logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


CARTE: „Paul sălbaticul” de Jacques Jouet PDF Imprimare Email 1319 Afişări
Scris de Horia Picu   
Duminică, 05 Octombrie 2014 05:46
Personajul principal al romanului este Paul, un creator de haine extravagante, care a trăit pe la sfârşitul secolului al XIX-lea. Îi moare tatăl. Apoi,
„succesiunea a fost, din punct de vedere material, un noian de datorii. [...] În faţa notarului am semnat o renunţare, ceea ce nu se poate face fără un sentiment de amărăciune simbolică. Am citit ferocitate în cuvintele notarului şi dispreţ în strângerea lui de mână.”
 
După o perioadă în care a practicat 
„mediocre meserii în domeniul mediocrelor finanţe „
 
Începe să-şi pună întrebarea 
„În zilele noastre ce i se mai poate inventa omului?”
Întrebarea are rostul ei, pentru că 
„gloatele consideră fiecare moment al lumii ca admisibil şi relativ. Omul ca specie este încheiat.”
 
Răspunsul la întrebare îi vine foarte clar în minte personajului lui Jouet după ce l-a ascultat pe Edouard Manet criticând un tablou bine pictat, dar din care lipsea viaţa.
„Redingota are o croială ireproşabilă. Dar unde sunt plămânii modelului? Nu respiră sub haină. Nu are trup. E o schiţă pentru croitor.”
 
Acesta a fost momentul în care Paul  se decide să devină – cum am spune astăzi – creator de modă. Dar nu orice fel de creator, pentru că 
„în zilele noastre, ce i  se mai poate inventa omului e chiar trupul său.”
 
Trupul, dar văzut din alt punct de vedere:
„nu trupul, cutie a suferinţei, nici trupul grămadă de carne ce-mbătrâneşte.”
 
Vestimentaţia e menită sa accentueze nişte calităţi fizice ale omului, sau să-i ascundă imperfecţiunile:
„Nu-i de-ajuns să ai un gât, musai să ai şi-un guler care se-nalţă pentru a-l dubla! Domnului trebuie să-i comprimăm mărul lui Adam, iar doamna nu se cade să-şi expună claviculele stropilor de apă din valurile ce se sparg.”
 
Personajul-povestitor din roman dă dovezi certe că se pricepe la mânuirea cuvintelor        (evident, şi a ideilor!). Proaspătul specialist în creaţii de modă călătoreşte mult cu vaporul. Într-una dintre aceste călătorii, 
„trena unei rochii s-a prins în manivela pianului mecanic slobozind astfel măreţia unui trup ce şi-a asumat deplin carambolul formelor sale eliberate pe masa de biliard din sala de bal.”
 
Cititorul romanului „Paul sălbaticul” se poate gândi la Paul Gaugain, inovatorul în pictură în privinţa culorilor folosite, căruia băştinaşele tahitiene  i-au inspirat creaţia artistică.. De data aceasta, despre alt Paul e vorba, un Paul care nu pictează, face doar vestimentaţie. Şi el are, la fel ca renumitul pictor, o  băştinaşă, de data aceasta din Insulele Marchize, care
„mi-a prilejuit cele mai spectaculoase progrese în arta mea, înlăturând şi ultimele rămăşiţe de timiditate în care mă-mpotmoleam.”
 
Paul sălbaticul cutreieră zone mai puţin cunoscute europenilor în încercarea de a găsi noi pieţe pentru creaţiile sale vestimentare. A trecut prin Panama, Martinica, Sudan, Congo, Tahiti, Insulele Marchize, Insulele Saţietăţii.
 
Peste tot, în toate aceste ţări, a văzut nedreptăţi rasiale:
„Blestemam culoarea pielii care anunţa dintru început ierarhia de fapt. Albii aveau uniformele şi decoraţiile lor. Negrii, tatuajele.”
 
În acest timp, situaţia familială a lui Paul e de neinvidiat. Revenit la Paris, află de moartea unuia dintre copiii săi, printr-o scrisoare trimisă de soţie, o scrisoare
„plină de ură, sigură că nu voi suferi destul şi că trebuie sa mi se asigure un supliment.”
 
De foarte multe ori creaţiile vestimentare (e drept, cam năstruşnice...) sunt privite şi mai ales primite cu neîncredere:
„Am vrut să fac creaţii din toate piesele ritualurilor de îmbrăcare şi dezbrăcare, aşa cum sunt în numeroase societăţi în momentul căsătoriei. Dar m-am lovit de paradoxul ritualului care nu suportă invenţia, tocmai pentru că este ritual.”
 
Neînţeles de localnicii pentru care voia să impună o anumită linie a modei, pleca destul de repede dintr-un loc în altul.
„”Cred că-ntotdeauna mă voi simţi bine acolo unde nu-s”, zicea dragul de Baudelaire.”
 
Poetul francez nu şi-a găsit locul în lume, oricât s-a străduit. Citatul din autorul “Florilor răului” e inspirat ales de Jacques Jouet. Revenind la roman, autorul spune că personajul său Paul sălbaticul a fost întotdeauna un căutător, un 
„veşmânt în continuarea trupului, în continuarea gândului [...]”
 
Frumos spus! Finalul romanului e ciudat, la fel ca toată povestea lui Paul. Despre ultimele clipe ale creatorului de modă vorbeşte cineva care i-a fost aproape:
„Ultimele sale clipe? Ar trebui să vorbiţi cu bătrânul Paho, cel care l-a muşcat de cap, aşa cum se face pe-aici, pentru a se asigura că e mort de-a binelea.”
 
Mi-am amintit de cuvintele care se pare c-au fost spuse de un băştinaş la moartea celuilalt Paul:
“Gaugain a murit. Nu mai există niciun om!” 
 
Băştinaşul a avut dreptate: atunci a murit Gaugain, dar, în cealaltă privinţă, s-a înşelat. Oameni există. Paradoxul este că deşi sunt din ce în ce mai mulţi, totuşi din ce în ce mai puţini oameni există cu adevărat…
 

Share
 

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Curs valutar


Horoscop


Vremea


Un mic zâmbet


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact