logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


RECENZIE CARTE: „Fiecare zi cu tăcerea ei anume” de Echim Vancea PDF Imprimare Email 1357 Afişări
Scris de Horia Picu   
Duminică, 21 Septembrie 2014 05:58
Echim Vancea...Modest, însingurat printre ceilalţi oameni, un om sensibil care la prima vedere lasă impresia că nu-i pasă de nimic...De fapt, îi pasă de toate...Un scriitor aşa cum n-am mai întâlnit, cum n-am mai văzut, cum n-am mai auzit. Un scriitor care scrie poezii de o mare frumuseţe şi sensibilitate, dar care nu pot fi găsite în librării.
Demersul pe care-l fac încercând să-i comentez ultimul volum de versuri („Fiecare zi cu tăcerea ei anume”) se vădeşte a fi din start anevoios. Câţi cititori ajung sau vor ajunge să aibă în faţă volumul acesta de poezii? Poate fi cineva tentat în urma comentariilor mele   (să presupunem) să caute volumul? Unde să-l găsească?
Şi totuşi scriitorul Echim Vancea trebuie să fie cunoscut de iubitorii de literatură din ţara asta. Convins că fac ceea ce trebuie de făcut, mă aplec „cu de-a măruntul”, cum spune amicul meu Marin Slujeru într-un răspuns la comentariul meu despre cartea domniei sale
„Anotimpul neprevăzut”.
 
Sunt trei teme mari în cartea de versuri a domnului Vancea. Raportul dintre autor şi Marele Autor, luat uneori la o dojană neofensatoare de către poet:
„doamne nu te mai plânge te rog
că nu ai avut cu mine noroc”
 
sau:
„doamne ce caută în inima ta exilul
fructului luminii?”
 
Poetul e exponentul cel mai veridic al conceptului „liberul arbitru” şi poate schimba tonul când se adresează Divinităţii:
„când din tine abia de a rămas o bucată de lemn
căreia i se spune – de o vreme cu noroc – cruce”
 
După cum lesne se observă, scriitorul nu e nicidecum ateu. Îşi mărturiseşte credinţa într-un fel unic, remarcabil şi interesant.
 
Altă temă abordată este soarta omului care se duce într-o zi din această lume, aşa cum fac toate vieţuitoarele.
„am uitat
nu suntem singuri
şi nu ne-am obişnuit
încă să nu murim”
 
„Nu credeam să învăţ a muri vreodată...”
Eminescu ne mai tulbură şi acum. Şi o va face atât timp va mai exista chiar şi un singur om care să gândească în limba română.
 
Şi versurile lui Echim Vancea tulbură cititorul...Pentru aceasta există poeziile, nu?
„o scândură de brad
este îndeajuns
pentru a fi 
ademenit de
cuvântul „amin”.”
 
Spuneam că există o zi în care plecăm din această lume. Poetul găseşte meşteşugite strofe pentru a spune asta:
„şi totuşi îmi vorbesc
ameninţător 
despre ziua prea devreme 
scăpată din lesă”
 
Excepţional se exprimă poetul Echim Vancea! 
 
„Fiecare zi cu tăcerea ei anume” e un volum de versuri în care întâlnim şi pesimismul liniştit al omului care îşi „ştie” viitorul:
„va fi o noapte lungă cândva
nu râde nimeni
aici doar umbra
petrece în apropierea ta”
 
Alteori se face uşor observabilă încrederea în posibila îndreptare a neîndreptatei lumi:
„de curând s-a aranjat 
ca toate cuvintele 
să inspire încredere”
 
Uneori poetul se simte singur în lume. 
„într-o noapte mi-am pierdut numele
şi de atunci număr mereu umbrele care dispar”
 
sau, în altă poezie, întâlnim fragmentul:
„piatra de mormânt apasă peste penumbra zilei 
rugându-mă să şterg din memorie amintirea 
ta doamne
nefolositoare în această noapte de înger bătrân”
 
A treia temă majoră pe care am remarcat-o la prima citire a volumului de versuri este „drumul” pe care trebuie să meargă omul prin viaţă. Nişte versuri care mi-au plăcut foarte mult sunt acestea:
„s-a fost decis că
pentru a iubi pe cineva
este musai să te ia mama dracului
întru dezamăgirea de la naştere
şi până la primul picur de sânge
şi primul cuvânt pronunţat”
 
în altă poezie, găsim la fel de frumoase versuri, la fel de sugestive:
„vitralii
fără nici o fisură
râsete scrâşnite
o lacrimă pălmuită
când rememorez tot ce iubesc”
 
În acelaşi volum superb de poezii:
„am început să plâng
şi-n lacrima dimineţii
de acum înainte voi rătăci”
 
Sunt multe poezii remarcabile pe care le-am citit cu prietenească recunoştinţă pentru cel care le-a scris. Nu pot să le pun pe toate într-una din cele trei mari teme remarcate de mine, dar câteva grăitoare exemple pot să dau:
„încet mă dezbrac de privirile tale 
îmi fac un semn în numele zilei ce va veni
şterg semnul de întrebare din colţul odăii
şi nu mai răspund
la strigătele nopţii”
 
sau:
„era un anotimp neprevăzut când 
câmpul aştepta să se topească zăpada
şi frunzele treceau prin anotimpuri 
precum plictiseala prin inima ta”
 
Fără nici cea mai mică urmă de şovăială, vă spun care sunt versurile mele favorite din cartea lui Echim Vancea:
„de curând un pom s-a pierdut 
în parcul dendrologic – 
nu ştie să îndure
nu ştie să se adune”
 
Eu m-am gândit la autor când am citit aceste versuri. Am pus numele lui în loc de „pom” iar  versurile
„nu ştie să îndure
nu ştie să se adune”
 
le-am răstălmăcit: Echim Vancea nu ştie să trăiască pentru el (şi nici n-ar vrea asta!). Trăieşte pentru noi şi din când în când ne mângâie zilele mai rele din existenţa noastră cu alese versuri. Citiţi-le! Au miraculoase proprietăţi tămăduitoare pentru suflet!
 

Share
Ultima actualizare Duminică, 21 Septembrie 2014 06:12
 

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Curs valutar


Horoscop


Vremea


Un mic zâmbet


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact