logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


RECENZIE CARTE: „Portretul unui bărbat imatur” de Luis Landero PDF Imprimare Email 1405 Afişări
Scris de Horia Picu   
Duminică, 04 Ianuarie 2015 07:41
 
Bărbatul imatur din cartea lui Landero este la vârsta când îşi poate face o retrospectivă critică a propriei sale vieţi. Personajul principal a avut dorinţa de a deveni un om exemplar. Trece prin momente de criză spirituală caracterizate prin: intermitenţă, nedefinit, labilitate psihică, confuzii de identitate. 
„Mă trezeam întreprinzător şi sportiv, cântam la duş, ieşeam din casă parfumat şi amabil[...].”
 
Luis Landero ne „invită” prin gura personajului său la o discuţie amicală cu cititorul. Un exemplu:
„Vă place muzica? […] ceea ce nu scap niciodată e concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena.”
Revenind la autocaracterizarea pe care şi-o face „bărbatul imatur”, e remarcabil următorul fragment din carte:
„Jindul meu după virtute se moleşea între frunzele de mirt ale conştiinţei. Ca mai toată lumea, eram bun nu pentru binele pe care îl făceam, ci pentru răul pe care nu-l făceam.”
                                                               
Luis Landero este un fin observator al caracterului uman. 
„Oamenii zic: „te-ai îngrăşat” sau „arăţi bine”, dar nu zic, chiar după o lungă conversaţie: eşti mai bun, ori mai prost, mai crud, ori mai inteligent.”
 
Asta se întâmplă pentru că
„oamenii văd numai ce e clar ca bună ziua şi se bazează pe aparenţe, fără să observe schimbările care au loc în adâncul fiinţei.”
 
Şi mai departe urmează o cugetare filosofică:
„Iubeşte-te pe tine însuţi şi acceptă că această iubire e mai puternică şi mai dreaptă decât cea pe care ţi-o inspiră aproapele tău[…]. Iubeşte-i pe ceilalţi cu ce dă pe dinafară din iubirea de tine însuţi”.
 
Personajul principal îşi aminteşte că una dintre femeile pe care le-a cunoscut 
„Era de o urâţenie plămădită din rămăşiţele unei îndepărtate tinereţi atrăgătoare, ba chiar epatante.[…] râdea în hohote din orice, în falset, ca un nechezat, şi cred că râsul ei era o formă, uşor disperată, de-a acoperi lipsa de educaţie[…].”
 
Doamna cea urâtă şi soţul ei formau un cuplu pe care era imposibil să nu-l observi:
„Când îl însoţea undeva, ea, de asemenea, se lăsa mult pe spate. Îl lua de braţ şi îşi trăgea o privire îndepărtată şi abstractă, înălţându-şi bărbia cu afectare şi dispreţ, şi aşa mergea, foarte demnă, ca o mare doamnă, amândoi adânciţi în relaţia lor conjugală de nepătruns.”
 
Urâtă-urâtă, dar momentele de fericire petrecute în compania doamnei cu privirea „îndepărtată şi abstractă” merită amintite împreună cu o cugetare demnă de toata lauda:
„…eu cred că dezgustul se află mereu în preajma dorinţei.”
 
„Portretul unui bărbat imatur” e confesiunea unui bărbat de şaizeci de ani şi o succesiune de comentarii despre situaţia politică de la începutul anilor 90, cu invadarea Irakului sub pretextul că acolo s-ar găsi arme de distrugere în masă. Landero ştie să fie vehement folosindu-se de abilităţile cu care a fost înzestrat (sau pe care şi le-a format) ca scriitor…
„…e ştiut faptul că unde simplul individ nu găseşte motive pentru a ucide şi distruge, acolo tribul nu numai că le găseşte, ci le şi slăveşte. Mai mult, face din ele un motiv de coeziune, o legendă, un poem epic, o raţiune de a fi.”
 
Autorul recunoaşte ceva ce puţini ar avea demnitatea s-o facă
„… eram împotriva războiului, dar în fiecare zi mă uitam la televizor cu speranţa indecentă şi secretă de a vedea cum începe naibii odată spectacolul ororii.”
 
