logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


Dincolo de... 360 de grade (Autor: Muresan Marius) PDF Imprimare Email 1085 Afişări
Scris de Muresan Vasile Marius   
Duminică, 29 Martie 2015 19:13

Există o emisiune pe canalul de televiziune B1TV care se numeşte " 360 de grade " şi care abordează teme mai ciudate, care se situează puţin în afara sferei de înţelegere a omului simplu. De la existenţa extratereştrilor la hipnoză, de la călătoriile corpului astral la reîncarnare toate subiectele aflate în sfera inexplicabilului sunt abordate în acea emisiune.
O ediţie mai aparte a emisiunii a fost cea din data de 22 martie 2015 referitoare la Corpul Astral şi călătoriile în Astral ale sufletelor care mi-a inspirat câteva întrebări şi m-am gândit că ar fi interesant să le analizaţi şi voi, dragi cititori:
 
1) Oare corpurile care călătoresc în Astral au capacitatea să acceseze secvenţe de viitor? Cu alte cuvinte Corpul Astral are capacitatea să călătorească în viitor şi să aducă informaţii în prezent corpului fizic? De aici ar putea să-şi aibă originea diversele premoniţii pe care le avem noi oamenii aflaţi în corpurile noastre fizice.
2)    Oare nu cel mai des călătoresc în astral persoanele al căror suflet este lipsit de linişte, de alinare, persoanele care au probleme morale sau sufleteşti fără ca măcar să aibă habar de ele?
3) Dar ce caută ele? Nu cumva caută un corp astral ţintă, un unic corp astral existent în univers, singurul care ar putea oferi alinare oricărui corp astral?
4) Există corpul astral - gazdă sau corpul astral ţintă către care tind să ajungă toate corpurile astrale?
5) Ce oferă în schimbul alinării mult dorite? Nu cumva oferă informaţii din viitor la care ele au acces? În acest caz corpul astral ţintă ar putea fi unica entitate din lume care să poată prevedea viitorul! Poate că astfel de oameni au fost anumite personaje Biblice care au reuşit să se salveze din diverse catastrofe şi să-şi salveze şi popoarele, ca de exemplu Noe, Avraam, Lot sau Moise. Oare în zilele noastre există în lume cineva ca ei, pregătit de Dumnezeu să salveze întreaga omenire? Oare acest om este pregătit pentru că poate chiar se apropie o catastrofă la scară globală şi Dumnezeu ar vrea totuşi să salveze o parte din lume?
 
Iată acum întregul scenariu: Corpurile Astrale călătoresc în căutarea alinării oferite de Corpul Astral Ţintă, singurul care poate oferi alinare. În drumurile lor au capacitatea să acceseze viitorul şi să obţină informaţii din viitor. Aceste informaţii obţinute le oferă Corpului Astral Ţintă în schimbul alinării oferite. Acest lucru determină Corpul Astral Ţintă să aibă în viaţa reală, în Corpul Fizic capacitatea de a prevedea viitorul (darul premoniţiei, adică) şi să fie un Mare Lider Spiritual ascultat de mari comunităţi.
Cu siguranţă, citind textul meu veţi zice: "CE ABORDARE FANTEZISTĂ!".Aşa este, dar nu cred că depăşeşte cu nimic abordările din emisiunea 360 de grade. Se pretează emisiunii respective! Sigur că da, nu sunt lucruri palpabile, precum ciocanul unui tâmplar, strungul unui strungar sau bisturiul unui medic chirurg. Tâmplarul, strungarul sau medicul chirurg îşi câştigă existenţa cu greu şi din lucruri palpabile şi-mi vor spune că cele scrise anterior nu-i va ajuta cu nimic în lupta cu viaţa dură! Dar, ceilalţi... Ceilalţi vor ridica din sprâncene şi vor începe să se gândească!
 
AUTOR: Vasile - Marius Mureşan
 

Share
 

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Curs valutar


Horoscop


Vremea


Un mic zâmbet


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact