logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


CARTE: Stephen Chbosky - Jurnalul unui adolescent timid PDF Imprimare Email 6362 Afişări
Duminică, 06 Iulie 2014 06:58

„Aşadar, asta-i viaţa mea. Vreau să știi că sunt și fericit și trist, și mă chinui să înțeleg cum vine asta.”
 
Romanul lui Stephen Chbosky pare a fi reîntruparea modernă a poveștii despre adolescență, cu toate momentele ei dulci-amărui, stângace sau revelatoare. Ar fi ușor de așezat în rând cu titluri ca „De veghe în lanul de secară” și „Romanul adolescentului miop”, pentru că asemeni lor are puterea de a redeschide poarta trecutului și de a purta cititorul prin propria adolescență.
 
Cartea este scrisă în stil epistolar, scrisorile care compun romanul fiind adresate unui străin ca antidot împotriva fricii și anxietății care îl încearcă pe Charlie, protagonistul, odată cu începerea noului an școlar de unul singur, fără prieteni. Pe parcursul poveștii, acesta își găsește un prim prieten și mentor în profesorul său de engleză, Bill, care intuind potențialul literar al tânărului, îi desemnează în fiecare săptămână o nouă carte de citit și îl îndeamnă să adopte un rol participativ în propria viață. În încercarea de a-și depăși timiditatea ajunge să se împrietenească cu Sam și Patrick, care devin treptat cei mai buni prieteni ai săi și care îi transformă, progresiv, lumea dintr-un mediu închis, aproape ermetic, în unul receptiv la idei și experiențe noi.
Chbosky reușește în mod facil să construiască un univers veridic al adolescenței care surprinde simplicitatea stilului de vorbire și expresiile la modă folosite de personaje, referințele muzicale și cinematografice și experiențele inițiatice necesare trecerii de la certitudinea copilăriei la incertitudinea adolescenței și apoi a maturității, momente marcate de primul sărut sau prima experiență sexuală.
 
Lumea lui Charlie e o lume a contrastelor, a luminii și a umbrelor, a experiențelor dureroase și traumatizante ca moartea mătușii sale la vârsta de șapte ani sau a prietenului apropiat cu o vară în urmă, dar și a celor vibrante și pline de viață ca participarea la punerea în scenă a filmului cult The Rocky Horror Picture Show, petrecerea de Crăciun de la Sam și Patrick sau primul sărut oferit de cineva care îl iubește.
 
Sam și Patrick reprezintă cei doi poli între care gravitează personajul principal, ambii fiind în mod conștient sau inconștient ceea ce își dorește de la viață – iubirea adolescentină atât de intensă încât e dureroasă și absolută, și acel joie de vivre care îi lipsește și care l-ar sustrage de pe marginea vieții sale, unde s-a plasat involuntar și de unde privește detașat spre centrul scenei, acolo unde și-ar dori să fie membrul activ a ceea ce i se întâmplă.
 
Experiențele descrise, deși sunt tipic americane și ancorate ferm în tradiția vieții de liceu din SUA - cu petrecerea de Halloween și balul din timpul anului școlar - ajung să fie universal valabile prin intensitatea sentimentelor personajelor, prin egoismul adolescentin care ajunge să rănească persoanele apropiate, prin vanitate și prin absolutismul trăirilor, de parcă fiecare pas greșit ar fi un capăt de lume.
 
Dar, spre deosebire de alte cărți a căror temă este adolescența, Chbosky prezintă și laturi mai dure ale realității, având însă grijă să încheie povestea într-o notă optimistă în care fiecare personaj își găsește calea și propria versiune de final fericit.
 
SURSA: BOOKBLOG.RO

Share
 

Dr.Max - Farmacie

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact