logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


CARTE: „În ce cred cei care nu cred” de Umberto Eco şi Carlo Maria Martini PDF Imprimare Email 2516 Afişări
Scris de Horia Picu   
Duminică, 05 Mai 2013 08:02

Între cunoscutul scriitor Umberto Eco şi cardinalul Carlo Maria Martini dialogul se desfăşoară cu vioiciune, cu eleganţă şi cu respectarea încă de la început  a unor reguli de adresare care rezolvă  eventuale suspiciuni legate de protocol. Eco i se adresează  partenerului său de dialog cu  „dragă Carlo Maria Martini”, fără a folosi alte formule de politeţe, lipsite de acel „ceva” care  face comunicarea dintre doi oameni mai uşoară. Eco îi spune lui Martini:
„Să nu mă consideraţi lipsit de respect dacă mă adresez dumneavoastră menţionându-vă doar numele, fără să mă refer la haina pe care o purtaţi. Înţeleg prin aceasta un act de omagiu şi de prudenţă.”
 
Eco explică iniţiativa sa:
„…am fost întotdeauna impresionat de modul cum francezii, atunci când intervievează un scriitor, un artist, o personalitate politică, evită să folosească apelative reductive ca „eminenţă”,”domnule profesor”, sau „ domnule ministru”. Există persoane al căror capital intelectual este dat de numele cu care îşi semnează propriile idei. Astfel, francezii se adresează celor pentru care numele reprezintă calitatea cea mai importantă cu „spuneţi-mi, Jacques Maritain", "spuneţi-mi, Claude Lévi Strauss”."
 
Şi dialogul dintre cei doi oameni de cultură se desfăşoară  într-un ritm alert şi captivant pentru cititor:
Eco:” Fiecare dintre noi se joacă cu fantasma Apocalipsei şi în acelaşi timp o exorcizează.[…] Cu cât o exorcizăm, cu atât  se amplifică teama noastră inconştientă faţă  de această fantasmă, pe care o proiectăm sub forma unui spectacol sângeros, în speranţa că astfel va deveni ireală. Forţa fantasmelor stă tocmai în irealitatea lor.”
„Există o noţiune de speranţă care să fie comună credincioşilor şi necredincioşilor?”
 
 
Întreabă Eco, neuitând să adauge :
„…e drept că, chiar şi fără să ne preocupe sfârşitul, admitem că el se apropie, ne aşezăm în fata televizoarelor  ( la adăpostul fortificaţiilor noastre electronice ) şi aşteptăm ca cineva să ne distreze, în timp ce lucrurile merg aşa cum merg.”
 
Cam aşa procedăm şi noi, românii. Stăm la „adăpostul fortificaţiilor noastre electronice” şi aşteptăm nu neapărat să ne distreze cineva. Mai degrabă aşteptăm să ne crească salariile, să trecem de criza economică, etc.,etc…Există ceva unde mentalitatea noastră şi gândirea lui Umberto Eco sunt asemănătoare:
„Şi la naiba cu cei care vor veni.”
 
…deşi scriitorul spune asta cu intenţia vădită că suntem, de fapt, responsabili pentru cei care vor trăi după noi. Nu ne interesează ce vom lăsa în urma noastră. Să tăiem pădurile acum, oamenii nenăscuţi încă să se descurce cum vor putea când va veni timpul lor…(e unul din multele exemple…).
Eco se întreabă şi întreabă:
„Există o noţiune de speranţă (şi de responsabilitate a noastră faţă de ziua de mâine) care să le fie comună credincioşilor şi necredincioşilor?"
 
Cardinalul Martini dă un răspuns pe măsura incitantului motiv de deschidere a dialogului, propus de Eco. 
„În apocalipse, teama dominantă o constituie în general o fugă de prezent, în schimbul unei refugieri într-un viitor care, zdruncinând structurile actuale ale lumii, instaurează prin forţă o ordine a valorilor  definitivă, conformă speranţelor şi aşteptărilor celui care scrie cartea. [Se] optează pentru aşteptarea unui timp când forţele cosmice se vor abate asupra Pământului pentru a învinge toţi duşmanii. În toate apocalipsele există o mare rezervă de speranţă, conjugată însă cu resemnarea dezolată în faţa  prezentului.”
 
 Lucru interesant reliefat de cardinal, anume că apocalipsa reprezintă mântuirea .
„…nu va exista vreo putere omenească sau satanică în stare să se opună speranţei credinciosului.”
 
Umberto Eco vine cu propunerea ca discuţiile să cuprindă în special acele aspecte în care nu există consens, în mod normal, între un om al bisericii şi un laic. Se impune totuşi o minimă condiţie: respectul reciproc dintre cele două „tabere”. Nu trebuie să se ajungă la un punct critic, unde
„disensiunea poate genera ciocniri şi neînţelegeri mai profunde, care se transferă în plan politic şi social.”
 
Scriitorul italian deschide o temă foarte actuală: raportul dintre om şi natură:
„Acum va trebui să ne pregătim pentru o formă de negociere: să vedem ce-i poate face omul naturii pentru ca el să supravieţuiască şi ce nu rebuie să-i facă, pentru ca ea să supravieţuiască. Eu cred că negociem mereu ( mai mult emoţional decât intelectual ) conceptul nostru de respect pentru viaţă.”
 
Eco îşi recunoaşte limitele în modul preferenţial cu care tratează natura, în multiplele ei aspecte: nu asistă la înjunghierea unui porc, dar mănâncă şuncă. N-ar strivi niciodată un miriapod, dar are altă atitudine faţă de un ţânţar, face discriminare între o viespe şi o albină. 
 
În afară de exemplul cu porcul, celelate două sunt discutabile. Un miriapod îţi provoacă repulsie, dar şi o formă de teamă, când vezi „dotarea” cu atâtea  picioare cu care l-a înzestrat natura. Ţânţarul e mic şi supărător. Nu poate face prea mult rău (mă refer la ţânţarul „european”), poate fi uşor „executat”. Poate şi numărul …aproape infinit de exemplare ne determină să-l „strivim” pe unde-l prindem. Echilibrul naturii nu se schimbă, asta-i sigur! Diferenţa dintre o albină şi o viespe e prea evidentă ca să trebuiască să fie argumentată .
 
Întrebarea pe care şi-o pune scriitorul ( Ce este şi unde începe viaţa), primeşte răspunsul  reprezentantului bisericii, un punct de vedere absolut remarcabil în profunzimea sa.
Carlo Maria Martini:”Viaţa care are valoare supremă pentru Evanghelii nu e cea fizică   ( în greceşte: bios) şi nici cea psihică (în greceşte psyché), ci viaţa divină transmisă omului. Noul Testament face o distincţie clară între cei trei termeni, iar primii doi sunt subordonaţi celui de-al treilea.”
 
Martini atrage atenţia că respectul faţă de viaţă este o chemare divină.
„Este ceva ce nu e doar „eu”, sau „al meu”, sau „înăuntrul meu”, ci  în  faţa mea.”
 
Pentru teolog, viaţa începe din momentul conceperii, când apare ceva nou, diferit de 
„cele două elemente care, unindu-se, l-au format.”
 
Ceea ce contează, în esenţă, este faptul că 
 „lumea noastră, pentru a trăi în ea, a iubi, a ne sfinţi, nu e determinată de o teorie neutră a fiinţei, de evenimentele istoriei sau de fenomenele naturii, ci de existenţa acestor nemaipomenite centre de alteritate care sunt chipurile, chipuri de privit, de respectat, de mângâiat.”
 
Ne spune cardinalul Martini, folosind un citat ( cel de mai sus) care aparţine lui Italo Mancini. E o frumoasă invitaţie pentru a lăsa duşmăniile la o parte, de a „iubi aproapele”, cum se spune.
 
În continuare, Eco pune şi următoarea problemă:
„Primul om a fost conceput fără bărbat şi fără femeie, Eva se naşte din bărbat fără aport feminin, Hristos din femeie  fără aport masculin, dar toţi ceilalţi oameni se nasc din bărbat şi femeie. Şi, cu cele trei mirabile excepţii, regula este aceasta, şi acesta e planul divin.”
 
Răspunsul cardinalului Martini :
„Sfântul Toma, citându-l pe Augustin: „A fost foarte potrivit ca Fiul lui Dumnezeu să primească trupul de la o femeie, fiindcă astfel a fost înnobilată întreaga natură umană”.”
 
Cardinalul Carlo Maria Martini, în ultimul capitol al cărţii se întreabă dacă nu cumva ideile despre rău se datorează insuficienţei ideilor despre bine. Eco şi Martini echilibrează sensibil balanţa bine-rău, bineînţeles în favoarea binelui, purtând un dialog epistolar care se citeşte, aşa cum spuneam,  cu uşurinţă şi cu plăcere. Vă recomand să citiţi „În ce cred cei care nu cred”. Sunt convins că  vă veţi simţi mai bine după aceea şi mai înnobilaţi în tot ce se înţelege prin „întreaga natură umană”.
 
Autor: Horia Picu
www.sighet-online.ro
 

Share
Ultima actualizare Duminică, 05 Mai 2013 13:03
 

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Curs valutar


Horoscop


Vremea


Un mic zâmbet


Ultimele anunturi

Linkuri

Parteneri

.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact