logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


PROIECT - Bani mai mulţi pentru hrana pacienţilor internaţi. Ce spun oficialii maramureşeni PDF Imprimare Email 1337 Afişări
Miercuri, 26 Noiembrie 2014 08:53
Ministerul Sănătăţii intenţionează să crească alocaţiile de hrană pentru pacienţii internaţi în spital.În momentul de faţă, mesele bolnavilor spitalizaţi ajung să coste între 7 şi 13 lei pentru adulţi, respectiv între 1,8 şi 14,5 lei pentru copii. Conform unei hotărâri de guvern, sumele alocate pe acest segment ar urma să se majoreze şi să ajungă între 7 lei şi 19,4 lei pentru adulţi, respectiv între 3 lei şi 17,5 pentru copii.
Documentul legislativ se află în dezbatere publică. Dacă va fi aprobat, urmează să intre în vigoare din luna decembrie a.c. „Aceste sume urmează să fie suportate din bugetele de venituri şi cheltuieli proprii ale unităţilor sanitare cu paturi, indiferent de subordonare, ţinând cont că aceste unităţi îşi finanţează cheltuielile integral din veniturile proprii, obţinute potrivit legii”, se precizează în documentul legislativ.
 
Bani şi pentru masa dializaţilor
Reprezentanţii altor unităţi spitaliceşti sunt de părere că majorarea acestor sume contravine politicii de scădere a costurilor, în cadrul spitalelor. „Este o politică ministerială în cadrul spitalelor de a merge pe scăderea costurilor atât cât se poate, ori, din punctul acesta de vedere, vorbim de lipsa unei prevederi bugetare pe acest subiect. Noi, periodic, revizuim reţetele. Încercăm să diversificăm produsele pe care le dăm pacienţilor şi reuşim să oferim mese bune şi fără creşteri bugetare. Din punctul nostru de vedere, nu este neapărat necesară o creştere. Dacă ministerul hotărăşte acest lucru şi cu o sustenabilitate financiară, atunci o s-o facem cu mare bucurie. Noi ne-am permite această creştere, după un calcul mai minuţios şi nu neapărat am lua din altă parte”, a declarat Alexandru Oros, managerul Spitalului Municipal Sighetu Marmaţiei.
 
O altă noutate a documentului legislativ o reprezintă introducerea unei sume pentru a acorda o masă şi bolnavilor dializaţi. „Deşi bolnavii respectivi nu sunt internaţi, programul de dializă se desfăşoară între patru şi şase ore, timp în care, având în vedere patologia bolii diabetice, spitalul este obligat să ofere cel puţin o masă bolnavului. Alocaţia pentru hrană pentru aceşti bolnavi este de 8 lei”, se precizează în hotărârea de guvern.
 
O parte din reprezentanţii spitalelor din Maramureş sunt de părere că sumele actuale ajung pentru trei mese decente, iar în cazul în care vor trebui să aloce sume suplimentare pe acest segment, vor trebui să taie din altă parte. „Dacă va fi lege în acest sens, vom face ce putem şi vom reduce din cheltuielile din altă parte. Noi, cu veniturile de la Casa de Asigurări de Sănătate Maramureş facem, în paralel, câte o investiţie, o reparaţie. O să tăiem din cheltuielile care nu afectează pacientul şi vom găsi o soluţie, dacă nu creşte contractul cu Casa.
 
Mâncare mai bună, în loc de investiţii în reparaţii
O parte din reprezentanţii spitalelor din Maramureş sunt de părere că sumele actuale ajung pentru trei mese decente, iar în cazul în care vor trebui să aloce sume suplimentare pe acest segment, vor trebui să taie din altă parte. „Dacă va fi lege în acest sens, vom face ce putem şi vom reduce din cheltuielile din altă parte. Noi, cu veniturile de la Casa de Asigurări de Sănătate Maramureş facem, în paralel, câte o investiţie, o reparaţie. O să tăiem din cheltuielile care nu afectează pacientul şi vom găsi o soluţie, dacă nu creşte contractul cu Casa. Actualmente, la 7 lei, noi reuşim să ne încadrăm şi să dăm trei mese pe zi bunicele. De aceşti bani, dăm în fiecare zi carne la amiază, felul întâi, felul doi. Dacă va creşte suma, o să mai dăm pacienţilor o salată, mezeluri mai scumpe”, a declarat Ana Pop, managerul Spitalului de Recuperare Borşa.
 
   sursa: www.infomm.ro

Share
 

Dr.Max - Farmacie

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact