logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


Cristian Condrat – un doctor în două ţări PDF Imprimare Email 4965 Afişări
Scris de Horia Picu   
Duminică, 25 August 2013 05:19
Oare când au trecut atâţia ani?...Pe dr. Cristian Condrat l-am cunoscut pe când era elev în clasa a şasea la Şcoala “Mihaly de Apşa”, sau Şcoala nr 3, cum se numea atunci. Era imposibil să nu-l observi într-o clasă cu foarte mulţi elevi excepţionali, de care mi-aduc aminte cu mare bucurie. Închipuiţi-vă un elev dornic în orice clipă să răspundă, să rezolve să ştie… Elevul de-atunci era Cristian Condrat, ajuns peste ani doctorul Cristian Condrat! Ne-am fixat o întâlnire, un fost elev cu fostul lui profesor, am stat de vorbă şi am convenit să apară un interviu pe care aveţi azi ocazia să-l citiţi pe sighet-online.ro. Mi-a făcut o mare plăcere ca acum să ne tutuim. Lui, i-a venit destul de greu la început...Nici mie nu mi-a fost atât de uşor să-i spun ce aveam de spus fără formulele uzuale de politeţe. În faţa mea, nu mai era elevul, era doctorul Condrat...
1.Spune-ne unde ai făcut facultatea, şi  cum ai ajuns să lucrezi în Franţa ?
La Cluj Napoca. Dupa facultate am luat un examen care mi-a permis să-mi fac rezidenţiatul în medicina internă în Franţa.
 
2. Vom ajunge în discuţia noastră şi la capitolul Franţa. Deocamdată, aş vrea să ne spui de ce vii atât de des în Sighet? Nu mai ştiu ca cineva care-i stabilit în altă ţară să revină acasă atât de des…
Nu vin chiar atât de des - de două-trei ori pe an (ceva mai des în 2013 de când am deschis cabinetul). Vin pentru că mi-e dor şi mă simt bine acasă (unde am şi construit o locuinţă); vin pentru puţinii prieteni rămaşi în zonă, pentru sana, covrigi şi langoşi, pentru Iza si pentru fasolea bătută de la Marmaţia. De câţiva ani cursele aeriene low-cost mi-au facilitat mult deplasările.
 
3.Ce-ţi place acum la oraşul natal? Ce nu-ţi place? Ce modificări ai face, dac-ai avea această posibilitate?
Oraşul arată bine şi mi se pare ideal pentru familişti. Dacă aş avea o baghetă magică aş face o piscină/un centru acvatic şi aş închide circulaţiei maşinilor centrul. Dar asta după ce aş construi un spital modern şi funcţional.
 
4. Cum ţi se pare actul medical în România, dacă privim lucrurile din unghiul bolnavului, pus să stea pe la tot felul de cozi pentru trimitere de la medicul de familie, apoi policlinică, farmacii, cu reţete compensate sau nu, etc., etc. Pare că avem un sistem medical greoi. S-ar putea schimba ceva? Am putea învăţa câte ceva de la „sora noastră mai mare”, Franţa?
Sistemul medical francez e ideal pentru pacienţi (quasi-comunist – dacă-ţi plăteşti asigurările totul devine gratuit şi nelimitat în sănătate) dar falimentar. Sănătatea sapă anual în Franţa o groapă de vreo 14 miliarde de euro (cifre publicate, realitatea e întotdeauna mai cruntă), în condiţiile în care sumele strânse din cotizaţii sunt importante şi fraudele rare. Nici chiar Franţa nu-şi poate permite sistemul actual, o face pe datorie... cu atât mai puţin ar putea românii să ducă în spate o asemenea povară. Pe de altă parte, spolierea bogaţilor (adică cei care-şi permit să împrumute o ţară ca Franţa) – spun spoliere pentru că datoriile nu vor fi plătite niciodată – nu-mi pune, personal, vreo problemă morală, probabil că nici politicienilor: sănătatea pe datorie apare în această lumină un gest mărinimos...
Sigur că sănătatea e prima urare pe care o facem la o aniversare sau un Revelion, dar nu cred că ar trebui suportată 100% de stat (în cazul ăsta n-ar mai rămâne bani pentru şcoli, drumuri, etc), pentru că asta ne-ar împinge la „supraconsum medical” uneori inutil. În câteva cuvinte, cred că într-o lume în care morala şi rigoarea ar fi legi, ar trebui avut grijă gratuit de cei sărmani şi suprataxati cei bogaţi şi fumătorii. Dar, în prezent, lumea evoluează într-o direcţie opusă.
 
5. Sunt atraşi sighetenii de faptul că la tine pot avea parte de o consultaţie gratuită?
 E devreme să mă pronunţ. Deocamdată lumea nu prea ştie, iar eu nu-mi permit să-mi fac o reclamă agresivă (şi nici n-ar fi deontologic). Fac asta pentru că simt că am o datorie faţă de maramureşeni: ei au plătit impozite ca eu să-mi pot face facultatea, iar acum, că sunt funcţional îi servesc pe străini... Aveam două variante pentru a-i răsplăti: cea actuală, sau un overdoze de cafea în concediile petrecute în ţară (e plin Sighetul de cafenele) – în speranţa că se va duce la stat TVA-ul de pe consumaţii. Cred că am făcut o alegere bună.
Dacă la început oricine suna primea programare, ulterior a trebuit să triez puţin: prea multă lume venea pentru probleme „cu bila si stomacul” (probabil sighetenii au cea mai mare rată de pseudo-boli de colecist din lume, direct proporţională cu dotarea în ecografe a cabinetelor medicale). Alţii veneau pentru un fel de ”depistaj”, deşi nu au mai fost pe la medicul de familie de câţiva ani: exact ce spuneam mai sus, tendinţa la supraconsum medical (dacă tot e gratuit...). Eu am venit aici pentru altceva, nu pentru a lua locul şi clientela medicilor generalişti. Doresc să fac cam aceeaşi treabă pe care o fac şi în Franţa, fiecare consultaţie să se termine cu o scrisoare către medicul de familie (cu un sfat, o idee de tratament sau o pistă pt diagnostic, etc); aici există un challenge suplimentar - să ţii cont în prescripţiile tale de posibilităţile financiare ale pacienţilor (inutil să prescrii un medicament pe care nu-l va cumpăra neavând bani...) - nu e uşor să ai în cap douăzeci de diagnostice diferenţiale la acelaşi pacient şi să nu-l poţti investiga, el neavând bani, singura soluţie devenind tratamentul „de proba”... Dar e interesant şi formator.
 
6. De ce crezi că ar trebui sa apeleze sighetenii la un doctor venit din altă parte?  
Având în vedere de unde vin, răspunsul vine de la sine. Cu cât mai „de la Vest”, cu atât mai bine, nu? În altă parte se face altceva. Mai bine sau nu, las pe alţii să judece. Dar un schimb de experienţă e întotdeauna util. În ceea ce mă priveşte, pacienţii ar trebui să-mi ceară un sfat în cazuri mai complicate (din domeniul medicinei interne), de pildă înainte de a merge la Cluj, la Tg. Mures sau afară. Până acum am avut şansa să vad două cazuri extrem de interesante rămase fără diagnostic în centre universitare românesti, pacientele fiind sleite fizic şi financiar de drumuri şi spitalizari, pe care am început să le dezleg. Ambele sunt legate de sânge, un sindrom hipereozinofilic şi o trombocitopenie mai ciudată. Eu sunt atras de bolile infecţioase (în Franta nu există specialitatea de boli infecţioase, care sunt apanajul internistului, în general), bolile de sânge, autoimune. Internistul e un diagnostician prin excelenţă, te duci la el când nu ştii ce ai (de ce ai febră de trei săptămâni? de ce slăbeşti? de ce ai transaminazele crescute? de ce se umflă/dor articulaţiile?, etc). Dacă nu se pricepe la organul care pune probleme, măcar te va orienta spre cine trebuie.
Ce mă intrigă, deocamdată, e că nimeni nu a sunat pentru a programa o consulţatie pentru bunica/bunicul de peste 80 de ani, asta în condiţiile în care anunţasem la un moment dat că mă deplasez gratuit la domiciliu dacă pacientul nu se poate deplasa. În schimb, am văzut destui pseudobolnavi tineri care îşi examinează îndelung în faţa oglinzii orice bubă sau ruminează luni de zile vreo idee de boală gravă fără vreun motiv valabil. Am avut un pacient care venise să afle de ce l-a durut burta într-un anumit punct în urmă cu doi ani... În momentul ăla nu mă gândeam decât: „cine naiba m-a pus”... În Franţa media de vârstă a celor spitalizaţi în serviciul nostru e de 80 de ani.
 
7. Colegii tăi de facultate profesează în România, sau şi-au găsit locuri de muncă bine plătite în altă parte, aşa cum ai făcut şi tu?
Când mă întâlnesc cu colegi rămaşi în România, în general mă simt inferior din punct de vedere al remuneraţiei. De fapt, într-o discuţie de genul ăsta ei se plâng de condiţiile în care practică medicina în România, dar când vine vorba de „cât” se face linişte; în schimb nu prea inţeleg când au timp pentru copii. Cu cei din Franţa ne vedem şi ne auzim ceva mai rar ca înainte. Cred că şi doza de dor de ţară a mai scăzut cu timpul, venind mai des şi mai uşor în Romania, având posturile tv româneşti la îndemână, aşa că a scăzut şi nevoia de a-i vedea pe „cei vechi”. În orice caz relaţiile mele cu colegii din facultate n-au putut niciodată să ajungă măcar la glezna celor cu colegii din liceu sau din cartier.
 
8. Cu alţi profesori pe care i-ai avut în Sighet ai avut ocazia să te întâlneşti? Dar cu unii dintre colegii de şcoală? Ai prieteni pe care ţi i-ai făcut în perioada şcolii şi cu care ţii legătura şi acum?
E o plăcere şi o onoare să-ţi revezi profesorii (sau învăţătoarea). Ca adult apreciez acum şi mai mult incredibila calitate umană şi profesională a dascălilor pe care i-am avut, mult peste ce se gaseste acum „pe piaţă”. Prieteniile legate în liceu s-au dovedit a fi puternice şi chiar mai intense decât în perioada respectivă, „rivalii” din liceu s-au dovedit a fi „băieţi de gaşcă”.
 
9. Există o nostalgie a locului natal pentru fiecare dintre noi. La tine, această nostalgie unde se canalizează mai mult, spre oamenii cu care ai avut tangenţe când erai elev, spre locuri, spre  rude apropiate, sau poate nostalgia care te îndeamnă să vizitezi oraşul nostru e de altă natură?
Locurile, fără îndoială. Când mă întorc în copilărie, fimul e mereu acelaşi: câţiva prieteni jucând fotbal pe un tărâm cald şi însorit, o baie la Iza, liceul.
 
10. Când am citit pe sighetonline că eşti medic în Thionville, Franţa, am cules câteva informaţii despre acest oraş. Ar fi bine, cred eu, să ne spui tu câteva cuvinte despre el, pentru că una e să citeşti despre un oraş şi alta e să stai acolo, să-i simţi „pulsul” cotidian.
Mi-e greu să vorbesc despre un oraş în care nu am copilărit şi care mi-e aproape indiferent. Aceeaşi populaţie ca Sighetul dar pe o suprafaţă de câteva ori mai mare – de unde senzaţia de aerisit, un centru pietonal care se umple vara de terase. Extrem de bine dotat dpdv comercial şi educativ, cu cartiere liniştite şi verzi. Nu prea mă interesează oraşul (ajung în centru într-un an mai rar decât la Sighet), ci viaţa de familie - atâta timp cât oraşsul nu mă face să-mi pierd vremea degeaba, e bine. Traiectul casa-spital îmi ia doar 8 minute.
 
11. Cum e să faci Medicina în România şi destinul să-ţi găsească un loc ( bun, nu mă îndoiesc) în Franţa?
Că m-am format şi lucrez în Franţa m-a scutit de diverse umilinţe (sunt sigur ca ştii despre ce e vorba), iar din punct de vedere profesional, sunt deplin împlinit. Înainte de a pleca făcusem trei luni de rezidenţiat la Spitalul „Sf. Ioan” din Bucureşti, de la 8 la 12 leneveam, iar după-amiaza mă odihneam, cam ăsta era programul... Repet, a face ceva acum pentru moroşeni, este o obligaţie morală.
 
12. Cum te-ai adaptat ca medic acolo? A fost greu la început?
A fost teribil. Am ajuns acolo cu capul plin de teorie, dar când a trebuit să mă ocup practic de primul bolnav, a fost altă poveste. Mi-a luat cam doi ani ca să ajung la nivelul colegilor francezi.
 
13. Unde lucrezi acum ? Într-un spital, intr-o clinică?
Spitalul “Bel-Air” este un spital de stat, lucrez aici din 2003 (mi-am terminat rezidenţiatul aici în 2005 şi am rămas).
 
14. Franţa cunoaşte termenul de birocraţie medicală?
 E multa hârţogărie, dar e suportabil. Important este că nu trebuie să ceri voie nimănui ca să tratezi un bolnav cu ce crezi tu de cuviinţă. Nu umbli dupa semnături, aprobări, etc. În cel mai rău caz completezi un formular ca să primeşti un produs mai scump/rar (gen imunoglobuline, sânge, etc) în jumătatea de oră care urmează. Se scrie mult, mai mult din motive juridice – pentru că s-au învăţat oamenii să se ducă la judecător pentru orice chichiţă, dar cu timpul înveţi să triezi ce e important şi ce nu, aşa că o poţi lua pe scurtătură. Dacă la început scriam patru pagini pentru o observaţie iniţială, acum trebuie să mai şi desenez ceva ca să umplu o pagină.
 
15. Cum te-au primit localnicii când ai ajuns acolo? Cu răceală, circumspect, cu indiferenţă? Care-i atitudinea lor acum faţă de tine, cunoscându-te, cunoscându-i?
Societatea franceză e cosmopolită şi în general nu se uită nimeni urât la tine că eşti străin. Din termenii propusi aş alege „cu indiferenţă”, ceea ce e un avantaj pentru un străin. Atitudinea e aceeaşi şi acum, după 14 ani. Dar găsesc aceeaşi indiferenţă şi în relaţiile între francezi.
 
16. Distanţele în localitatea unde locuiţi voi acum pot fi parcurse uşor pe jos, sau trebuie neapărat maşină?
 Maşina e indispensabilă, eventual ar merge uneori şi cu bicicleta dar plouă cam mult în regiune, mai mult decât la Londra.
 
17. Acum e în plină desfăşurare competiţia ciclistă „Turul Franţei”. Un spectacol sportiv şi o înşiruire de imagini ale unei Franţe deosebit de frumoase şi plină de vestigii istorice. A trecut caravana cicistă din „Le Tour” şi pe la Thionville cândva? Ai avut ocazia să vezi pe viu o etapă din tur ( plecarea sau sosirea, să zicem)?
N-o să înţeleg niciodată de ce se uită oamenii la wrestling, la biliard şi la ciclism. Cât despre ciclism, e ridicol ca o asemenea competiţie să mai continue şi să fie atât de mediatizată, în condiţiile în care e permanent fraudată, împroşcată cu dopaj. E uluitoare toleranţa cu care se acceptă/iartă/uită ce se întâmplă în ciclism, frenezia cu care oamenii îi aplaudă pe cei care vor fi arătaţi cu degetul peste cinci ani. O explicaţie ar fi că cei care se bucură de aşa ceva ar gusta şi ei din EPO dacă ar putea, şi dacă asta i-ar face să pedaleze deasupra solului. Dacă ar vrea cineva să vadă peisaje, mai bine ar urmări canale TV de turism decât curse cu hoţi.
 
18. Ce se poate face ca spectator de sport acolo? Dar ca om iubitor de artă, indiferent care ar fi aceea? Ai unde merge la spectacole, la teatru, concerte, etc.? 
Un bilet la teatru/spectacol e în jur de 50 de euro, dacă mergi cu familia ajungi la 200... în curând se va ajunge la „mănânc sau merg la teatru?”. E ridicol. Există o sală mare de concerte (Galaxy din Amneville) la 15 minute de Thionville unde vin regulat toţi marii artişti, iar oraşul are un teatru măricel, recent renovat.
 
19. Vrei să ne spui câteva cuvinte despre fetele tale? În care ţară s-au născut? În ce clasă sunt, cum au fost primite în rândurile adolescenţilor francezi? 
Dupa părerea mea există trei categorii de copii: cei crescuţi de părinţi, cei crescuţi de bunici şi alţii. Fetele mele sunt din prima categorie: tandreţea şi bunul simţ le caracterizează. La şcoală „le dau clasă” tuturor... sunt geniale. Ca om, învăţ ceva de la ele în fiecare zi, dar nu voi reuşi niciodată să fiu la fel de bun, deci sunt fericit. Le plac mult vacanţele la Sighet şi bucătăria românească. Întrebarea asta ni se pune deseori, deşi o găsim puţin ciudată – da, vorbesc bine româneşte, cu un lejer accent franţuzesc şi mai stâlcesc câte un cuvânt pe ici pe colo.
 
20. Există ceva ce-i mai bine în România şi mai rău în Franţa? Dacă vrei, sărim peste întrebare…
România a progresat enorm în ultimii ani la toate nivelele, dar oamenii au rămas frustraţi. Nu-şi dau seama că decalajele faţă de ţările bogate s-au redus considerabil. Îmi amintesc cum sunam acasă acum zece ani şi spuneam prietenilor că la supermarket găsim roşii iarna şi legume congelate, se mirau... Nu poţi să-i explici moroşanului rămas acasă (deşi nimeni nu-l împiedica să plece) că e stupid să-ţi laşi copii la bunici (decizie cu grave şi irecuperabile repercusiuni morale) şi să pleci în vest ca să economisesti 10.000 de euro/an, el tot trăieşte cu ideea că ar merita să câştige ca-n Italia şi să plătească masa la restaurant ca la Sighet; iar rata la apartament ar vrea sa fie tot 200 de euro, nu 1.000 ca acolo. Tot ce e mai bine în Romania e legat de suflet si realizezi asta numai când pleci. E destul de dificil de explicat şi de crezut. Ar fi interesant de făcut un sondaj printre „bunicii” care au „stat cu nepoţii” câteva luni de zile în Franţa, Italia sau Canada, să vedem câţi ar fi interesaţi de emigrare: dintre cei pe care-i cunosc 100% s-au întors în România cu bucurie, spunând că nu ar ramâne acolo sub nicio formă. 
 
21. Te gândeşti să te întorci în România cândva? 
Mă gândesc la asta aproape în fiecare zi, dar cel mai important e să fim aproape de copii: nu ne vedem trăind în Romania, în timp ce fetele sunt în Franţa. Până una alta am construit o casă la Sighet şi ne simţim bine când venim aici, dar „acasă” va însemna întotdeauna „acolo unde sunt ele”.
 
22. Ce-l nemulţumeşte pe medicul francez Cristian Condrat? Ce-l nemulţumeşte pe medicul român Cristian Condrat?
 În România, ca medic, nu mă plâng pentru că abia am intrat în schemă. Am totuşi un of de spus: în ţara asta numai preoţii sunt în stare să clădească edificii „de specialitate”? Până când o să stea sighetenii cu acest spital-muzeu în timp ce biserici şi mănăstiri apar după fiecare ploaie mai zdravăna? 
În Franţa umblă câinii cu covrigi în coadă, deci nu e nimic negativ de comentat... 
 
23. Ai prieteni francezi? Petreceţi din când în când timpul împreună, tu cu familia ta, ei cu familiile lor?
 Prietenul e cel pe care-l suni la 3 noaptea să vină să te ajute. Ca să găsim aşa ceva trebuie musai format +40 înainte...
 
24. Sunt şi alţi români în Thionville? Dacă da, în ce relaţii eşti cu ei? 
 Sunt, relaţiile sunt amicale. Când găsim prin vreun magazin o brânză care seamănă cu telemeaua, ne mai întâlnim şi-o împărţim. Dar nu ne sunăm la 3 noaptea...
 
25. Faptul că îţi desfăşori activitatea în majoritatea timpului în Franţa, e un câştig pentru tine din punct de vedere profesional? Dacă este, în ce constă?
 Imi ador meseria, cred că asta descrie suficient viaţa mea profesională. 
 
26. Intenţionezi să aduci îmbunătăţiri cabinetului din Sighet? Mai concret spus, consultul internistului Cristian Condrat se bazează mai mult pe cunoştinţele sale de specialitate, sau pe aparatele care dau tot felul de date, dar nu le interpretează?
Eu încă n-am reuşit să termin de « învăţat » medicina internă (şi nici nu cred să termin până la pensie) – aşa că nu am avut timp de anexe. Dacă am nevoie de nişte analize, un examen ecografic sau o tomografie, o endoscopie digestivă – orientez pacientul spre laborator/radiolog/gastoenterolog, după caz. Fiecare cu meseria lui, e mai bine aşa, nu poţi şi să centrezi şi să marchezi. Ca să răspund la întrebare - da, intenţionez să îmbunătaţesc cabinetul înlocuind scaunul de la birou cu un fotoliu mai comod. În rest are exact ce-i trebuie: stetoscop, tensiometru, un internist, pat de consultaţie, etc.
 
27. Ai fi vrut să te întreb ceva în mod deosebit şi n-am făcut-o? Se poate remedia acum omisiunea… 
Nu aşteptam vreo întrebare anume. Dar profit de moment să-i mulţumesc sotţiei pentru toate sacrificiile pe care le-a facut (şi le face) pentru noi. Uneori adevăratele vedete sunt în spatele scenei, iar cei care dau interviuri sunt, în realitate, simpli figuranţi.
.............................................................................................................................................................................................
Poetul T.S. Eliot scria: “Mergi pe multe străzi, întoarce-te acasă la tine şi priveşte fiecare lucru ca şi cum ar fi prima dată".  Asta face dr. Condrat…
 

Share
Ultima actualizare Duminică, 25 August 2013 10:42
 

Dr.Max - Farmacie

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact