logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


În USA… viselor! Interviu cu Delia Mureşan – Gârbacea (În căutarea sighetenilor din... diaspora) PDF Imprimare Email 3932 Afişări
Scris de Ion Maris   
Miercuri, 05 Martie 2014 15:52

Când spun Lela, Delia, spun generaţia mea... optzecistă. O generaţie serioasă, ambiţioasă, focalizată pe rezultate. De fapt, reţeta pentru reuşită era destul de simplă şi nespectaculoasă în acei ani.

Frumuseţea anilor adolescenţei este un remember general valabil pentru toţi “adulţii”. Noi am avut parte totuşi de o prea mare liniaritate în studiu şi-n sistemul educaţional, fiind revigoraţi din când în când de nelipsitele “escapade” din anii de liceu (petrecuţi “între zidurile” Liceului “Dragoş – Vodă” din Sighet), încărcaţi şi motivaţi fiind şi de surprinzătoare energii latente.

Metodele pedagogice “comuniste” au generat totuşi valori, competiţia era mult mai dură deşi prea exclusivistă, iar succesul era foarte bine controlat. “Evadările” se produceau în cadru strict privat, cu toţi ochii aţintiti pe noi şi beneficiind de “vigilenta” complicitate a unor dascăli dragi de-ai noştri.

Momentul 1989 a fost descătuşarea noastră, a generaţiilor ce protestau doar prin cele mai subtile formule orale sau prin pasivitate ostentativă şi-n rest se pierdeau în lipsuri şi constrângeri. Eliberarea noastră a însemnat şi primele valuri oficiale de emigraţie masivă spre toate zările lumii. Românii – în virtuatea simpatiei post-revoluţionare – erau primiţi cu braţele deschise în toate colţurile lumii. Era perioada romantică a mobilităţii gulerelor albe.

Delia Mureşan – Gârbacea, absolventă a valoroasei Facultăţi de Matematică din cadrul Universităţii Babeş – Bolyai a părăsit Europa atrasă – ca multe alte generaţii de tineri români – de visul american, stabilindu-se, împreună cu soţul, în California.

 

IM: De ce în... USA?...

DMG: E greu să refuzi o ofertă bună de lucru. Soţul meu era deja acolo, pregătit pentru un nou început în Silicon Valley. L-am urmat după câteva luni, când am luat vacanţa de vară. Mai precis, am ajuns în California pe 3 iulie, în 1996. A doua zi, ameţită de drum am fost să vedem artificiile de 4th of July, ziua Americii.

 

IM: Haide să ne “distrăm” puţin, colega!... Ce ţi-a “inoculat” şcoala anilor ’80 ai secolului trecut?

DMG: Nu ştiu dacă ţie ţi se întâmplă uneori să te obsedeze o melodie. Într-un an nu puteam nicicum scăpa de o astfel de melodie. Când mi-au venit în minte şi cuvintele am rezolvat misterul … “1 Mai muncitoresc…” … un cântec pe care îl cântasem cu corul şcolii de multe ori. Era o zi de primăvară, cu doar câteva zile înainte de 1 mai.

 

IM: Ce semnificaţie a avut pentru tine “şcoala comunistă”?

DMG: Aş putea să scriu o carte pe tema asta. “Şcoala comunistă” a încercat să ne îndoctrineze, dar părerea mea este că nu a reuşit. În schimb ne-a “învăţat” să avem “două feţe”: una oficială şi una adevarată. Ca elevi într-o ţară socialistă nu prea am avut de ales. Îmi aduc aminte de orele de informare politică în care citeam pe rând din ziare în timp ce restul colegilor îşi făceau temele pentru a doua zi. Generaţia noastră a prins un an de liceu teoretic, cu teze la limbi străine şi studiul limbii latine. Ca liceu industrial, după câteva săptămâni de şcoală urmau două sau trei săptămâni de practică. Omul sfinţeşte locul: am avut norocul de profesori buni care au ştiut cum să se descurce cu o astfel de structură dificilă a anului şcolar. Materii ca “Toleranţe şi măsurători” ne-au “furat” timpul pe care altfel l-am fi putut petrece să ne îmbunătăţim cultura generală. Ca profesor într-o “şcoală comunistă” a însemnat să lucrez la 5 şcoli în trei ani consecutivi până când mi-am dat definitivatul, şi enorm de multă birocraţie. În perioada vacanţelor, aveam n-aveam treabă trebuia să mergem la şcoală. Noroc cu Corul Cadrelor Didactice! Dacă făceam parte din cor primeam trei săptămâni de vacanţă în plus.

 

IM: Cu ce te ocupi azi? Unde lucrezi?

DMG: Predau informatica la Colegiul De Anza din Cupertino, Santa Clara, California.

 

IM: Ce fel de studenţi îţi marchează activitatea didactică?

DMG: La De Anza sunt aproximativ 22000 studenţi şi cam 900 profesori. Am studenţi din toată lumea, chiar şi români din când în când, şi de toate vârstele, de la 18 la 70 de ani. Apreciez studenţii care nu se lasă învinşi de greutăţile vieţii şi îşi urmează calea, chiar dacă uneori nu este prea clară. O parte dintre ei vor să se transfere la universităţi, alţii vor să obţină certificate, ca de exemplu de programator, sau doar vor să se pregătească mai bine pentru un interviu de angajare.

