logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


Poveştile de dragoste ale Maramureşului. Cum l-a despărţit religia pe Octavian Goga de "Dăscăliţa" din Bontăieni PDF Imprimare Email 1261 Afişări
Vineri, 23 Ianuarie 2015 18:34

Maramureşul are şi el poveştile lui de dragoste. Cea mai cunoscută poveste de dragoste de pe meleagurile maramureşene este cea dintre poetul Octavian Goga şi Aurelia Russu, prima învăţătoare din Maramureş care a predat la elevii din Bontăieni peste 30 de ani.
 
Cea mai frumoasă poveste de dragoste a Maramureşului, cu final nefericit, este cea dintre poetul Octavian Goga şi Aurelia Russu, cunoscută de toată lumea drept "Dăscăliţa" lui Goga. Povestea iubirii dintre cei a început în micul sat Bontăieni, unde se află de altfel şi casa "Dascăliţei" lui Goga. Casa cu pricina a servit drept şcoală câteva zeci de ani. Potrivit informaţiiilor furnizate de către Primăria Dumbrăviţa, Aurelia Russu a fost prima învăţătoare din Maramureş, originară din părtile Braşovului. În februarie 1900, Aurelia Russu participă la o nuntă în apropierea Braşovului, unde-l cunoaşte pe Octavian Goga, întâiul mare poet al generaţiei Unirii de la 1918. Între cei doi se infiripă o poveste de dragoste, fără un final pe măsură, din cauza apartenenţei religioase a familiilor lor. Atunci poetul avea 19 ani, iar dăscăliţa 18. Cei doi ţin legătura prin corespondenţă, până în 1903, în tot acest timp  Aurelia Russu primind de la poet nu mai puţin de 51 de scrisori. “Din cauza piedicilor dintre ei, Aurelia Russu intră într-o mănăstire la Sibiu, unde a profesat ca învăţătoare până în 1904, când a fost adusă la Negreia de către memorandistul Atanasie Demian, membru ordinar al "Astrei". 
Numirea ei ca dăscăliţă se află într-un document care datează din 23 noiembrie 1904. Din 1914, predă la şcoala din Bontăieni, până în 1938, când se pensionează. Legătura cu poetul nu este singurul motiv pentru care dăscăliţa Aurelia Russu a rămas în memoria celor din Bontăieni. Ea a pus pe picioare şcoala din sat. După cum însăşi declara: "35 de ani am stat aici la Bontăieni. Domnişoara a mărit clădirea şcolii, construind săli de clasă, camere de locuit, anexe gospodăreşti. A aranjat curtea şcolii într-un mod deosebit, în faţă amenajând un parc, iar în spate, împreună cu elevii, a plantat o livadă”, se arată pe dumbravita.nvn.ro. Dăscăliţa este descrisă ca fiind o femeie deosebit de frumoasă, talentată, harnică şi ordonată. Portretul prezent şi azi într-una din odăile casei sale nu face decăt să confirme eleganţa si frumuseţea ei. Părul bălai, împletit în jurul capului, ţinuta dreaptă, aspectul îngrijit. În anexele pe care le-a construit ţinea animale precum vaci, oi sau cai. Mâna căleaşca exact ca un bărbat. Era talentată la pictură.
 
Articol integral pe Adevarul.ro

Share
 

Dr.Max - Farmacie

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact