logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


CARTE: „SPRE EMINESCU. Răspuns românesc la ameninţările prezentului şi la provocările viitorului” de Radu Mihai Crişan PDF Imprimare Email 1184 Afişări
Scris de Horia Picu   
Duminică, 18 Ianuarie 2015 07:03
Prin efortul considerabil făcut de Radu Mihai Crişan (care, evident, nu-i singurul!), îl putem cunoaşte pe genialul scriitor român şi ca publicist, ca om care a judecat aspru şi cu mare exactitate lumea în care a trăit. Multe din constatările Poetului sunt valabile şi azi, la 165 de la naştere. E meritul lui Eminescu, sau e un blestem asupra societăţii româneşti care nu vrea sau nu poate să se adapteze lumii moderne? Se pare că
„...e nevoie de secole pentru ca o realitate să intre în cadrele minţii, altminteri destul de sprintene şi mobile.”     
Scria Ovidiu Pecican în „Mituri publice, mitologii cotidiene”.
 
Şi pe vremea lui Eminescu era cam la fel…Efectele „globalizării” se simţeau deja:
„Peste noapte şi prin surprindere, am admis legiuiri străine, legi străine în toată puterea cuvântului, care substituie, pretutindenea şi pururea, în locul noţiunilor naţie, ţară, român, noţiunea om, cetăţean al universului.”
(Timpul, 14 august 1882, în Opere, vol. XIII, pag.168)
 
Eminescu gazetarul foloseşte metafore care îşi găsesc întotdeauna locurile fireşti în textele sale:
„Am creat o atmosferă publică pentru plante exotice, de care (din cauza cărora n.n.) planta autohtonă moare… Azi avem cele mai înaintate instituţii liberale. Control, suveranitatea poporului, codice franţuzeşti, consilii judeţene şi comunale. Stăm mai bine pentru aceasta? Nu, de zece ori mai rău, căci instituţiile noi nu se potriveau  cu starea noastră de cultură, cu suma puterilor muncitoare de care dispunem, cu calitatea muncii noastre, încât trebuie să le sleim pe acestea pentru a întreţine aparatul costisitor şi netrebnic al statului modern”
 
„Modernizarea” societăţii româneşti e văzută ca având efecte dezastruoase. Şi noi care am fost educaţi că ce mare lucru am luat de francezi pe la începutul secolului XX….
„Puterea productivă a naţiei româneşti n-a crescut, n-a putut să crească în raport cu groaza de cheltuieli pe care le-au impus formele de civilizaţie străină, introduse cu grămada în ţara noastră…Înzecitu-s-au şi însutitu-s-au oare averea românului şi veniturile lui pentru a plăti instituţiile de o sută de ori mai scumpe? Desigur că nu.”
 
Despre „inspiraţia” franceză pentru societatea românească, am găsit alt citat edificator:
„Astfel, statul român nu mai este un produs al geniului rasei române, ci un text franţuzesc aplicat asupra unui popor ce nu-l înţelege şi nu-l va înţelege niciodată.”
 
Poziţia lui Eminescu e dură şi precisă:
„Peste tot aceeaşi idee: să dau străinilor ce-mi cer; cât pentru români, puţin îmi pasă!” 
 
Multe din constatările lui Eminescu sunt valabile şi azi…
„Nu mai există o altă deosebire între oameni, decât cea pe care o stabileşte banul, oricum ar fi câştigat”
 
Despre administraţiile locale din vremea lui, Eminescu spunea:
 „…consilii judeţene, consilii comunale, consilii de instrucţiune, consilii de sus şi de jos, care nici nu ştiu ce să consilieze, nici nu au ce reprezenta decât pe persoanele din care sunt compuse.”
 
Constituţia, care se schimbă des în România, este folosită doar în interesul unora:
„La noi, legea fundamentală nu însemnează decât egalitatea pentru toţi scribii de-a ajunge la funcţiile cele mai înalte ale statului.”
 
