“Românii au dat dovadă de o maturitate excepţională…, alegând un candidat din cadrul unei minorităţi etnice pentru postul de preşedinte…. Într-o regiune a cărei istorie este plină de tensiuni politice etnice, rezultatul alegerilor din România oferă speranţa unui viitor al toleranţei.” (Financial Times)

De peste 20 de ani, România n-a mai avut o presă internaţională unanim pozitivă ca şi în aceste zile. S-a întâmplat din nou, la mijlocul acestei luni neobişnuite, când românii au votat un neamţ pentru prima poziţie în stat. Unirea din 1918 a fost obţinută de o ţară având un rege de origine germană şi iată că vom sărbători şi aniversarea a 100 de ani cu un preşedinte din acelaşi neam. Proabil că este o pură întâmplare, dar, masivul vot în favoarea unei idei, ne sugerează că românii sunt atent conectaţi la realitatea zilelor noastre şi oricâte ironii “subtile” sunt lansate în eter, există momente decisive în viaţa popoarelor ce pot fi rezolvate şi democratic. De bine, de rău, “poporul are întotdeauna dreptate” şi oricât de ne-elitişti sunt oamenii în general, nu sunt atât de în afara fluxurilor informaţionale încât să nu înţeleagă mecanismul unor realităţi sociale.

Dacă votul masiv în favoarea unui preşedinte provenind dintr-o minoritate atât etnică cât şi religioasă, pare pur şi simplu incredibil, ţinând cont de modul cum este percepută realitatea românească din... avion, atunci avem confirmarea că realitatea poate fi “schimbată” favorabil de către masele care au văzut lumea şi au făcut cunoştinţă cu faţetele lumii globalizate fiind exclusiv cu picioarele pe... pământ. Au fost invocate turbulenţele facebook – ului pentru rezultatul “surpriză”, dar aşa numita manipulare are şi valenţe pozitive, este dovada că se poate face şi pe criterii ne-ideologice, în acest caz având certitudinea naşterii – nota bene - unei societăţi civile virtuale necontrolabile, neconvenţionale.

Mitul “capului plecat” nu este specific doar românilor. Exemple de acelaşi gen de protejare “genetică” a zonei proprii de confort le găsim în evoluţia tuturor popoarelor, a tuturor locuitorilor Europei şi-a lumii. Apelând aşadar la demitizarea istoriei şi la disocierea de genele de tip ereditar, succesul anonimilor depinde până la urmă de reuşitele sau constrângerile socio – economice care dau tonul civilizaţiei sau revoltelor mai mult sau mai puţin spontane.

Nu este nimic consolator în perceptele şi cutumele rezultate din tot felul de frustrări istorico – conflictuale întipărite în codul etnic al cetăţenilor ţării, dar o mişcare revelatoare spontană poate oricând modifica trendul “exclusivist” al unor speculanţi ai cetăţilor multi-culturale. Trebuie să fim de acord că evoluţionismul va genera un impact nemilos mai ales la nivel ideologic în acest secol, şi, nu trebuie să uităm că permanenta acumulare şi transformare spirituală a maselor ne va aduce de fapt soluţia... miraculoasă.

Revenind la trezirea “inexplicabilă” a poporului român, nu pot să nu observ, comparând generaţia ’89 – ’90 cu cea de azi, că lumea noastră este cu adevărat deschisă oricărui cetăţean şi că zidul simbolic al Berlinului căzând, a deschis minţile esticilor, nu mai puţin inteligenţi decât occidentalii, dar mai ales a închis nişte răni ale penitenţei mistice, aplicate manipulator pentru estul Europei.

De aceea poate, lăsând la o parte orice tip de critică a maselor, în mai toate cazurile de un subiectivism jenant, observăm că atunci când se practică genocidul educaţional, favorizat de construcţii ideologice perdante şi de medii sociale neprietenoase, nu mai contează nici etnia, nici gradul de îmbogăţire, ci pur şi simplu clivajul informaţional. Când informaţia circulă liber şi protecţionismul etnic este estompat de analize lucide, nu este niciun pericol în a face alegeri onest democratice.

În multe cazuri – facem trimitere la istorie – am avut de-a face cu extremişti proveniţi din rândul elitelor, a valorilor unor popoare, de aceea nu masele de manevră sau cele de “subzistenţă” sunt responsabile de nefericirea lumii. Poate este greu de înţeles pentru un observator superficial al vieţii economico – sociale că are loc o explozie de emancipare individuală, a fiecărui cetăţean, că mobilitatea nerestrictivă şi globalizarea permit accesul la informaţie nelimitată, iar nu apartenenţa la o majoritate sau minoritate dau dreptul la statutul obiectivismului formal. Trimiterea la rasă, religie dar şi la etnie, azi, în secolul XXI, este pe cât de dăunătoare pe atât de ne-evoluţionistă. Eşti ceea ce-ţi doreşti să fii, nu ceea ce-ţi dictează etnia sau grupul minoritar/ majoritar de care – întâmplător – aparţii.

Cred că este de preferat ca şi model un om care poate stabili un traseu precis – cu surprizele impredictibile aferente - cuantificabil, în parametrii fizicii clasice, în locul unui intelectual - filozof volubil care are în minte un labirint de soluţii şi/sau frustrări.

România nu este monoetnică, Europa nici pe departe, dar a marşa pe “şmecherie”, consolidată orgolios de falsa apartenenţă la o majoritate, este o greşeală pe care n-o înţeleg cei care trăiesc acest timp al permeabilizării frontierelor.

Românii au fost excepţionali, tinerii au dat tonul like-ului civic, au dat un exemplu de mare respect pentru om, pentru un om, care vine dintr-o altă religie şi-o altă cultură nu fiind îndobitociţi de o propagandă oarecare ci fiind perfect convinşi că pot da o lecţie trans-frontalieră de implicare pro-activă, legalizându-şi dreptul la Europa, la o Uniune reală, fără prejudecăţi şi fără naţionalism confuz.

“Nici o putere nu poate distruge Spiritul unui popor dinafară sau dinăuntru...” (Hegel – Raţiunea în istorie), prin urmare, dacă mulţimea/ comunitatea are un crez, un ideal, un “sens” al existenţei, nimic nu-i poate sta în cale. Mai rămâne de convins poporul de bunele intenţii, pe termen lung, printr-o altfel de abordare şi-un altfel de stil al guvernării şi bineînţeles de “alimentat” enorma sete a aşteptărilor induse de potenţialitatea unei altfel de “chimii” a conducătorului, ştiinţifică şi pragmatică dar umană, nesfidătoare.

Dacă schimbarea fastă a României va întârzia şi nu vom ajunge niciunde vom fi condamnaţi să spunem din nou STOP şi să ne reinventăm ţintele viitorului.

Aceste “întâmplări” conjuncturale sunt totuşi, sper, premise favorabile pentru schimbări structurale şi pentru amorsarea unei civilizaţii a respectului în ţara noastră.

AUTOR: Ion Mariş