Acum e de  bonton  să spui că eşti „Charlie”. Ba, solidaritatea cu familiile celor 12 oameni omorâţi în redacţia săptămânalului „Charlie Hebdo” de  doi terorişti după care aleargă acum  „numai” optzeci de mii de francezi (jandarmi, poliţişti şi cine mai ştie din ce alte sectoare care asigură liniştea civililor din „Hexagon”) pare şi mai evidentă, dacă la un comentariu făcut pe seama articolului meu apare şi sloganul momentului „Je suis Charlie”!

Eu nu sunt Charlie. Asta nu înseamnă că ţin partea ucigaşilor. Nu amestec victimele masacrului cu călăii lor. Dacă unii au înţeles altceva, e problema lor. Am vrut să atrag atenţia că trebuie căutată sursa răului, nu efectul pe care l-a produs şi care ne îngrozeşte pe toţi în acest moment. Pot să pun nişte  întrebări celor care n-au fost de acord cu articolul postat de mine pe sighetonline:

-de ce nu şi-a declarat NIMENI solidaritatea cu cei care au fost extrem de profund jigniţi de caricaturile pe care publicaţia franceză le-a publicat sistematic?

-unde-i toleranţa despre care tot aud acum vorbindu-se?

-a râde de altcineva pentru care Dumnezeu are alt nume e…tolerabil?

 

Bine că majoritatea nu gândeşte ca mine, că altfel, ne-am împuşca unii pe alţii… E unul dintre comentariile apărute pe marginea articolului care stârneşte lumea tolerantă din urbea noastră. E chiar aşa de greu de observat că escaladarea violenţelor va continua dacă nu încercăm să găsim sursa tuturor relelor? Sursa relelor o văd în intoleranţa cu care privim dramaticele evenimente prin care Franţa a trebuit să treacă (şi cine ştie când şi mai ales dacă se vor termina curând!)

 

Ucigaşii sunt de neiertat pentru atrocităţile comise. În loc să lase revista săptămânală să continue publicarea caricaturilor reprezentându-l în situaţii scandaloase pe cel care nu poate fi reprezentat (Profetul Mahomed), au înfăptuit cu sânge rece mai multe crime! Ce-ar fi dacă ne-am pune întrebarea dacă nu cumva de la acele caricaturi a plecat tot răul? Şi când şi cum se va termina totul? 

 

A fi  tolerant (în cazul despre care polemizăm) înseamnă să laşi pe altul să gândească şi să acţioneze după legile propriei credinţe, atât timp cât nu au de suferit consecinţe – uneori dramatice, după cum am văzut - ceilalţi de lângă tine. Nu să-ţi baţi joc! Ce minte împuţinată de materia cenuşie ar putea crede că unii pot fi intoleranţi (sau toleranţi) şi alţii nu?

 

Nu pot să-i  bag în aceeaşi oală  pe toţi intoleranţii care se cred  a fi „Charlie”, aşa cum (mi) se sugerează…Sunt mult prea mulţi…Problema e că tolerantul nici măcar nu încearcă să-şi înţeleagă semenul care crede în altceva, sau, perfect posibil şi tolerabil, nu crede în nimic!

 

În timp ce scriu, televizorul mă ţine conectat la coşmarul prin care trebuie să treacă francezii. Escaladarea violenţelor pe care o prevedeam, creşte!...