|
Este o dimineață însorită, iar avioanele sunt scoase din hangar; dar când ne-am ridicat la câteva sute de metri înălțime, devenea clar că există și destulă pâclă prin aer. După o tură de verificare a funcționalității în zbor a echipamentelor Apollo Fox YR-5257, am aterizat și am alimentat plin avionul, apoi am plecat spre Rodnei: deși în general ajungem cam în jumătate de oră, vântul din față a făcut ca durata zborului până la creste să fie de circa 1,5 ore; vântul ne împingea înapoi cu putere. Cu toate că meteorologii previzionau vânt din sud-est, de 11 km/h, la altitudinea de circa 2.000 metri era vânt dinspre vest, cu circa 50 km/h sau mai puternic… dar oricum constant, fără prea mari turbulențe. Cam atât valorează previziunile meteo pentru aceste zboruri. A urmat o zi frumoasă, cu Maramureș fotografiat din aer. Pe la prânz am aterizat la Baia Mare și am alimentat avionul.
Într-o astfel de zi de noiembrie îți poți face o imagine generală mai realistă asupra Maramureșului în privința aspectelor de ansamblu, decât mare parte din populația care locuiește pe aici reușește să perceapă timp de o viață. Dar trebuie să știi bine pe unde vrei să zbori, că pilotul execută, dar tu trebuie să iei deciziile și să îi zici ce vrei și cum vrei. Aici mai dăm încă o tură, coborâm și mai jos, încă puțin, acum viraj la dreapta. Bine, este OK, putem pleca la punctul 74 (la coordonatele GPS definite de tine). Fain, nu? Un zbor ar putea să fie un fel de sărbătoare vizuală a frumuseții peisagistice, dacă nu ar exista munca serioasă de creativitate fotografică, de coordonare a zborului și evaluare a riscurilor. Îți poți imagina cam câte decizii trebuie luate în timpul unui zbor de fotografiere, iar dacă ele nu sunt corecte, se vede pe materialul fotografic realizat; ori ceva mai dramatic, dacă nu au fost calculați corect parametri de zbor, carburantul utilizat, timpul de aterizare… în care ai o resposabilitate, cât timp îi zici pilotului pe unde sa zboare.
La întoarcere iar ne împinge în jos jalnicul acela de curent. Cum trecem Carpații simțim cum ne coboară, metru cu metru scade altitudinea fără să vrem și este clar că nu este un aspect de moment ci o regularitate. Trebuie să zbori măcar la 2000 de metri prin zonele montane să nu te bage în copaci… iar dacă simți că sunt condiții atmosferice calme, poți să cobori la punctele de interes care contează. Este oricum pe înserate, Soarele apune, nu trebuie circ la final de zi. La un moment dat, spre seară, peste Munții Maramureșului, am constatat că iar avem vânt din față destul de violent și masiv, adică bătea dinspre est, iar asta devenea o problemă, deoarece aveam carburant pe terminate, iar pista de aterizare era departe, plus că deja se întuneca. Cu o seară înainte m-am uitat și am constatat că pe la 16.40 ar fi de preferat să fim la sol. Din fericire, direcția vântului s-a schimbat, situația a devenit favorabilă pentru noi: curentul de aer ne împingea cu putere către destinație, așa că am ajuns cu ceva după apus, când Luna era deja bine vizibilă de ceva vreme, iar balizajul luminos al aerodromului arăta frumos la aterizare.
Am să includ în această postare și track-ul GPS al zborului, cred că o să fie destul de interesant conturate zonele care au fost survolate.
Am atins circa 25 de puncte, unele survolate bine, altele atinse doar tangențial că nu erau condiții bune de fotografiere în locul respectiv (spre exemplu doar câteva cadre făcute la Iezerul Mare în Igniș). Nu doresc să mă grăbesc cu selectarea fotografiilor. Aici vor ajunge incluse circa 300-500 de imagini. Munții Rodnei – zona Lacurilor Lala (Lala Mică și Lala Mare), în luminile de dimineață, arată destul de interesant, dar parcă nu chiar spectaculos… că este ceva pâclă albăstrui prin aer. La înălțimile astea din Rodnei nu e prea bine pentru Fotografiere, dar plonjăm înspre Depresiunea Maramureș și munții mai puțin înalți, în căutarea de condiții care se pretează la realizarea de Imagine. Gutâi, Igniș (survolare interesantă a zonei de vârf), păduri, Iezerul Mare, Mlaștina Vlășchinescu/ Izvoare, Câmpul Ștefan, Agriș, Sarasău, Sighet, noua stație de epurare, zona centrală, Confluența Iza-Mara, Coștiui cu rezervația Pădurea de Larice, Lacurile de la Ocna Șugatag și rezervația Pădurea Crăiască, Tăurile de la Hoteni, survolarea stâncăriilor de la Cearcănu Prislopului în raze portocaliu-roz ale Soarelui care apune… și adânci umbre întunecate.
Este fix destul de solicitant să ai o zi de zbor de fotografiere: trebuie să iei deciziile imediat, pe unde, când, cum, în care ordine, ce merită fix la luminile și la condițiile de acum, să îi zici pilotului să mai coboare, să mai dăm o tură, mai aproape, puțin mai larg, puțin și mai jos… care punct urmează. Astfel, a face serii de mai multe zile una după alta, nu este prea recomandat; decât să ajungi la o sațietate, mai bine este să rămâi atras de domeniu pe termen mai lung. În acest context, al unor zile singulare de fotografiere, devine și mai evident cât de mare importanță are alegerea zilei prielnice pentru zbor, pe baza acelor informații vagi care pot să provină de la meteorologi (și prin analiza vizuală a hărților cu deplasarea fronturilor și norilor, pe care cu o zi înainte empiric o poți face mai bine decât orice specialist era capabil să le analizeze cu două zile în urmă).
Cearcănul Prislopului – Parcul Natural Munții Maramureșului. Poți oare să iubești aceste pietre, să le admiri și să le consideri niște splendori ale unui peisaj ancestral, sălbatic, ceva care merită să persiste și să fie văzut și de ființele inteligente și sensibile care eventual vor exista pe aici în viitor?
La sud-vest de Cearcănul Prislopului se văd crestele Munților Rodnei, cea mai înaltă zonă a Carpaților Orientali. Pâcla din aer, străbătută de lumina solară, oferă o atmosferă destul de fotogenică, misterioasă. Îmi aduce aminte cumva de un spot publicitar creat de Conservation International, ce rulează pe CNN, în care vocea personificând Natura zice că ea este aici de peste 4 miliarde de ani, și nu are nevoie de oameni, dar oamenii au nevoie de ea; se arată în acel spot că Natura este pregătită să evolueze, și privitorul este întrebat dacă este și el pregătit de asta. Dar când privești mare parte a populației umane, îndobitocită, îndoctrinată, supraexploatată… chiar nu ai ce să te aștepți de la ea. Nu ai de la cine.
PS. Imaginile care au fost făcute la Baia Mare, survolând orașul, mai ales zona centrală, precum și interesante patternuri ale bazinelor de decantare din vecinătate, vor ajunge incluse în postarea mai veche despre Baia Mare, care are deja o serie de imagini din elicopter.
|