Ceva a dispărut în totalitate, ceva s-a înmulţit peste limite…:
„…industria de casă şi meşteşugurile s-au stins cu desăvârşire – iar clasele improductive, proletarii condeiului, oamenii ce încurcă două buchi pe hârtie şi aspiră a deveni deputaţi şi miniştri, advocaţii, s-au înmulţit cu asupră de măsură, dau tonul, conduc opinia publică, fericesc naţia în fiecare zi, pe hârtie”.
(„Timpul”, 27 mai 1879, în Opere, vol. X, pag. 259)
 
Întotdeauna 
„partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale” – care, păstrând numai coaja legilor şi goala aparenţă, calcă făgăduielile făcute naţiei în ajunul alegerilor, fac tocmai contrariul de ceea ce au promis mandanţilor lor şi trec, totuşi, drept reprezentanţi ai voinţei legale şi sincere a ţării”
 
Oare când să fi început  numirile în funcţii pe criterii politice?...
„toate numirile în funcţiuni nu se fac după merit, ci după cum ordonă deputaţii, care, la rândul lor, atârnă de comitetele de politicieni de profesie, formate în fiece centru de judeţ. Aceste comitete îşi împart toate în familie.”
 
Patria şi patrioţii, un fel de „mafia şi mafioţii” (o carte bine primită de publicul românesc, la vremea apariţiei)
„Ele creează, din banii judeţelor, burse pentru copiii „patrioţilor” trimişi în străinătate să numere pietrele de pe bulevarde, ele decid a se face drumuri judeţene pe unde „patrioţii” au câte un petec de moşie, încât toată munca publică, fie sub forma de contribuţie, fie sub cea de prestaţiune, se scurge, direct ori indirect, în buzunarul unui „ patriot”.”
 
Eminescu atrăgea atenţia că 
„vom avea de-acum înainte dominaţia banului internaţional, o domnie străină, impusă de străini; libertatea de muncă şi tranzacţiuni; teoria de luptă pe picior în aparenţă egal, în realitate inegal. Şi, în această luptă, nu învinge cine-i tare, nobil, sau eroic; învinge cel pentru care orice mijloc de câştig e bun, cel fără scrupul faţă de concetăţenii săi.”
 
O premoniţie a Poetului la viitoarea aderare a României la euro, la UE şi la alte organisme suprastatale?
 
Citind părerea lui Eminescu despre cultură, parcă vedeam programul televiziunilor din România zilelor noastre:
„Cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine. Shakespeare cedează bufoneriilor şi dramelor de incest şi adulteriu, cancanul alungă pe Beethoven, ideile mari asfinţesc, zeii mor.”
 
Eminescu pune punctul pe i:
„Populaţia autohtonă scade şi sărăceşte; cărţi nu se citesc; pătura dominantă, superpusă rasei române, n-are nici sete de cunoştinţi, nici capacitate de a pricepe adevărul. Dacă acest sediment învaţă, o face de silă, gonind după o funcţie. Încolo leagă cartea de gard. Şi, pentru a avea o funcţie, trebuie să fii înrudit cu ei”
(Ziarul ”Timpul”, 30 iulie 1881)
 
Şi atunci, dar şi acum
„Oameni care au comis crime grave rămân somităţi, se plimbă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-şi petrece viaţa la puşcărie.”
(Art. „Românul în ajunul alegerilor”, ziarul “Timpul” din  3 mai 1879)
 
Cine conduce lumea aceasta? Pardon! Cine conducea lumea pe vremea lui Eminescu?
„Trădătorii devin oameni mari şi respectaţi, bârfitorii de cafenele – literatorii, ignoranţii si proştii – administratori ai statului român.”
 
Şi încă o părere a marelui Eminescu:
„Un om e implicat într-o mare afacere pe cât se poate de scandaloasă, care se denunţă. Acest om este menţinut în funcţie; dirijază el însuşi cercetările făcute contra sa; partidul ţine morţiş a-l reabilita, alegându-l în Senat. Aici el însuşi denunţă că există această scabroasă afacere, dar maturul corp trece la ordinea zilei, lăsând să recază colţul vălului ce se ridicase”.
(Ziarul “Timpul“, 27 ianuarie 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 43)
 
La vremuri noi, tot ei...
„Pretutindeni, în administraţie, în finanţe, în universităţi, la Academie, în corpurile de selfgovernment, pe jeţurile  de miniştri, nu întâlnim, în mare majoritate, decât, iarăşi şi iarăşi, acele fatale fizionomii nespecializate, aceeaşi protoplasmă de postulanţi, de reputaţii uzurpate, care se grămădeşte înainte în toate şi care tratează c-o egală suficienţă toate ramurile administraţiei publice”
 
„Un singur gând, o singură voinţă” -  se zicea cu 25 de ani în urmă. Marele  Poet spunea: 
„miile de funcţii administrative şi sutele de funcţii judecătoreşti, sunt puse în mişcare într-un singur scop, pentru a le stoarce voturile.”
 