 

IM: Cât de eficientă şi profesionistă e şcoala americană?

DMG: Programele de master şi doctorat sunt printre cele mai bune din lume. Ca şi în alte părţi, şi aici sunt şcoli/licee foarte bune şi şcoli/licee care lasă de dorit. Ce apreciez la şcoala americană este că îi învaţă pe elevi să fie deschişi, să colaboreze, să lucreze în echipe şi să se ajute unii pe alţii. Cercetările în acest domeniu arată că în general rezultatele la matematică ar putea fi mai bune şi că există o diferenţă foarte mare între ultimul an de liceu şi primul an de facultate, motiv pentru care foarte mulţi studenţi au probleme de adaptare. Una dintre soluţii este să facă un an sau doi la un colegiu, şi doar pe urmă să se transfere la universitate.

 

IM: La ce folosesc dolarii?... Dar ardelenii?...

DMG: Nadia Comăneci! Întrebarea ta îmi aduce aminte de festivalul filmului românesc organizat în fiecare primăvară de Asociaţia studenţilor români de la Universitatea Stanford împreună cu alte organizaţii din zonă. Acum câţiva ani am avut ocazia să fac cunoştinţă cu unul dintre foştii ambasadori ai SUA în România, dl. James Rosapepe, autor al cărţii “Dracula is Dead”, carte despre care Nadia Comaneci scria că “dacă s-ar da medalii de aur pentru cărţi, “Dracula is Dead” ar trebui să primească una”. Într-o discuţie cu dl. Rosapepe mi-a spus că românii sunt prea autocritici. Dacă întrebi un român despre România, primul lucru pe care îl spune este ceva negativ, ca de exemplu “este multă corupţie”. În schimb dacă întrebi un american despre USA, n-o să spună “droguri” sau “homeless” … o să vorbească despre Neil Armstrong şi primul zbor pe lună.

 

IM: Evoluţionismul este cel mai bine implementat în USA sau e doar o păcăleală?

DMG: Conform unor studii recente în USA 46% se opun evoluţionismului. Este un subiect foarte controversat şi cred că va continua să rămână aşa pentru mult timp. Ce pot să-ţi spun? Îmi pare bine că predau informatica!

 

IM: Comunitatea românească din USA este vizibilă sau doar... exotică?

DMG: Pentru cineva din afara comunităţii este una dintre multele comunităţi care există în California. În alte state, mai puţin diverse decât California, e diferit. Pentru românii de aici este foarte vizibilă şi activă. Printre întâlnirile la care am participat se numără întâlnirea cu d-na Monica Macovei. Dintre concerte şi spectacole enumăr doar câteva: Pasărea Colibri, Divertis, Ducu Bertzi, Florian Pitiş şi nu în ultimul rând Ştefan Hruşcă. Cea mai mare surpriză a mea a fost un concert de jazz închinat Mariei Tănase unde am descoperit-o pe Teodora Enache.

 

IM: Spune-mi un nume, primul nume ce-ţi vine în minte, de român celebru – azi - în USA?

DMG: Andrei Codrescu pe care îl ascult cu plăcere la radio: http://www.npr.org/people/2100359/andrei-codrescu.

Nu pot să nu o menţionez şi pe Angela Gheorghiu al cărei debut la Opera din San Francisco în La Rondine, de Puccini am avut ocazia să-l urmăresc.

 

IM: Predomină, în special, “cultura” Mac Donalds în USA?

DMG: Filmul “Supersize Me” de acum 10 ani a tras un semnal de alarmă. Meniul lor s-a îmbunătaţit mult de atunci şi se pare că au în continuare succes. Nu contează atât de mult unde mănânci: contează mai mult ceea ce şi cât mănânci şi mai ales câtă mişcare faci.

 

IM: Ce te determină totuşi să nu uiţi Sighetul?...

DMG: Îţi voi răspunde simplificat: şi eu am copilărit, am mers la şcoală şi am lucrat 3 ani în Sighet. Zona geografică în care este situat Sighetul este perfectă şi se potriveşte cu ce-mi place mie să fac - drumeţii, iar oamenii sunt de încredere şi ospitalieri. Dacă vrei să te implici în activităţi culturale cred că ai din ce alege iar „Şcoala de muzică” este în continuare activă, se organizează concerte, etc. Îmi permit şi nişte sugestii pentru edilii locali: cred că ar fi necesară Sighetului o bază sportivă modernă şi accesibilă tuturor vârstelor şi nu în ultimul rând problema câinilor vagabonzi ar trebui rezolvată cumva…deşi nu văd cum … şi alţii au aceeaşi problemă.
 

 

IM: Miopia vine cu vârsta sau cu... delăsarea?

DMG: Delăsarea. Experienţa acumulată de-a lungul anilor ar trebui să ne ajute să înţelegem mai bine ce se întâmplă şi de fapt să “vedem” mai bine.

 

IM: Îţi mulţumesc Lela şi... God bless R-USA (să “traduc” acronimul: România – USA)!

DMG: Şi eu îţi multumesc Ion. Mult success în tot ceea ce faci şi numai bine.

 

AUTOR: Ion Mariş

martie 2014

www.sighet-online.ro


Share
Ultima actualizare Miercuri, 05 Martie 2014 16:01
 

Dr.Max - Farmacie

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact