|
Iniţial, a fost cătun, aparţinător comunei Rozavlea, dar specificul diferit a făcut ca Sâlţa să capete statut de sat, cu câţiva ani în urmă. E de fapt cel mai nou sat al Maramureşului. Se spune c-ar fi aşezarea perfectă pentru un sat agroturistic, însă nu şi-a pus încă cineva problema să facă aşa ceva.
Pe un fir de drum asfaltat, îngust de nu trec două maşini una pe lângă alta, traversezi Iza din Rozavlea şi ajungi în Sâlţa. E frumos, n-ai ce zice. Casele sunt rare, răsfirate, în majoritate case vechi, de moroşeni harnici. Sunt acolo, conform spuselor primarului Vasile Mârza, aproximativ 70 de case, cu 300 de locuitori. În mare parte agricultori şi crescători de animale. Mai sunt două firme de construcţii şi cam o duzină de localnici plecaţi în străinătăţi. Se şi vede, după case, un fel de contrast total de la casa de lemn la cea triplă şi colorată viu. Primarul are o slăbiciune pentru sătuc, câtă vreme acţiunea romanului său se petrece chiar în Sâlţa...
Imens potenţial turistic
Potenţialul turistic, dar şi cel de... linişte au fost văzute şi de alţii. Prima oară, o franţuzoaică, apoi nişte germani au venit să cumpere teren acolo. Încurajaţi, sătenii au supralicitat, cerând preţuri ca la marginea Băii Mari. S-au dus "investitorii"... Firul subţire de asfalt te duce prin sătucul înghesuit între dealuri, casele vechi alternează, culmea, la capăt de sat, cu cele moderne, ca apoi să revină gospodăriile rurale, cam pe unde se termină şi asfaltul. Vorbim acolo cu o localnică: "Ceia cu casele frumoase îs ăia duşi afară, la lucru. Noi, ceilalţi, trăim după animale. Eu am zece hectare, animale, facem brânză şi ducem produse la piaţă, la Rozavlea", spune Maria.
Fără medici sau poliţişti
Satul nu are medic, nu are post de poliţie. Are însă asfalt de vreo doi ani, o încântare pentru săteni.
"Era foarte greu înainte, era un noroi de nu puteai ieşi de-aci", spune un om grăbit. Şcoala se află la marginea satului, e veche şi părăsită. Copiii pleacă cu microbuzul şcolar la Rozavlea. Fără să aştepte mari finanţări, oamenii şi-au făcut alimentări cu apă singuri sau în grupuri, de la izvoare şi pâraie. Tot ei sunt cei care alternează între a fi lăsaţi în pace să se bucure de liniştea ce şi-au ales-o cu generaţii în urmă sau a deschide zona pentru turişti. Oricum, satul pare pustiu, oamenii sunt la fân sau stau în case, la răcoare, se ascund de arşiţă. Sâlţa merită văzut.
|