Întrebarea mea este: unde-i schimbarea de peste secole? Dacă este…Câţi debusolaţi au trăit pe la mijlocul secolului al XIX-lea? Acum o fi altfel?
„Poporul a pierdut de mult încrederea că lucrurile se pot schimba în bine şi, cu acel fatalism al raselor nefericite, duce nepăsător greul unei vieţi fără bucurie şi fără tihnă”
 
Pentru normala funcţionare a unei societăţi, trebuie ţinut cont 
„că fiecărui drept îi corespunde o datorie” [şi că] „secretul vieţii lungi a unui stat este păstrarea ierarhiei meritului”
 
Astăzi suntem în plin proces de implementare a liberalismului american şi a cosmopolitismului :
„o mişcare de îndreptare a vieţii noastre publice, o mişcare al cărei punct de vedere să fie ideea de stat şi de naţionalitate, sacrificate până astăzi, sistematic, principiilor abstracte de liberalism american şi de umanitarism cosmopolit.”
 
Să fi avut Eminescu o premoniţie, sau a fost un fapt deja consemnabil pe vremea lui? Să fi avut Poetul o viziune despre baza americană de la Deveselu sau despre noile posibilităţi ale aeroportului „Kogălniceanu”?
„…am ajuns, într-adevăr, în această Americă dunăreană, ca tocmai românii să fie trataţi ca străini, să se simtă străini în ţara lor proprie.”
 
Despre patriotismul românesc, mult cântat azi, în lucrarea „Spre Eminescu” scrisă de Radu Mihai Crişan, se poate citi următorul fragment:
„A fi bun român nu e un merit, nu e o calitate ori un monopol special, ci o datorie pentru orice cetăţean al acestui stat, ba chiar pentru orice locuitor al acestui pământ, care (pământ n.n.) este moştenirea, în exclusivitate şi istorică, a neamului românesc. Acesta este un lucru care se înţelege de la sine”.
(Art.” Adevărul doare”- 1 aprilie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 121)
 
În mod cert Eminescu a fost un bun român, chiar dacă pe vremea lui nu se cânta un cântec în care ne lăudăm singuri...Iubirea de patrie şi naţionalitatea sunt unul şi acelaşi lucru:
„iubirea de patrie e una cu iubirea naţionalităţii. Singura raţiune de a fi a acestui stat, pentru noi, este naţionalitatea lui românească. Dacă e vorba ca acest stat să înceteze de-a fi românesc, atunci o spunem drept că ne e cumplit de indiferentă soarta pământului lui.” 
 
Un romantic sau un filozof care ştie să argumenteze orice. Eu cred că Eminescu a fost şi una şi alta, în egală măsură!
„Un principiu absolut, netăgăduit de nici un om cu bun simţ, este că o stare de lucruri rezultă în mod strict cauzal dintr-o altă stare de lucruri premergătoare şi, fiindcă atât în lumea fizică, cât şi în cea morală, întâmplarea nu este nimic altceva decât o legătură cauzală nedescoperită încă.” 
( Art.“Studii asupra situaţiei…”17 februarie 1880, în Opere, vol. XI, pag. 17)
 
La întrebarea pe care ne-am putea-o pune de ce s-a ocupat Eminescu şi de comentarii politice (pertinente şi bine argumentate), tot Scriitorul ne dă răspunsul cel mai bun:
„Eu las lumea ca să meargă cum îi place dumisale – misiunea oamenilor ce vor din adâncul lor binele ţării e creşterea morală a generaţiunii tinere şi a generaţiunii ce va veni. Nu caut adepţi la ideea cea întâi, dar la cea de a doua sufletul meu ţine ca la el însuşi”
 
 
 

Share
 

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Curs valutar


Horoscop


Vremea


Un mic zâmbet


Ultimele anunturi

Linkuri

Parteneri

.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact