|
 Alt 1Decembrie, altă sărbătoare naţională în care mergem la simpozioane istorice şi plecăm de-acolo cu patriotismul revigorat pentru încă un an. Un an şi apoi alt an, şi tot aşa. Se va cânta, se va dansa în hore înfrăţite şi vom vedea multe steaguri tricolore fluturând.
E momentul aniversar al ţării şi pentru că e prea mare ca să-i sărutăm mâna sau obrazul care e uneori verde ca pădurile care au fost, alteori maroniu spre negru ca pământul fertil rămas nelucrat (doar în acest an, să ştiţi!), alteori galben ca grâul copt sau ca pământul nehidratat. Putem să ne uităm în ochii albaştri ca cerul senin ai tării şi să ne punem întrebări nouă, nu Ei, pentru că Doamna România face doar ce-i spunem noi să facă…Adică, mai clar, ea n-are nicio vină pentru tot felul de aiureli pe care le facem noi, patrioţii, noi iubitorii de ţară o dată pe an, bucuroşi nevoie mare de tot o singură zi din an, şi apoi indiferenţi, abătuţi şi din când în când treziţi la speranţă de nişte alegeri, care nu pot fi altfel decât prezidenţiale.
Oare ce-ar fi dacă nu s-ar consuma atâta pădure (din puţina rămasă) pentru a trimite un colet prin poştă? Am văzut factura de trimitere pentru un colet de 2-3 Kg. Are o lungime apreciabilă: cam 57 de cm.! Ce risipă! Avem sisteme informatice ca să folosim mai multă hârtie…
Luaţi-vă un bilet de tren şi vedeţi ce „cearşaf” veţi primi! Înainte (când era mai rău, se ştie!) primeai un bilet sau două trei bilete de dimensiuni minuscule. Era o dată o Românie care nu era deloc doamnă, ca acum. Era „Tovarăşă”, pentru că aşa se hotărâse de puternicii deceniilor (nu zilei, cum este mult folosita expresie). Deceniile alea rele au trecut. Bine că s-a terminat cu „tovărăşia” şi cu „reeducarea”! Ştiţi unde vreau să bat…Să ne aducem aminte totuşi că în perioada aceea grea pentru noi şi pentru ţară, ambalajele din sticlă puteau fi duse la alimentară şi să cumperi marfă cu preţ mai scăzut. Puteai să duci hârtie şi să primeşti bani pentru strădania ta. Puteai să faci multe, dar şi puteai să „încasezi” multe…
În altă perioadă istorică, una în care 1 decembrie nu se scria cu „D”, nefiind zi naţională, se vorbea de „ploaie îngheţată” pe la buletinul meteo. Acum, integraţi cum suntem, se spune „freezing rain”…Ne iubim (oare chiar ne iubim?) ţara (aşa declară toată lumea…), dar nu ne iubim deloc limba! O anomalie care trebuie urgent rezolvată. Ori ne iubim şi ţara şi limba – frumoasă, ciudată, imposibilă, armonioasă, muzicală – fiecare cum doreşte s-o considere, ori tăcem în limba română şi auzim comentarii despre starea vremii şi a noilor vremuri în noua limbă internaţională. Nu poţi să te declari patriot nevoie mare şi să foloseşti cuvinte de pe la alţii atâta vreme cât le ai pe ale tale folosite de sute de ani…Nu poţi să fii iubitor de ţară 365 de zile într-un an şi să nu te revolţi când auzi cum limba pe care ai auzit-o prima dată de la mama ta e dată la o parte pentru una mai nouă şi mai internaţională!
Multe ar mai fi de spus…De ziua Dumneavoastră, Românie, vă urez ca la anul pe vremea asta să nu mai am ce scrie de rău despre neajunsurile noastre de fiecare zi. Ar fi bine pentru ţară şi pentru fiecare cetăţean al ei!
La mulţi ani, Românie şi ai grijă de Tine! Şi dă-i românului mintea aia despre care se tot vorbeşte în proverbe!
|