În tinereţe, eroul romanului a luat parte la demonstraţii de stradă, a avut parte de lupte cu forţele de ordine. Descrie admirabil oamenii din jurul său, în acele momente:
„Tovarăşul meu de suferinţă era un bărbat tânăr, cu o expresie spiritualizată. Delicateţea lui, barba cioc, mâinile palide şi visătoare, privirea pierdută, totul la el emana mister şi melancolie. Era acolo din acelaşi motiv ca şi mine: un anunţ, o înţepătură a conştiinţei neinspirate.”
 
Cel care povesteşte fragmente de neuitat din viaţa sa are o soţie pe care o cheamă Inmaculada. Se întâmpla ca soţul s-o strige prin casă fără să primească răspuns. Curios lucru, Inmaculada apărea în mod misterios, adică se făcea observată fără să fi fost plecată undeva. Comentariul autorului merită citat:
„Poate ca locuinţa are mici spaţii în care realitatea nu ajunge în toată cruzimea sa. Spaţii pe care nu le bagi în seamă, locuri virgine, încă necolonizate.”
 
Ce imaginaţie au unii scriitori…Autorul îşi aminteşte momente din copilărie când fiecare adolescent sau copil doreşte să crească mare cât mai repede.
„Era la vârsta la care, cum li se întâmplă aproape tuturor, fugeam de copilărie ca de ciumă, ştergând în urma mea orice ruşinoasă umbră de inocenţă.”
 
Luis Landero spune foarte clar: de obicei suntem conduşi de himere:
„Omul, când suferă, şi tânjeşte, muşcă orice momeală care îi poate alina cât de cât suferinţa. Nu vede ce este, ci ceea ce i-ar plăcea să vadă.”
 
Poate cineva să spună că nu-i adevărat?...Tot pe linia cugetărilor pe care le-am găsit în cartea scriitorului spaniol se înscrie şi următoarea:
„Nu ştiu dacă vi se întâmplă, dar unii îşi trăiesc zilele gândindu-se că viaţa e mereu ceva mai încolo. Poate după acea cotitură a drumului. Acolo ne aşteaptă o petrecere. Acolo[…] vei cunoaşte gustul promisiunilor în sfârşit împlinite. […]. Cele mai intense momente de fericire ale noastre au crescut la căldura acestei certitudini jalnice.”
 
Pentru că 
„Durerea şi bucuria ţâşnesc din acelaşi izvor”
 
Trecerea anilor şi schimbarea fizionomiilor noastre nu putea trece ignorată în cartea aceasta plină de pasaje admirabile.
„Trecură anii. Într-o noapte, […] m-am văzut în oglindă […]. Acelaşi suflet mort, aceiaşi ochi fără vlagă, iar pe chip un nu ştiu ce bolnăvicios şi străin, de parcă ar fi locuit cineva înăuntrul meu şi ar fi vrut să se apropie de faţa mea şi să o înlocuiască.”
 
După mai mulţi ani de viaţă, apare tristeţea scurgerii iremediabile a timpului:
„Era tristeţea despre care v-am vorbit, insondabilă, cutremurătoare, aceea care intră în viaţa ta devastând totul, chiar şi pofta de viaţă.”
 
Cum putea momentul atât de important al căsătoriei să nu fie amintit de Landero?
„…am renunţat la jurnalism pentru a deveni un soţ fidel şi un comerciant onorabil. Cine ar fi zis că destinul îmi pregătise în acelaşi pachet tristeţea, iubirea şi munca mea viitoare?”
 
Se poate pune întrebarea şi în alt mod: cine nu cunoaşte ce este în acest pachet frumos ambalat şi atrăgător?...
 
O carte care se termină cu o încercare a autorului de a „prinde” esenţa vieţii:
„A trăi înseamnă să transformi absurdul în albul săgeţilor aruncate pentru a prinde clipa.”
 
Numai că suntem păcăliţi de fiecare dată: clipa se transformă imediat în alta…
 

Share
Ultima actualizare Duminică, 04 Ianuarie 2015 09:52
 

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Curs valutar


Horoscop


Vremea


Un mic zâmbet


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact