logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


Proiect de salvare a păşunilor cu arbori din 16 judeţe ale țării PDF Imprimare Email 1518 Afişări
Sâmbătă, 30 August 2014 11:57

Un proiect de salvare a păşunilor cu arbori din 16 judeţe ale țării se va derula, în premieră naţională, pe o perioadă de un an. Conservarea unor peisaje rare în Europa este finanțată de Comisia Europeană, cu 306.000 euro.
Proiectul a fost prezentat oficial, vineri, la Miercurea Ciuc, de conducerea Agenţiei Pentru Protecţia Mediului (APM) Harghita, una dintre cele 16 agenţii judeţene care îl vor implementa. Potrivit reprezentanților Gărzii Naţionale de Mediu, proiectul are o importanță majoră, în condițiile în care pășunile cu arbori din România se numără printre puținele existente pe întreg continentul.
„Scopul principal al proiectului este să salvăm păşunile cu arbori, seculari de multe ori, care sunt pe cale de dispariţie. Se taie tot, dispare această valoare care, din păcate, nu prea mai există în Europa şi suntem cam singurii, în afară de Italia, care mai păstrăm acest tip de peisaj reprezentând o biodiversitate fantastică”, a declarat comisarul general adjunct al Gărzii Naţionale de Mediu, Szep Robert, citat de mediafax.ro.
PACINFO, așa cum a fost denumit, își propune, printre altele, să ajute populaţia din zonele de păşuni cu arbori să conştientizeze că acest tip de peisaj reprezintă „o valoare naţională, chiar de patrimoniu” şi că, acolo unde a dispărut, trebuie refăcut. În plus, el are menirea de a „traduce pe înţelesul fermerilor” politicile agrare europene şi de a le aduce beneficii pe termen lung.
„Este un lucru esenţial şi important, pentru că PAC se transpun, la urma urmei, în nişte subvenţii, în nişte forme de sprijin financiar care de cele mai multe ori ajung la nivelul fermierilor sub formă de sume pe hectar”, a precizat secretarul Comisiei pentru Agricultură a Senatului, Tanczos Barna. Pajiştea cu arbori este o formă de organizare şi administrare a păşunilor care datează, în Transilvania, de aproximativ 300 de ani, fiind una dintre formele „raţionale” de organizare a terenului agricol, a mai spus Barna.
Proiectul va fi implementat timp de 12 luni în judeţele: Alba, Bacău, Bistriţa, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Cluj, Covasna, Gorj, Harghita, Hunedoara, Mureş, Neamţ, Sibiu, Suceava şi Vrancea. Pe tot parcursul anului vor fi popularizate produsele tradiţionale din zonele montane ale fiecărui județ, în cadrul mai multor târguri de profil.
 

Share
 

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Curs valutar


Horoscop


Vremea


Un mic zâmbet


Ultimele anunturi

Linkuri

Parteneri

.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact