logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


Poezii pentru copii “ HEI, COPII, VĂ SALUT DIN EUFORIA !” de Doina Petrulescu Anton (Rândunica) PDF Imprimare Email 1772 Afişări
Scris de Sighet Online   
Luni, 16 Septembrie 2013 10:56
E toamnă şi m-apucă  frica,
De ploaie, frig şi plictiseală,
Dar am găsit salvarea ideală:
Ascult cum ciripeşte RÂNDUNICA !
                 (Dorel Todea din volumul “Epigrame şi catrene pentru prieteni”)
 
 Prin gingasia lor copiii sunt uşor de iubit. Nu poti sa nu-i iubesti! Calitatea sufletului copilului este nealterat. Sinceritatea si puritatea lui ne impresioneaza. Voia buna, surasul gingas al copiilor sadeste in noi speranta de mai bine. Copiii au reusit sa ne inspire pe noi toti, drept dovada sunt poeziile Doinei Petrulescu Anton.
 
Literatura pentru copii este arta pe care mulţi scriitori au abordat-o în operale lor. Mari scriitori precum: Mihai Eminescu, I.L Caragiale, Ion Creangǎ şi-au întors privirea spre aceasta perioadǎ minunatǎ a omului, denumitǎ şi ,,vârsta cea fericită”, ,,vârsta inocenţei”, ,,vârsta pantalonilor scurţi”. În literature română găsim poezii pentru copii în creaţia marilor scriitori si poeti de la Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri si Tudor Arghezi pana la Mircea Cartarescu, Ana Blandiana,Liviu Nanu, sau Grigore Vieru.
Poeziile pentru copii, imbogatesc universului copilariei, versurile exprima bucuria copilariei si entuziasmul vietii. Momente unice, simplu descrise prin cele mai potrivite cuvinte regasite in rime calde si versuri copilaresti. Distractia este in toi, iar mintea este libera, atunci cand Universul copilariei se largeste cu fiecare poezie.
 
Fiind întotdeauna un copil în adâncul fiinţei sale, Doina Petrulescu Anton ne oferă cu candoarea-i recunoscută, un reuşit volum de poezie pentru copii. Poezia sa pentru cei mici îşi are ca punct de geneză structura sa sufletească şi dragostea pentru copii săi, care o determină pe poetă să se apropie de copii prin intermediul poeziei. Poeziile pentru copii ale Doinei Petrulescu Anton au si un vădit caracter educativ. Majoritatea lor dezvăluie capacităţile de pedagog înnăscute ale poetei. Poeziile sale pot fi memorate cu uşurinţă de către copii datorită ludicului şi muzicalităţii din ele. Doina transmite în conştiinţa micilor cititori valori general-umane, reuşind să facă acest lucru firesc cu gingasie.
 
Poeziile Doinei Petrulescu Anton sunt create cu emotie, dar si cu tâlc, despre anii care nu se uita niciodata: anotimpurile- primavara ies ghioceii, vara soarele straluceste, toamna se culeg fructele, iarna ne jucam in zapada.
 
Poeziile din volumul de faţă sunt simple, cu mesaj clar, educativ, sensibil, uneori cu praf magic, potrivite copiilor. Mai mult decât atât - ele stimulează imaginaţia, muzicalitatea versurilor îi atrage pe copii dar în acelaşi timp - cultivă sentimente de prietenie, dragostea faţă de animale si pasari : magaruşul, delfinii, un caţel, căluţii, ursuleţul panda, broasca ţestoasă, fluturaşul, rândunica sau  cioara.
 
În poezia Pentru mama, aceasta devine un simbol cosmogonic şi fiecare element al universului evocă mama în clipa sa de manifestare plenară (a tuturor fiinţelor) pentru care copilul doreşte un elixir al nemuririi. Poeziile Steluţa, De ziua ta, Tata, sunt o expresie a bucuriei de a fi parinte, dar si a dragostei reciproce, a cadrului ocrotitor al familiei. Chiar daca are doar cativa anisori, copilul trebuie sa invete pas cu pas importanta entitatii numite familie, sa o aprecieze si sa inteleaga frumusetea si rostul ei.
 
Doina Petrulescu Anton reuşeşte, prin intermediul jocului, al metaforei şi al personificării să „traducă” o complexă filozofie a vieţii şi a cunoaşterii realităţii înconjurătoare pe înţelesul copiilor, urmând filozofia lor elementară, care însă nu este mai puţin serioasă decât a maturilor.
 
Prin metaforele revelatorii pe care le creează, Doina Petrulescu Anton îi explică micului său cititor o serie de realităţi, puncte geografice si fenomene ale naturii: ploaia, fulgii de nea, soarele, stelele, noaptea, la poli, luna, marea, doar doi nori. Lumea fanteziei, a imaginatiei, este creata de copil, sau acesta este invitat sa intre in cadrul ei mirific: poveste de seara, desenez, artistul.
 
Precum Tudor Arghezi, poet iubit de copii si care a iubit foarte mult copiii, invatarea alfabetului, este pentru Doina Petrulescu Antonun prilej de stimulare a curiozitatii, a dorintei de a descoperi lucruri noi, de a citi (poezia Literele).
 
 Magia sarbatorilor, a evenimentelor importante din vata familiei se regasesc in poeziile : de craciun, de ziua ta, o noapte dulce.Poeziile Ingerasul si Scrisorica, De craciun, indeamna la iubire, la credinţă, prin care toate-s cu putinţă. Motivul visului, ca spatiu al fanteziei si a lumii copilului, este intâlnit aproape in fiecare poezie.
 
Titlul volumului reprezinta printr-un aparent salut, mesajul adresat lumii copilariei cu starea specifica de buna dispozitie si optimism.
 
 Poeziile pentru copii sunt pod catre copilarie pentru cei nostalgici si ceva mai mari de varsta, lume de poveste pentru prichindei si mai ales, o sursa de atentionare, educare si formare pentru toti copiii care vor sa creasca frumos si sanatos.
 
Întocmai ca aerul sau ca apa, copilăria este pretutindeni, este fluviul cu cei mai mulţi afluenţi, minunea nicicând secătuită. Ea întreţine în lume basmul, gingăşia, zâmbetul, este puntea cu care tentăm posteritatea şi prin care, totodată, prezentul ne ispiteşte în chipul cel mai stăruitor. Trăim - orice am face şi la orice vârstă - între copii, într-o continuă fraternitate cu lumea lor.
 
 ,,Copilul - scria Călinescu - se naşte curios pe lume şi nerăbdător de a se orienta în ea. Literatura, care îi satisface această dorinţă îl încântă. Ca să fie opere de artă, scrierile pentru copii trebuie să intereseze şi pe oamenii maturi şi instruiţi. A ieşi din lectură cu stima sporită pentru om, acesta este secretul marilor lecturi pentru tineret.”
 
Prof.dr.Dorel Todea
 
 

Share
 

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Curs valutar


Horoscop


Vremea


Un mic zâmbet


Ultimele anunturi

Linkuri

Parteneri

.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact