|
Pe doamna Liudmila Mirică (fostă Lazarciuc) n-o cunosc, dar, la un moment dat, prin intermediul unui apropiat din familia dânsei am aflat câteva detalii interesante. Am auzit multe lucruri frumoase şi curiozitatea m-a determinat să mai caut informaţii. Am discutat cu foştii ei profesori, cu mama doamnei Mirică şi am remarcat cu plăcere că o persoană formată la Sighet, a parcurs un drum marcat de succes spre... Lumea Nouă. Lumea Nouă nu este neaparat USA ci pur şi simplu lumea noastră a secolului XXI, marcată de intensa globalizare şi mobilitate. Exemplele acestea pot fi modele - deşi azi sună pretenţios - dar mai ales sunt argumente în favoarea unei educaţii personale, profesionale, ce poate deschide drumuri spectaculoase.
Liudmila Lazarciuc Mirică, născuta lângă Sighet, în satul Tisa, a fost de cinci ori olimpică naţională la limba rusă şi dublă medaliată cu aur la Olimpiada Internaţională de limba rusă de la Moscova. Nu este puţin, pentru o maramureşeancă, să strălucească la Moscova şi să cunoască împlinirea profesională în SUA.
Am fost curios să aflu câteva detalii din viaţa unei familii performante, plecată dintr-o ţară estică, privită de multe ori cu reticenţă, dar care s-a integrat perfect în societatea tuturor posibilităţilor. Drumul a presupus multă muncă şi seriozitate.
Fiecare interviu pe care-l realizez se doreşte a fi, de fapt, o pledoarie pentru reuşită şi succes prin educaţie, evidenţiind importanţa asimilării continue a cunoaşterii, în ideea găsirii prin “instrumente” strict meritocratice a... sensului individual al vieţii.
Ion Mariş (IM): Doamnă Liudmila Mirică, aţi avut un „parcurs” de... mii de kilometri până azi, la postura de Finance Manager în cadrul Siteman Cancer Center din cadrul Universităţii Washington din St. Louis (USA). Cum a fost „drumul” pe care l-aţi străbătut? Ce v-a marcat şi v-a motivat?
Liudmila Mirică (LM): Da, a fost un drum lung pe care l-am străbătut cu mult curaj şi optimism. Dorinţa de a-mi depăşi limitele, de a-mi completa lacunele sau de a-mi accentua calităţile sunt doar câteva din elementele care m-au motivat.
IM: Ce a însemnat Liceul Pedagogic (azi Ferdinand), respectiv Sighetul pentru dvs.?
LM: Liceul Pedagogic este şcoala care m-a transformat din fetiţa cu fundiţe mari în Domnişoara Elevă sau Invăţătoare. Am păşit pragul acestui liceu în perioada pre-decembristă şi am trăit toate transformările prin care a trecut liceul în perioada post-decembristă. A fost o experienţă interesantă pe care am conştientizat-o mai târziu, dar care m-a învăţat să mă supun standardelor şi să accept noul în acelaşi timp. Este şcoala care, prin intermediul dascălilor şi al resurselor specifice, a stimulat întotdeauna competiţia.
IM: Care sunt dascălii pe care nu i-aţi uitat, pe care îi veţi purta mereu în suflet?
LM: Toţi dascălii şi-au lăsat amprenta într-un fel sau altul în cariera şi viaţa mea personală. Aş vrea să încep cu D-na Maria Vlasin, care a fost şi rămâne un model pentru toţi elevii din Sighet. Corectitudinea, perseverenţa, tratarea celor din jur cu imparţialitate, libertatea de exprimare şi înclinaţia spre lectură sunt doar câteva din trăsăturile pe care le regăsesc în mine. Entuziasmul şi creativitatea le regăsesc în D-na Rodica Gheorghiu, „diriga” cool a liceului. Trebuie să îi menţionez de asemenea şi pe Grosu Gheorghiţa, Ileana Markus, Diana Pozman, Eugenia Godja. Sunt nume fără de care Liceul Pedagogic nu ar fi existat.
IM: Ştiu că aţi participat de două ori la Olimpiada Internaţională de limba rusă de la Moscova. Cum a fost, şi cum aţi perceput în acel moment, impactul cu lumea „pur” răsăriteană?
LM: Limba rusă a fost pentru mine un pretext de a mă apropia de cultura rusă, în special de literatură. Încă din copilărie, biblioteca părinţilor mei a fost plină de cărţi în limba rusă. Dorinţa de a învăţa această limbă străină a fost într-un fel un test de a-mi depăşi limitele. Olimpiada a fost primul contact direct cu poporul rus şi cultura rusă. Lumea răsăriteană pentru mine la acea vârstă se limita la: Teatrul Bolshoi, galeriile de artă şi ceaiul fierbinte băut la orice masă.
IM: Ce gânduri aveaţi la Moscova şi imediat după ce aţi obţinut medalia de aur la Olimpiada Internaţională, vis-a-vis de viitorul dvs?
LM: La 15 ani, limba rusă nu făcea parte din planurile mele de viitor. Cum am menţionat înainte, obiectivul meu era să citesc literatura în original. Trebuie să recunosc că undeva în adâncul sufletului meu a fost şi dorinţa de a îndepărta clişeele legate de Rusia şi cultura rusă. Ironic sau nu, lumea răsăriteană mi-a deschis portile spre lumea vestică: datorită succeselor la olimpiade, am avut oportunitatea de a vizita multe dintre ţările vestice.
IM: Cât de eficiente sau... “cool”, sau să spunem... sustenabile, au fost studiile superioare din România?
LM: Nu aş caracteriza studiile din Romania “cool”. Fiindcă am avut privilegiul de a studia în USA, pot să spun că generaţia mea a avut parte de o educaţie solidă în clasele gimnaziale şi liceale (din câte am înţeles, educaţia s-a schimbat foarte mult în ultimii ani). Din păcate, studiile superioare se situează la polul opus. Studenţilor români le lipseşte interesul şi entuziasmul de a studia; au fost desigur şi excepţii, dar, în general, aşa am perceput eu la acea vreme studentul român. Am avut mereu impresia că incompetenţa era mai mult promovată decât competenţa. Sper totuşi că lucrurile s-au schimbat între timp.
IM: Ce/ cine v-a direcţionat spre… USA ? De ce engleza şi nu rusa?
LM: Limba rusă... L-am cunoscut pe soţul meu (născut şi educat în Buzău) într-una din excursiile organizate pentru olimpicii internaţionali de către Ministerul Tineretului. Sinceră să fiu, nu am crezut niciodată că voi fi fluentă în limba engleză sau că voi ajunge să trăiesc în Lumea Nouă.
IM: Ce înseamnă Maramureşul, în afară de “parfumul copilăriei”?
LM: Acesta este tabloul în acuarelă pe care îl port în suflet oriunde m-aş afla: o depresiune largă de un verde nemaiîntâlnit, clăi de fân singuratice şi case risipite de-a lungul unui râu şerpuit. Simt frigul pătrunzător al dimineţii, miros fumul hornurilor şi aud cântecul cocoşilor. Acesta este Maramureşul pentru mine, acesta este Maramureşul pentru prietenii mei americani şi străini văzut prin ochii mei.
IM: De unde credeţi că începe „Vestul”, Occidentul?
LM: În lumea globalizată de azi, nu ar mai trebui să existe bariere. Barierele creează divergenţe. Vestul şi-l creează fiecare prin aspiraţii, atitudini şi comportament.
IM: Ce preferaţi Dostoievski sau Poe?
LM: Dostoievski este şi va rămâne unul din scriitorii mei favoriţi. Personajele lui sunt unice şi complexe, iar analiza psihologică de neîntâlnit în literatura universală.
IM: Se pare că pentru dumneavoastră, SUA este tărâmul adecvat unde vă puteţi exprima perfect. Cum se descurcă, în general, un estic în Lumea Nouă ?
LM: Educaţia de acasă şi dorinţa de a încerca ceva nou sunt cruciale. Există într-adevăr în Lumea Nouă un sentiment de optimism că totul e posibil şi cred că acest sentiment face ca visele să devină realitate mai repede. Societatea americană îţi oferă multe oportunităţi; alegerea o facem noi, imigranţii.
IM: Cu ce se ocupă soţul dumneavoastră?
LM: Soţul meu, care a urmat facultatea şi doctoratul în USA, este profesor universitar de chimie la Universitatea Washington din St. Louis. După cum am menţionat anterior, a crescut la Buzau şi este foarte mândru că e buzoian, dar iubeşte la fel de mult Maramureşul, maramureşenii şi, implicit, ucrainenii.
IM: S-au modificat aşteptările dvs după ce v-aţi stabilit în SUA?
LM: Mi s-a confirmat aici că onestitatea şi corectitudinea sunt elementele cheie într-o societate civilizată. Aşa am fost crescută în familie şi sunt mândră că pot să mă comport aşa, departe de casă; mă simt în elementul meu aici pentru că ştiu că toţi din jurul meu se comportă la fel. Odată ajunsă în România, am aceleaşi aşteptări.
IM: Are sens să învăţăm engleza – mă refer la noi cei care am rămas în ţară – sau ar fi de preferat…. rusa?
LM: De preferat ar fi să învăţăm orice limbă. Există o preconcepţie în ţară că „rusa” este inamicul nostru. Şi istoria e de vină. Ceea ce e trist şi grav este faptul că această preconcepţie o găsim şi în rândul oamenilor educaţi. În cei 15 ani de când sunt în USA, am învăţat să văd partea pozitivă a lucrurilor. Rusa nu este numai istorie şi dictatură; este limba unei culturi de invidiat pe toate planurile: literatură, muzică, pictură, teatru, balet. Învăţăm o limbă străină nu pentru că e materie obligatorie în şcoală sau pentru că e “cool” şi se vorbeşte la televizor, învăţăm ca să devenim mai bogaţi spiritual.
IM: Credeţi că există posibilitatea de a mai reveni în România, definitiv, nu doar ca simplu vizitator?
LM: Sper din tot sufletul să existe această posibilitate în viitor. Totul depinde de situaţia economică şi politică de acasă, precum şi de entuziasmul celor rămaşi acasă.
IM: În lumea noastră globalizată, probabil nu mai contează cine suntem, de unde venim ci mai degrabă unde şi spre ce mergem? Să fim... realizaţi, ăsta-i ţelul nostru?
LM: Ţelul nostru nu este să ne realizăm, ci să lăsăm ceva pozitiv pentru eternitate. Dacă fiecare dintre noi ar gândi şi acţiona la fel, lumea ar fi mai bună. Consecinţa ar fi succesul pe toate planurile.
IM: Sunteţi împlinită, aveţi o familie frumoasă, mama dumneavoastră vă adoră. Vă lipseşte ceva?
LM: Sunt împlinită parţial. Am o familie frumoasă, o carieră care merge într-o direcţie bună, dar îmi lipsesc părinţii. Mi-aş fi dorit să fim mai aproape şi să petrecem mai mult timp împreună. Încerc, în schimb, să mă uit la partea pozitivă a lucrurilor: să fim mulţumiţi de ceea ce am realizat şi să ne gândim că sunt milioane de oameni care încă trăiesc lipsiţi de nevoi elementare.
IM: Educaţia aduce bogăţie?
LM: Educaţia este cea mai mare bogăţie. Şi poate acesta este unul din mesajele mele pentru eternitate, mai ales în societatea de azi dominată de dorinţa de realizare financiară: „Încurajaţi copiii să meargă la şcoală, să se exprime liber, să cerceteze şi să descopere.” Prin educaţie devenim mai bogaţi, prin educaţie se pun bazele unei societăţi solide.
IM: Oare cei care nu părăsesc România sunt lipsiţi de curaj, blazaţi, comozi sau... patrioţi?
LM: N-aş vrea să generalizez, pentru că sunt oameni foarte competenţi şi care realizează multe pe căi cinstite în România, dar cred că mulţi români au devenit mai puţin interesaţi de a se realiza. Simt acest dezinteres de fiecare dată când revin în ţară. Poate că pătura politică crează un mediu defavorabil, şi, ca urmare, dezinteresul e în creştere, mai ales în rândul tinerilor.
IM: Sunt multe deficienţe şi-n sistemul democratic, dar, bineînţeles, acesta este de preferat dictaturilor de tot felul. Şi totuşi, e suficientă democraţia pentru un intelectual?
LM: Depinde cine este intelectualul… Sunt intelectuali care au nevoie doar de un calculator sau o maşină de scris. Sunt intelectuali care nu pot să-şi exercite munca decât într-o societate democratică, în care succesul e promovat şi susţinut încă de pe băncile claselor primare. De cele mai multe ori, intelectualul este constrâns de aspectele financiare sau politice. Acesta este probabil motivul pentru care exodul intelectualităţii din România este de neoprit.
IM: Mai păstraţi ceva din România în USA?
LM: În primul rând, păstrez educaţia de acasă (studiile şi educaţia din familie), ospitalitatea maramureşeană şi tradiţiile ucrainene. Este bagajul cu care am venit în Lumea Nouă şi pe care sper să îl port cu mine oriunde m-aş afla.
IM: Ce aşteptări aveţi de la noi, cei din România?
LM: Singura mea aşteptare de la cei rămaşi acasă este să înveţe să devină mai pozitivi şi mai corecţi. Succesul în mare parte se datorează binecunoscutei atitudini „I can do this!” (Pot să fac asta!). Corectitudinea ne ajută să ne găsim atât părţile pozitive, cât şi cele mai puţin pozitive.
IM: Ucraineana, româna, rusa, engleza... în toate limbile oamenii ar trebui să înveţe să fie demni, morali. Să iubească, să creeze, să ierte, să dăruiască... Şi totuşi există războaie, care poate nu sunt ale noastre. De ce? Există vreun raspuns?
LM: Războaiele sunt făcute din orgoliu şi dorinţa de răzbunare. Cred că oamenii de azi au uitat să iubească, să aibă încredere în cei de aproape, să ierte şi să fie mai buni. Poate dacă toţi am fi puţin mai buni şi puţin mai iertători, lumea ar fi lipsită de conflicte.
IM: Care-i bagajul nostru pentru eternitate?
LM: Educaţia, corectitudinea, deschiderea spre nou, grija pentru cei din jur şi tratarea tuturor în mod echidistant ar trebui să fie în bagajul fiecăruia. Numai aşa vom lăsa o lume mai bună pentru copiii noştri.
IM: Vă mulţumesc mult pentru timpul pe care l-aţi alocat acestui interviu şi vă doresc să iubiţi mereu Maramureşul, oriunde v-aţi afla!
LM: Vă mulţumesc şi eu pentru această oportunitate. Aş dori să transmit salutări tuturor celor care mă cunosc şi vor citi acest interviu. Sper să îi revăd pe cei mai mulţi dintre ei în viitorul apropiat.
AUTOR: Ion Mariş
www.sighet-online.ro
|
