Sunt oameni care vorbesc mult(e) şi fac puţin(e). Dacă vreţi să descoperiţi o frumoasă abatere de la binecunoscuta regulă care pare a avea sorginte românească, Facultatea de Geografie din Sighetu Marmaţiei deţine toate argumentele pentru a o putea face.

O facultate puternic integrată în promovarea Maramureşului nebăgat în seamă de alţii, dar, din nefericire, nici de mulţi dintre cei de-aici…În acest recunoscut deja loc de studiu şi de cultură sighetean se întâmplă mereu câte ceva bun!

În curtea interioară a facultăţii ieri a fost bucurie, implicare şi promovare a unui fruct pe care ne-am obişnuit să nu-l mai luăm în seamă: MĂRUL! Acum alte fructe sunt mai mult căutate şi apreciate. Şi dacă se poate, sunt preferate cele care vin din zone cât mai depărtate de…continentul nostru! Dar cu merele ce putem face? De jucat fotbal nu sunt bune, pentru că la primul şut se destramă uşor în bucăţele parfumate, gustoase şi zemoase…

Ce bine că sunt oameni care ne amintesc pe unde trăim şi ce specific are pământul pe care călcăm cu capul aproape atingând norii şi gândindu-ne la  fructe exotice. Acum vedem papaya din ochii Americii de Sud mai uşor decât mărul din ochiul nostru sau al vecinului. Să ne aducem aminte că mărul are o putere pe care probabil niciun alt fruct n-o are. Iar puterea lui (şi măreţia totodată) vine din mitologie. Oare de ce s-a ales acest fruct pentru frumoasele legende? La nunta zeiţei Tethis, unde n-a primit invitaţie, Eris, zeiţa Discordiei a aruncat un măr pe care a scris: „Celei mai frumoase”. Zeiţele Hera, Atena şi Afrodita s-au contrazis în privinţa locului întâi. De atunci se vorbeşte de „mărul discordiei”.

Merele de aur din Grădina Hesperidelor, fructe ale nemuririi, din care se poate mânca oricât pentru că rămân veşnic întregi. Merele de aur din frumosul basm românesc „Prâslea cel voinic şi merele de aur” de care cu greu îşi aduc unii aminte. Alţii nu-şi aduc aminte deloc, pentru că la şcoală doar “Harap Alb” e la putere…

În unele povestiri bretone, o profeţie începe cu consumarea unui măr. Insula Avallon  sau „livada cu meri” este locul unde se odihnesc, după tradiţia britanică, regii şi eroii defuncţi. Să ne gândim puţin şi la Adam şi Eva, care n-au găsit alt fruct mai ispititor în tot Edenul decât mărul (cunoaşterii, dar tot despre măr vorbim!).

Ieri, în curtea Facultăţii de Geografie din oraşul nostru, mărul a fost din nou (pentru a patra oară) repus în incontestabilele-i drepturi pe care i le conferă gustul, aroma, aspectul, mitologia. Am văzut acolo mere despre care nu ştiam că poartă un nume. Am văzut ce se poate face din mere şi cu mere. Lume multă, veselie şi un semnal de alarmă foarte bine punctat de directorul facultăţii, domnul Marin Ilieş. Nu mai vrem să vedem mere din locuri care n-au nicio legătură cu Maramureşul! De ce să ne întristăm văzând merele autohtone nebăgate în seamă, iar cele din alte ţări să „râdă” în hohote, în alte limbi, de ale noastre, prin supermarketuri?

Un omagiu adus ieri mărului românesc pentru care organizatorii merită să fie lăudaţi. Şi merită mai mult decât simple laude: să nu fie lăsaţi singuri, până la anul, când ne vom întâlni la viitoarea manifestare a Sărbătorii MĂRULUI !