logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


CARTE: „Prima carte Ultima carte” de Cătălin Bursaci PDF Imprimare Email 1891 Afişări
Scris de Horia Picu   
Duminică, 15 Martie 2015 08:40
Ce se poate spune despre un tânăr de 18 ani care moare? Ce se mai poate spune despre un tânăr care a murit în 1975?
 
E mult de-atunci…Pentru cei vii e mult. Pentru el, timpul nu mai are sensul pe care îl înţelegem noi. Timpul poate să „învelească” un eveniment care a  stârnit un val uriaş de empatie la vremea producerii lui. Durerea resimţită de familia lui Cătălin am simţit-o toţi cei care i-am citit cartea. Prima şi ultima lui carte…
 
Evenimentele cu care am fost contemporani şi pe care le credeam uitate nu au nevoie decât de un moment declanşator pentru a ni le reaminti şi a le retrăi cu aceeaşi intensitate. Aceeaşi intensitate sau mai mare ca atunci? Domnişoara Iulia Dora Mariş e coordonatoarea unei culegeri de mărturisiri făcute de pe patul de suferinţă de bolnavi aflaţi într-o luptă extrem de grea cu o boală cruntă: cancerul. Despre cartea „Vocea” s-a scris pe bună dreptate, elogios. Eu nu fac acum decât să punctez faptul că imediat ce-am început să citesc „Vocea”, m-am gândit la „Prima carte Ultima carte”. 
Scriitorul Mircea Sântimbreanu scrie în prefaţa cărţii lui Cătălin Bursaci:
„Cu câteva zile înainte de liniştea care i s-a impus, când singurul drog mai era visul şi viitorul mai palpita în ore, Cătălin Bursaci cere mamei să îi cumpere 1000 de coli albe. Acasă, la Pleniţa, va scrie cărţi. Le va intitula pe rând, ca nimeni altul până la el, aşa: „Prima mea carte”, „A doua carte”, „A treia carte”. Nu era deşertăciune. Ar fi scris aceste cărţi[…]. Avea totul pentru acest glorios zbor, dar steaua cărţilor lui, a picturilor lui, a filmelor lui, n-a mai răsărit.”
 
Prima carte Ultima carte” are între paginile ei câteva desene, câteva poezii, puţină proză scrisă de Cătălin şi multă, multă suferinţă. Nu ştiu de câte ori ar trebui să scriu cuvântul „suferinţă” pentru a reda cât mai exact chinul pe care a trebuit să-l îndure un tânăr de 18 ani. Probabil că infinitul mai are şi alte sensuri, nu doar cel matematic sau cel filozofic…
 
Tot Mircea Sântimbreanu scrie:
„Şi când Parcele i-au retezat firul, lăsându-l să cadă sub forma cuvântului SFÂRŞIT pe viaţa-i neîncepută, editorului nu i-a mai rămas decât trista menire de executor testamentar şi să numească aceste file de debut cu mâna grea, paralizată: Prima carte Ultima carte.” 
 
Mă întrebam ce se mai poate spune despre un tânăr de 18 ani care a murit. Ştiu că se poate spune că-i plăcea viaţa, că dorea să fie iubit şi să iubească, că era talentat la scris şi la desenat, că voia să fie regizor de filme, sau, mai simplu şi mai cuprinzător, că visa. Visa aşa cum se visează la vârsta pe care o avea. Şi Cătălin mai ştia ceva:
„Omul când găseşte ceva se satură prea repede. Omul trebuie să caute mereu ceva pe care nu îl va găsi niciodată. Şi dacă totuşi va găsi ceea ce caută, singurul lucru pe care şi-l mai poate dori este moartea!”                       
 
Cumplită  premoniţie din partea unui tânăr care avea toată viaţa în faţa sa…
Se mai poate spune despre Cătălin că şi-a dorit o familie pe care practic n-a avut-o niciodată. Sau poate a avut-o când era deja prea târziu…Pe patul de suferinţă, internat într-o clinică în Geneva, visa încă la viaţa lui viitoare. 
„Mae o să gătească fasolică bună cum ştie ea, şi tata o să facă sarmale[…]. Şi-o să avem un cămin, că eu niciodată n-am avut un cămin la Bucureşti, n-am ştiut ce-i căldura unui cămin…Şi-o să petrecem şi o să fim fericiţi.”                                                                                       
 
Cătălin îşi aduce aminte de pe patul clinicii elveţiene cum în copilărie trebuia de multe ori să-şi pregătească singur mâncarea pentru şcoală, deşi amândoi părinţii erau acasă, dar erau încă prea obosiţi după nopţile petrecute în mod inutil cu prietenii. Când boala se instalase deja, dar nimeni în afară de Cătălin nu ştia încă, tăia dimineaţa două felii de pâine pe care le arunca la gunoi ca să-şi liniştească părinţii că are mâncare pentru şcoală şi bea doar laptele. 
 
De la Cătălin au rămas scrierile lui şi desenele. Şi încă ceva: înregistrările vocale cu gândurile lui. De aceea cartea aceasta este teribilă! Nu poate niciodată un scriitor să stea liniştit la biroul său şi să-şi imagineze cum ar fi dacă unul dintre personaje ar trece prin asemenea suferinţă. 
 
Poate un chin nemeritat îndurat în copilărie să fi declanşat boala? Poate…Pisica familiei a fost uitată de Cătălin pe balcon. Aceasta a vrut să sară în altă cameră, dar a alunecat şi a căzut de la etajul cinci. Bietul băiat a fost pedepsit pe nedrept când părinţii lui s-au întors acasă.
„Când aţi venit voi, pe la douăsprezece noaptea, tu ai făcut o criză, ai fost mai rea decât tata. Veneai în camera mea şi mă trezeai din somn şi mă duceai în bucătărie la pisică s-o văd cum plânge şi cum se chinuie, şi iar adormeam, şi cum adormeam veneai iar şi mă trezeai şi mă duceai la ea, şi aşa mereu, toată noaptea. Atunci mi-ai făcut foarte mult rău, cred că atunci mi s-a făcut ulcerul, în noaptea aia, fiindcă am suferit foarte mult.”
 
Ulcerul pe care credea că-l are era ceva mult mai rău…Ceva atât de rău, care provoacă durere care nu trece cu niciun medicament. Provoacă atâta durere încât Cătălin spune în ultimele sale zile de viaţă:
„Vreau să mă duc la etajul zece!...Pentru faptul că mă doare! Mă doare...”
 
N-a mai fost nevoie să urce până la etajul zece şi să se arunce de-acolo pentru a scăpa de suferinţă. După trei zile, moartea a venit la el…
 
Când avea şapte ani, actorul Emil Botta i-a făcut cadou o carte de poezii de Eminescu, cu următoarea dedicaţie:
„Un dar pentru Cătălin. Îi urez să-i fie fericită călătoria sa prin văile şi munţii lumii. Viaţa să-i fie ca o cântare frumoasă.”
 
Viaţa lui Cătălin Bursaci n-a fost nici pe departe o cântare frumoasă. Rămân(em) doar cu speranţa că a avut parte de o călătorie fericită prin văile şi munţii Universului.
 
P.S. Despre „Vocea” voi scrie când îmi voi regăsi liniştea, acum serios zdruncinată după ce-am recitit o carte care n-aş fi dorit pentru nimic în lume să fie şi ultima scrisă de Cătălin Bursaci…                                 

 

 

Share
Ultima actualizare Duminică, 15 Martie 2015 08:53
 

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Curs valutar


Horoscop


Vremea


Un mic zâmbet


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact