O Românie fără-Ardeal
eroare-i de neconceput,
iar un Ardeal fărʼ de-Apuseni
era un monoton ţinut,
puţin tentant pentru străinii
purtaţi de nestatornicie,
ca rost istoric să-şi croiască
prin cotropiri şi silnicie.
Cu-atât mai bine dacă-s munţi
cu burţi de aur pline-pline,
unde de veacuri moţii sapă
să-ngraşe lipitori străine.
Căci munţii moţilor le-au dat
pe lângă crunta împilare,
un Horea la taifas cu împăratul
şi-un crăişor pe unguri de-a călare.
Ferecat în Apuseni
c-o armată de munteni,
Iancu, Craiul Munţilor,
dă cu tifla ungurilor
când aceştia-n draci atacă
şi el capul nu şi-l pleacă,
ci mai tare din caval
cântă-ntregului Ardeal.
Ba mai mult, în ofensivă
la Abrud şi Mărişel,
ungurii numai prin fugă
s-au văzut scăpaţi de el...
La un secol şi mai bine
după palma încasată,
ei încearcă busuiocul
să-l dreagă prin altă faptă –
o cumplită josnicie
mai de soi ca laşitatea:
Vor lui Iancu din istorii
să-i retragă calitatea
de erou între români,
român verde-ntre eroi!
Pentru asta necinstesc
veneraţia din noi
şi, conduşi înspre ridicol
de-o smintită răzbunare,
jubilează că-n efigii
Iancu-i spânzurat şi moare.
Dar aceşti hidoşi călăi
ce judecători se vor,
uită c-orice profanare
se-ntoarce-mpotriva lor.
Mai repede sau mai târziu
totu-n lume se plăteşte –
binele-i un cec în alb,
răul moartea o grăbeşte!
AUTOR: GEORGE PETROVAI
|