logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


CARTE: „Dicţionar de imagini pierdute” de G.I. Tohăneanu PDF Imprimare Email 2480 Afişări
Scris de Horia Picu   
Sâmbătă, 16 Noiembrie 2013 21:02
„Dicţionarul de imagini pierdute” e un bun ajutor pentru cei care vor să ştie mai multe despre „traseul” unor cuvinte pe care le rostim sau le citim (aproape) zilnic. Profesorul G.I.Tohăneanu ia câte un cuvânt şi-l dezbate pe toate feţele. Pleacă de la rădăcina lui, care în multe exemple se dovedeşte a fi latina, apoi dă numeroase şi interesante exemple din operele literare ale scriitorilor români sau străini care l-au folosit şi i-au sporit frumuseţea. Sunt aproximativ 135 de cuvinte analizate în detaliu de distinsul profesor. „Dicţionarul…” acesta se deosebeşte net de celelalte care explică semnificaţia şi originea unor cuvinte. G.I.Tohăneanu face şi altceva, extrem de important:argumentează! Pentru acest lucru, „imaginile pierdute” sunt acum „imagini regăsite”! 
Câteva exemple pe care le-am ales sunt cea mai bună dovadă că „Dicţionar de imagini pierdute” trebuie să fie o carte în biblioteca oricui îndrăgeşte literatura română şi mai ales oricui doreşte să ştie!
 
Adio=”Împrumutat din italiană (addio), cuvântul nu este chiar nou, căci îl aflăm la Grigore Alexandrescu în trei dintre titlurile poemelor sale […]. Italianul addio […] semnificând „la Dumnezeu”, adică „pe celălalt tărâm”. Noima exactă a „salutului” tăinuie şi o amănunţeşte Grigore Alexandrescu în finalul poeziei „Adio”, lungă invectivă la adresa proconsulului Halcinski, reprezentantul la Bucureşti al autocraţiei ţariste”.
        
Şi urmează ultima strofă a poeziei amintite de domnul profesor:
„Adio, lung adio! Şi fără revedere,
Departe, mult departe te du din ţara mea,
Pustiul Siberiei te-aşteaptă cu plăcere,
Pământul să te-nghită şi dracul să te ia!”
 
Autorul analizează din toate punctele de vedere cuvintele cuprinse în dicţionarul său. Ne este amintit faptul că 
„adio a pătruns într-o seamă de expresii cu iz argotic, mahalagesc, dintre care cea mai blajină pare „adio şi n-am cuvinte” („gata! am terminat!”), iar cea mai dură, „adio mamă!”- denumind, acum vreo patru decenii, un rachiu infam, care, în fantezia vorbitorilor, te putea trimite pe lumea cealaltă.”
 
Pentru  buna localizare temporală a informaţiei, precizez că „Dicţionarul…” a apărut în 1995. Probabil că incriminata băutură spirtoasă  a existat înainte de 1990.
 
Agenda= „reprezintă, în ultimă analiză, un latinism. La nivelul latinei – unde se lămuresc, de obicei, asemenea lucruri – agenda este participiul viitor pasiv, forma de neutru plural, al verbului „agere” ( a duce, a face).”
 
Latinist de excepţie, taducător din operele marilor scriitori ai Romei antice, foarte bun cunoscător al latinei încă din timpul liceului (discuta în această limbă cu tatăl său care-i era profesor la clasă), G.I. Tohăneanu dă explicaţii pentru orice cuvânt cu rădăcina în latină. Exemple sunt la fiecare pagină, dar cred că un număr restrâns de cititori ai acestui comentariu ar fi interesat de ele. În continuarea explicaţiilor atât de complexe pe care ni le oferă „Dicţionarul de imagini pierdute”, aflăm că 
„ agenda ferecă o complexă construcţie sintactică de genul „cele care trebuie să fie făcute”. […] Rezultă, din sensul lexical al verbului, că expresia românească „agendă  de lucru” prezintă inconvenientul pleonasmului şi trebuie, în consecinţă, evitată cu hotărâre.”
 
Sunt amintite şi unele 
„sinonime livreşti pentru agendă: latinescul „vade mecum”, în traducere literară „hai cu mine”; franţuzescul „aide-mémoire”, cea care ajută ţinerea de minte.”
 
De la „agendă”, profesorul Tohăneanu ajunge la 
„substantivul polisemantic „legendă”, împrumutat şi el din lat. „legenda” („cele care trebuie să fie citite”, gerundivul verbului „legere” ( a citi). Am în vedere, în primul rând, sensul din geografie al termenului, unde „legenda” funcţionează ca un fel de „cheie” a oricărei hărţi, fără de care harta nu poate fi interpretată.”
 
Autorul foloseşte în lucrarea sa o limbă română atât de frumoasă…Un exemplu: 
„ …volumul al V-lea din monumentala ediţie a poeziilor eminesciene, întocmită prin osârdia de o viaţă a lui Perpessicius, se încheie cu un capitol intitulat „Addenda et corrigenda”, pe româneşte, „cele de adăugat şi de îndreptat”.”
 
Agonie
Ştie toată lumea ce înseamnă. G.I. Tohăneanu, în atât de vastul dicţionar pe care l-a scris, face trimiteri la zone mai puţin sesizabile cititorului neobişnuit cu arii atât de diferite ale limbii române. Citim în „Dicţionarul de imagini…”
„O dată cu D.Anghel, aria de întrebuinţare a termenului se extinde asupra universului floral. „Dureri ascunse”:
„Aşa mor florile-n neştire, aşa-şi sting ochii buni lumina
Şi-n preajma vieţei care râde, cine-ar gândi, privind grădina
Că sub surâsul ei s-ascunde o ne-ntreruptă agonie!” 
 
Frumoase şi emoţionante versuri, nu? Nu numai latina sau româna sunt folosite de autor pentru a ne face să înţelegem cum este interpretat şi interpretabil azi un cuvânt. Tot despre  „agonie”, ilustrul profesor spune, făcând trimitere la cartea lui Irving Stone, „Agonie şi extaz”:
„…în engleză „agony” cumulează şi sensul de „luptă”, „încleştare” (uneori pe viaţă şi pe moarte), pe care rădăcina „agon” îl avea în greaca veche, la Homer şi la poeţii tragici.”
 
Autorul foloseşte sinonimele-acolo unde e posibil- pentru a accentua încă odată  frumuseţea şi complexitatea limbii române. Un exemplu: 
„Inainte de pătrunderea italienismului „copertă”, românii exprimau aceeaşi noţiune printr-o serie de cuvinte vechi, polisemantice: învelitoare, scoarţă, tartaj.”
 
După asemenea precizări interesante, urmează şi exemplele. În cazul mai sus menţionat, Sadoveanu e ales de profesor pentru a întări cele spuse:
„Cartea aceea ingenioasă şi necesară pe care o văd în toate mâinile. E un volum elegant şi mărunt tipărit, pe hârtie velină, cu scoarţe flexibile.”
 
Arcan=taină, secret, loc retras
Spuneam că autorul a fost un latinist de excepţie. Referindu-se la cuvântul „arcan”, profesorul Tohăneanu spune:
„La istoricul Valerius Maximus „arcana consilia” înseamnă „dezbateri tainice”.” 
 
Întotdeauna cuvântul analizat e explicat, pentru început, folosind Dicţionarul Explicativ, apoi se găseşte rădăcina cea mai adâncă. Despre cuvântul mai sus menţionat putem citi:
„DEX propune ca etimon fr. „arcane”, deşi cuvântul există şi în latină, ca adjectiv cu trei terminaţii […].”
 
Automedon= birjar, vizitiu
„Dicţionarul de imagini pierdute” ne oferă posibilitatea redescoperirii unor cuvinte care azi circulă din ce în ce mai puţin. 
„Sadoveanu se angajează pe un făgaş destul de bătătorit în lingvistică, acela care duce de la nume propriu la nume comun. În ultimele cânturi ale „Iliadei” lui Homer ne întâmpinăm cu un personaj secundar, care se cheamă chiar Automedon[…].
 
Sigur că (aproape) toţi am fi spus în loc de „întâmpinăm”, mult mai des folositul „întâlnim”. Profesorul Tohăneanu are privilegiul de a fi cunoscătorul în straturile cele mai profunde ale limbii române. Se vede asta în modul spectaculos cum folseşte cuvintele, aşa cum am încercat să subliniez în acest paragraf.
 
Banchet
Remarcabilă e trimiterea pe care o face autorul la un sinonim al cuvântului:
„Printre sinonimele, largo sensu, ale lui „banchet” se rânduieşte şi simpozion , cel puţin din punct de vedere etimologic. […] în antichitatea elină banchetele erau pretexte pentru dezbaterea elevată a unor probleme în primul rând filozofice.”
 
Prin realizările sale, profesorul Tohăneanu se „rânduieşte” alături de celelalte nume mari ale literaturii române. 
 
Ce mult mi-aş dori să mai putem sta de vorbă, domnule Profesor!...
 

Share
 

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Curs valutar


Horoscop


Vremea


Un mic zâmbet


Ultimele anunturi

Linkuri

Parteneri

.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact