niciodată dar ne place pseudo - paradigma democraţiei. Cui îi pasă, în mod onest, de nenorociţii din blocurile gri - cu balcoane încărcate de lemne şi rufe semi-zdrenţuite agăţate la uscat - ce înjură viaţa, sunt violenţi şi perfizi de la vârste fragede.
Cu ce i-am putea „ademeni” spre o viaţă normală, decentă?
Libertate, egalitate, EDUCAŢIE!... poate aşa s-ar putea schimba mentalitatea maselor. Există doar mult râvnita libertate, dar ce face Adi din „blocul ţiganilor” cu ea?
 
Azi, cu câteva zile înainte de Paşte, i-am dăruit un pachet cu produse alimentare; ne amintim doar de sărbători de cei săraci şi oropsiţi, facem un gest fugitiv şi ne întoarcem la propriile griji. Cât de puţin oferim!... Băiatul de 11 ani, şi sunt mulţi ca şi Adi, iubeşte libertatea nemăsurată, o drăcuieşte satisfăcut şi-şi doreşte să plece de aici, din Sighet, din ţară. Nu ştie şi nici nu-l interesează care este capitala acestei ţări. Unde doreşte să plece? Acolo unde marile aglomerări urbane, pot camufla şmecherii şi parveniţii ce-şi găsesc teren pentru tupeul lor nemăsurat.
De Sărbători îi amăgim cu câte un pachet cu alimente, cu „bunătăţi” şi-i uităm în continuare alte câteva luni, deşi ne place să ne considerăm creştini mărinimoşi. Da, asta-i rutina de sărbători. Dăruim, periodic, din ce ne prisoseşte ca să ne salvam statutul de... bun creştin. Trebuie să recunosc, destul de mulţi se înghesuie cu pachetele, cu darurile, dar e doar o umbră de bunătate. Prea puţin.
„Vreau să merg la Paris” - mi-a spus Adi - „acolo se poate trăi uşor.” Ştie că Parisul e-n... Francia.
„Mai ciupim, mai cerşim şi-mi fac şi eu altă viaţă”. 
Străbat oraşul meu gri, înfrigurat, neavând nicio idee cum am putea să facem mai mult pentru cei din „subsolul” societăţii şi-mi vine în minte  fragmentul de manea pe care mi l-a fredonat Adi la un moment dat: „Am maşină, îmi vin banii/ Să moară de nervi duşmanii.” Ei, cei de „jos”, nu au comunitate, prieteni, peste tot sunt înconjuraţi de duşmani. Democraţia le-a oferit dreptul de a se război cu lumea duşmană, cu toată lumea. Cine-i de vină? Există un răspuns perfect, ce ne absolvă de toate păcatele: sistemul.
În ce se transformă societatea secolului XXI?... Oare este adevărat că întrebările sunt pentru oamenii slabi?... 
Sper să aveţi, oameni buni, sărbători liniştite!...
 
AUTOR: Ion Mariş 
 

Share
Ultima actualizare Vineri, 10 Aprilie 2015 17:06
 

Dr.Max - Farmacie

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact