logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


Parteneri pentru… Europa. Interviu cu Mihaela Năneştean-Rusalim (În căutarea sighetenilor din... diaspora) PDF Imprimare Email 2340 Afişări
Scris de Ion Maris   
Duminică, 16 Februarie 2014 07:53

Cu Mihaela Năneştean (căsătorită Rusalim) am colaborat în anii 2003 – 2004, când am coordonat un proiect Rotary, “Parteneri pentru comunitate” ce încerca – printre altele – să dezvolte abilităţi în cadrul ONG  - urilor pentru a răspunde nevoilor grupurilor defavorizate din municipiul Sighetu Marmaţiei. Mihaela era studentă, dornică de implicare în activităţile societăţii civile şi a voluntarizat cu multă seriozitate în proiectul nostru, fiind conştientă de extraordinara oportunitate ce i se oferea. Avea multe speranţe, dorinţa de a confirma şi mai ales de-a realiza şi proiecte personale într-o ţară ce era aproape de intrarea în UE. Dorinţa intensă de atunci de a călca pe urmele… europenilor, inclusiv prin proiecte cu impact social, s-a împlinit pentru noi toţi câţiva ani mai târziu. Dar, pentru o parte din români, desăvârşirea economico - socială individuală nu s-a concretizat, cum ar fi fost firesc, în ţară, oportunităţile Vestului au constituit potenţiala soluţie salvatoare. Şi Mihaela, ca şi mulţi alţi tineri, a părăsit România în căutarea... împlinirii individuale. În România, atunci – din perspectiva unui tânăr – totul părea blocat, nu exista variantă fezabilă şi durabilă de succes. Au trecut zece ani de la acel proiect şi se pare că ineficacitatea sistemului romanesc în promovarea şi/sau protejarea propriilor resurse uamane continuă să persiste.
Mihaela a luat drumul... Europei ca să confirme justetea unei importante politici globaliste (în detrimentul dezvoltării locale sustenabile): mobilitatea tinerilor şi-a forţei de muncă în general.
Şi ea, ca şi ceilalţi sigheteni plecaţi din ţară, revine cel puţin o dată pe an acasă, ne întâlnim când timpul o permite şi încercăm să tăiem nodul gordian al devenirii noastre... europene.
 
IM: Mihaela, ce ţi-a oferit perioada în care ai voluntarizat aici la Sighet?
MR: Acea perioadă a fost una dintre cele mai importante experienţe profesionale trăite, experienţa care şi acum îmi aduce zâmbetul pe buze şi îmi încălzeşte sufletul.
 
IM: Ai terminat Facultatea de Asistenţă Socială şi probabil te gândeai la acel moment la un job în ţară. Cum a fost impactul cu piaţa muncii în momentul în care ai absolvit?
MR: În 2005, când am terminat studiile de asistenţă socială, dacă îmi aduc bine aminte (zâmbeşte)... au trecut aproape 10 ani, pe piaţa muncii, cred că a fost cerere de asistenţi sociali, dar sinceră să fiu, nici nu am început să caut un post pentru că planurile mele au fost deja definite, eram decisă pentru a părăsi ţara. Ceea ce îmi aduc aminte, au fost doar salariile mici pe care asistenţii sociali le aveau în acea perioadă pentru munca dificila pe care o aveau de efectuat.
 
IM: Nu-i uşor de-a lua decizia părăsirii ţării, a zonei în care ai crescut şi te-ai dezvoltat. Şi totuşi, ai plecat! Unde ai plecat şi de ce?
MR: Într-adevăr, cred că nu e uşor să iei o asemenea decizie, deoarece începi un nou drum. Îi „părăseşti” pe cei dragi, familia, prietenii şi nu îţi dai seama că viaţa pe care o laşi nu o vei mai regăsi. Totodată, cred că a fost o decizie bună, de a pleca şi de a căuta un loc care bănuiam că îmi va aduce noi experienţe profesionale, experienţe de viaţă, experienţe care te formează şi care îţi dau forţa şi puterea de a continua şi a găsi în cele din urmă ceea ce îţi doreşti cu adevărat. Am făcut o vizită „afară” într-o vacanţă de vară după obţinerea licenţei, şi aşa m-am îndreptat spre Irlanda unde am locuit aproapte 4 ani. Am ales Irlanda deoarece cunoaşteam limba engleză. Apoi am decis să merg în Franţa, deoarece o parte din familia mea era acolo.
 
IM: Orice experienţă de acest gen îţi consolidează personalitatea, forţa şi puterea de a reuşi în viaţă. Ai avut parte de mai multe „plusuri” în parcursul tău european sau dimpotrivă?...
MR: Continuând răspunsul de la întrebarea anterioară, da, cred cu sinceritate că acest parcurs îţi consolidează, chiar îţi defineşte, sau oarecum îţi... schimbă personalitatea. Cred că, de când am plecat din ţară am avut atât „plusuri” cât şi  „minusuri”. De ce spun asta? În ceea ce priveşte „plusurile”, în toţi aceşti ani, am avut foarte multe ocazii de a mă dezvolta pe plan profesional şi personal. Întâlneşti oameni noi, îţi creezi noi prietenii, te „hrăneşti din experienţele de viaţă” ale celor pe care îi cunoşti iar „pârtiile” pe plan profesional sunt mai multe decat acasă (mai ales într-un oraş mare). Cât despre „minusuri”, sunt şi ele prezente peste tot, doar că au fost în număr mai mic!
 
IM: A contat - în „deplasarea” ta - bagajul acumulat în şcoala românească?
MR: Da, a contat foarte mult, teoria cât şi experienţa trăita în şcoala românească a fost importantă, cel puţin pentru mine. La şcoală am învăţat foarte multe lucruri, un bagaj care mi-a fost de mare sprijin aici, un bagaj din care m-am... servit de fiecare dată când mi-a lipsit ceva, pe parcursul acestor aproape zece ani. Din acest punct de vedere, nu mi-aş fi dorit să fac studiile care le-am făcut, în altă ţară europeană. Nu ştiu acum cum e în ţară, mai citesc unele articole critice în care aceasta e pomenită: „nu mai e ceea ce a fost”. Dacă e aşa, e păcat, pentru că sistemul de învăţământ românesc şi ceea ce s-a învăţat în România, la anumite niveluri, cred ca a fost aparte în Europa, un sistem sigur subfinanţat dar remarcabil calitativ.
 
IM: Eşti plecată de aproape 10 ani. Cum ţi se pare România de la... distanţă?
MR: România va rămâne mereu deosebită în ochii mei. E tărâmul pe care îl cunosc cel mai bine, în care mă umplu de energie şi bucurie de fiecare dată când mă întorc. De la distanţă... arată bine, e ţara în care m-am născut, ţara pe care o îndrăgesc cel mai mult, care nu va putea fi înlocuită de nici o altă ţară, chiar dacă nu mai locuiesc acolo.
 
IM: Cum sunt percepuţi românii în Occident?
MR: În general, românii în Occident cred că nu sunt cu adevărat cunoscuţi. Nu cred că locuitorii ţărilor europene ştiu cu adevărat sau au auzit de români, aşa cum sunt ei. Sunt cunoscuţi ca şi personaje mai mult negative. Mass media „a avut grijă” să  formeze sau să „influenţeze” opinia celor de aici, cred. Vorbesc despre Franţa. Nu aş vrea să intru foarte mult în detalii despre acest subiect, deoarece părerile sunt împărţite. Oricum, cred că fiecare român e perceput diferit în funcţie de experienţa trăită şi de oamenii cu care interacţionează. 
 
IM: Crezi că şansele de reuşită sunt mai mari acolo, afară, faţă de ţară?
MR:  Cred că depinde de profesie, depinde de ţară, de economie, de experienţă şi de ceea ce cauţi. Sunt convinsă că şi în România poti să reuşeşti, dar cred că lupta este mult mai dură, mai... inegală. 
 
IM: Mai există, se evidenţiază la cei plecaţi sentimentul naţional? 
MR: La mine da, şi cred că şi la majoritatea românilor. Oare de ce ne întoarcem acasă? Cred că cei care se întorc, se întorc ca să se... regăsească, pentru că aici nu simţi că e ţara ta... vorbesc în cazul meu. Cum aş putea oare să uit mirosul proaspăt, curat, al aerului maramureşan, minunata natură care e prezentă, fidelă şi aproape neschimbată. Sighetul e oraşul meu de suflet, oraşul în care m-am născut şi am trăit cei mai frumosi ani ai vieţii mele. Eu sunt româncă şi mereu voi fi, chiar dacă nu mai locuiesc în ţară.
 
IM: Ţi se pare simplu sau complicat să te integrezi în societatea pur capitalistă occidentală?
MR: Mereu am fost o persoană care s-a adaptat uşor, la noi circumstanţe, cu noi obiceiuri, noi rutine. Poate că pentru alţii nu e la fel. Mie, îmi place să „fur” tot ceea ce văd că e pozitiv şi ceea ce are un impact pozitiv asupra parcusului propriu de viaţă.  
 
IM: Conform unui „proverb” actual ce spune „Fie pâinea cât de rea/ Tot mai bună-i la Paris”, înseamnă că ţi-ai atins ţinta, eşti la Paris. Ce-nseamnă Parisul pentru tine?....
MR: Aşa e, bagheta tipic franţuzească e foarte bună... (râde), fie ea cât de rea...  Parisul e magic, un oraş care încă mă surprinde si mă uimeşte continuu. Chiar săptămâna trecută, am descoperit un nou colţişor al Parisului, deosebit, într-un salon de ceai cum îl numesc ei, o atmosferă a Parisului de altă dată plina de magie. Îmi place enorm, pur şi simplu.
 
IM: Dispui de timp liber? Cum îţi petreci timpul liber la Paris?
MR: Da, am timp liber şi mă bucur că dispun de acest timp, pentru a mă întâlni cu oraşul care îţi dă sentimentul că nu ţi-a povestit tot. Ieşiri multe, multe, la muzee, expoziţii, parcuri pariziene sau chiar „mici călătorii” în alte părţi ale Franţei. În week-end-uri evident... Chiar o nouă expoziţie e planificată pentru vizitat la acest sfârşit de săptămână.
 
IM: Ne mai „iubesc” francezii?....
MR: Cum am mai menţionat, cred că francezii ne percep mult, din nefericire, prin prisma mass-media. Există şi percepţia lor proprie,  în funcţie de om, în funcţie de anturaj, în funcţie de experienţele lor trăite în interacţiunea cu românii. Nu demult am văzut un filmuleţ despre România văzută de un francez, intitulat „România - Piatra este de aur”. Pentru cei care nu l-au văzut îl recomand: 
 
IM: Cât crezi că vei rămâne în străinătate? Vei mai reveni, definitiv, în ţară?
MR: Aş vrea să îţi răspund, dar nu am un răspuns tranşant, „da” sau „nu”, la această întrebare. De revenit în ţară, voi reveni cât de des posibil, în vacanţe, dar momentan sunt bine integrată aici, îmi place enorm munca mea şi aş vrea să continui să îmi îmbogăţesc experienţa profesională cât mai mult posibil.
 
IM: O întrebare banală... Ce crezi ca îi lipseşte Sighetului? Ce nu ţi-a plăcut aici, acum, când faci doar o scurtă vizită acasă?
MR: Nu îmi place să vorbesc de aspectele negative ale Sighetului, dar va trebui să îţi răspund. Cred că oraşului nostru îi lipsesc destul de multe... poate ar trebui mai multe evenimente culturale, străzi mai curate şi drumuri asfaltate peste tot, mai ales in interiorul cartierelor. Ce nu mi-a plăcut şi ce nu îmi place de fiecare dată când mă întorc acasă, văd oameni trişti şi câini vagabonzi. E primul lucru care îl văd, şi-mi displace! Câinii vagabonzi sunt prezenţi peste tot,  lucru care nu e deloc normal şi sigur pentru locuitorii Sighetului, în mod deosebit pentru cei mici. Acest lucru cred că ar trebui schimbat rapid. Când eram copil nu erau atâţia câini hoinari, acum sunt peste tot. Aş vrea sincer să văd un Sighet fără câini vagabonzi şi plin de... oameni veseli.
 
IM: La un moment dat te tenta ideea de-a demara un mic business la Sighet. Rămâne ideea sau ai renunţat?
MR: Deocamdată ideea e în „stand by” deoarece nu pot să renunţ la cariera mea profesională de aici, dar nu se ştie ce ne aduce ziua de mâine.... dacă facem „apel” şi la un faimos proverb românesc (râde)..
 
IM: Mihaela, îţi doresc să ai parte în viaţă de cât mai multe proiecte de succes, pentru că – după cum spunea un „tehnocrat” - după o anumită vârstă visele se numesc... proiecte!
MR: Îţi mulţumesc din suflet pentru urările tale. La fel vă doresc şi eu. Aşa e! Visele mele chiar au devenit proiecte şi tot ceea ce am astăzi îi datorez minunatei mele mame, care e un model pentru mine, fiinţa care mi-a dăruit tot ceea ce am avut nevoie (educaţie, curaj şi multe altele...) ca să devin omul care sunt astăzi.
Şi îţi mulţumesc ţie, pentru plăcerea deosebită de a fi colaborat la acel interesant proiect „Parteneri pentru comunitate”, proiect care şi acum e prezent în mintea mea şi care mi-a adus deosebit de multă satisfacţie profesională. După aproape 10 ani, acel proiect continua să producă... rezultate, aici, prin profesiunea mea.
Şi pentru toţi sighetenii de pretutindeni şi de acasă multă sănătate şi multă forţă de muncă!
 
Autor: Ion Mariş
februarie 2014
www.sighet-online.ro
 

Share
Ultima actualizare Duminică, 16 Februarie 2014 08:36
 

Dr.Max - Farmacie

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact