|
Vasile Gogea este un poet iscoditor şi inovator, un virtuoz al poiesisului. Scrie o poezie de un antiretorism special, gândul grav fiind pus în scenă prin ceremonii nonspectaculoase. În noua sa carte, “Propoieziţiile din Salonul 9 (6 fiind ocupat)”, Editura Charmides, 2014, Bistriţa, poetul purcede la descifrarea de sine într-un anume ceas al vieţii, întorcând pagini ale grădinii sale (entomo-poeme?), ale burgului fantasmagoric, ale copilăriei. A fost dăruit cu acestă zăbavă, pentru că fiinţa lui are ce spune.
Deodată, feeria prefaţată numa’ nu-i, registrul schimbându-se. “Melc-poetul” se târăşte în devoţiune în raza Poeziei, “cu cochilia spartă”. Molcom parcurge despodobirea şi înfrigurarea de sine, reapropriindu-şi sentimentul dintâi al (firii) lucrurilor. La capăt de drum, “alunecând” spre locul de veci ( o altă plimbare prin burg), accesează (cu “ţevile sale de baterie antiaeriană” /înfundate/ “în buzunare”) prevew-uri ale stingerii, ale prăbuşirii în cosmos şi în neant, sperând la prezervarea scânteierii (“fosforul”) ce va fi fost. Simte ţipătul nisipului din urmă ajuns în gâtul clepsidrei.
Peste acest ţipăt, poetul clamează dreptul la proteguire al celor “ieşiţi din minţi” şi înalţă, copleşitor, Cântul – care asumă şi deplânge neîmpăcarea de sine, invocă izbăvirea ( “malul meu” în noianul devenirii) şi iubirea în-fiinţătoare: “/…Întoarce-Te /…/, îndură-Te Doamne / şi spre celălalt miel”( Ruga pentru celălalt miel).
Vasile Gogea este poet din plin, “în măsura cuvenită”. Un Gogeamite poetul.
Septembrie 2014, Sighet
AUTOR: Marin Slujeru
|
