Se-apropie un nou sezon al demagogiilor şi-al demagogilor, sezonul de agitaţie maximă al alegerilor prezidenţiale. Vom avea din nou prilejul de-a ne enerva, de-a “presta” pro sau contra şi de-a impune propria viziune apropiaţilor, subalternilor (cum, poţi să-ţi contrazici şeful?), rudelor. Disputele vor degenera – în multe cazuri - în comportament sub-rural, în “lupte” fratricide pentru... ce?....
Am spus-o şi-o spun: ştiu sigur că nimeni, niciun politician, niciun reprezentant al niciunei formaţiuni politice existente în ultimii 25 de ani NU m-a reprezentat. Niciunul n-a avut un proiect coerent, un singur proiect, care să fie dedicat ţării şi nu intereselor de moment, de “grup” în special. Mi-aş fi dorit, mi-aş dori să avem expuneri onorabile, argumentate, strategii, să discutăm matematic despre viitorul nostru apropiat sau mai îndepărtat, să reluăm/analizăm teme strict socio – economice şi nu să fim, mereu şi mereu, anatemizaţi cu lozinci.
Marele savant Albert Einstein spunea pe bună dreptate că “încrederea prostească în autoritate este cel mai mare duşman al adevărului.” De la cine aşteptăm adevărul?... În general, insipidele “autorităţi” ne asaltează cu discursuri aberante, cu fumigene religios - naţionaliste şi îşi sacrifică minima credibilitate în cele mai dubioase aranjamente. Nu putem avea încredere în ei, cei îngrămădiţi – prin diverse mijloace - pe listele din fruntea bucatelor atât timp cât ne tratează prea... colorat.
Prieteni, câţi oare dintre reprezentanţii noştri ştiu să se comporte civilizat, elegant, cu fair play? Puteti numi un personaj? Faceţi un efort, vă rog!... Poate mulţi dintre ei nu ştiu ce-i bunul simţ, pentru că n-au învăţat la şcolile lor FF (fără firmă). Păcat de noi, cei care cădem în plasa lor, şi ne distribuim sudalme unii altora, în cadenţa turmei...
Tot marele Einstein ne transmite un mesaj cu adevărat civic: “cea mai importantă încercare omenească e strădania de a ne comporta moral”, îndemn ce ar trebui urmat în primul rând de cei care ne reprezintă, oferindu-ne respect necondiţionat şi-atunci am redeveni şi noi cetăţeni cu adevărat europeni.
Mă tot gândesc câte din hotărârile, directivele, etc. bine fundamentate din strategiile sustenabile europene sunt într-adevăr înţelese şi susţinute de politicieni (nu numai români). Câţi dintre ei “simt” şi gândesc sustenabil?... Ce înseamnă oare pentru nea... Dorel, cu veceul în curte, din cătunul X Prăjini că la guvernare sunt stângiştii şi nu dreptacii sau viceversa?... O sarma şi-o bere-n plus?! Iar cei din centrul evantaiului politicianist ce fac oare?... Are oare apa din fântâna lui Dorel mai puţini nitraţi şi nitriţi sau amoniac dacă primarul are o culoare sau alta?... Zecile de “doctori” din PR (Parlamentul României), împrăştiaţi ne-brownian în toate partidele, unii chiar luându-se în serios, n-au nicio idee despre cel mai mic proiect cu segment ţintă, nu cătunul “Las Fierbinţi”, ci o comunitate rurală oarecare, în care canalizarea şi aducţiunea de apă potabilă să se fi făcut “pe tăcute”, fără jocuri şi interese, pur şi simplu de dragul de-a schimba ceva, de-a face ceva util. Birourile parlamentarilor din teritoriu sunt piese de muzeu, în care secretare plăcut ambalate, zâmbesc vag de sub măşti bine vitaminizate şi-şi etalează tabletele în care notează în propoziţii fade necazurile neîncrezătorilor vizitatori.
Ce se întâmplă cu moralitatea reprezentanţilor noştri?... Are sens să mai scotocim după bruma de bun–simţ care ar trebui să-i propulseze – pe bune – în sufletele noastre?...
Din păcate, cei mai mulţi dintre cetăţenii ţării (să tot fie vreo trei milioane) au abandonat - sau se grăbesc s-o facă – proiectul România, nu mai există nicio aşteptare, şi-au asumat cea mai “simplă” reacţie la adresa guvernanţilor, schimbarea de domiciliu, de aici... DINCOLO şi... s-au liniştit. Doar noi, aici, acasă, rămânem spectatorii blazaţi ai grotescului spectacol, având frustrările fireşti ale locuitorului european periferic, ameţiţi şi minţiţi cu nonşalanţă de tupeiştii de serviciu. Vom trece dintr-un “regim” în altul, pe aceleaşi nefericite geo-coordonate, aşteptând – pe cine? – să ne deconspire proiectul de ţară.
Loteria Romana SA este brand-ul ţării noastre în materie de profit pur, în care norocul, jocul întâmplării ne aduc satisfacţii temporare şi ne îndepărtează de dorinţa “tehnică” de-a ne imagina, pricepe şi accepta un business plan durabil, cu un buget aferent credibil, care să ne dea soluţia prosperităţii. Poate că plus 5 % la un salariu de subzistenţă şi minus 5 % la un CAS mult-disputat ne vor oferi pârghia salvatoare pentru o creştere temporară a cash-ului din economia ţării, dar, din păcate, fără investiţii reale, ne-toxice, vom oscila veşnic între creştere economică zero şi deficit bugetar “rezonabil”. Un proiect minimal de succes ar putea genera amorsarea investiţiilor masive spre un segment mai puţin riscant, pe care nimeni nu şi-a dorit în mod serios să-l stimuleze: IMM –urile. Dimpotrivă, acestea mor încetul cu încetul, sufocate de taxe albe şi gri, într-o ţară din ce în ce mai mică.
Dacă e prea mult, poate că o ţintă accesibilă pentru conducători ar fi să-şi propună teme casnice, şi, în discursuri ne-sofisticate să încurajeze dublarea consumului de pastă de dinţi pe cap de locuitor şi/sau creşterea gradului de utilizare a săpunului în zonele nefavorizate, măcar pe parcursul diverselor alegeri. Din păcate/fericire, prezidenţiabilii şi politicienii în general au alte preocupări, mult mai măreţe şi mai creştine: prosperitatea FAMILIEI.
Să mai vorbim de indicatori macro economici, de PIB, PGB sau PNB, interesează pe cineva? Nu, pe ai „noştri” îi interesează – mai ales în momentele galactice - consumul de mici pe cap de locuitor, consumul de hectolitri de bere din familiile din clasele dominate, numărul de maşini bengoase din mediul interlop raportat la numărul accidentelor de pe străzile reşapate şi eventual numărul de zile libere dintr-un an pro-electoral.
Proiectul România nu mai poate aştepta. A trecut un sfert de secol de tatonări, încercări, tranziţii şi de capitalizări oneroase. A sosit timpul cetăţeanului tăcut, al populaţiei vii, ne-vegetale, e cazul să discutăm despre noi, azi şi acum, nu mâine! Trebuie să avem încredere în NOI!
Gata! Nu poate să ne mai ajute… Cel de Sus!
AUTOR: Ion Mariş
19.09.2014
www.sighet-online.ro
