|
Suntem cu ajutorul binecuvântării şi purtării de grijă a lui Dumnezeu în Săptămâna a VII- a Sfântului şi Marelui Post al Paştilor, la începutul ei,în Duminica Floriilor zi în care în bisericile noastre sărbătorim şi ne aducem aminte de intrarea în Ierusalim a Domnului , zi care de fapt deschide, inaugurează Săptămâna Mare , Săptămâna Sfintelor şi Mântuitoarelor Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos.
Aceasta era ziua care urma sâmbetei în care Stăpânul vieţii şi al morţii l- a înviat pe prietenul său Lazăr din Betania, fratele Mariei şi al Martei , în casa cărora Domnul nostru Iisus Hristos adesea poposea. Pe când încă se afla în Betania, mulţi iudei au venit să- l cerceteze, după cum relatează Sf. Ioan evanghelistul ( Ioan 12,9 ), dorind să- L vadă pe Iisus, dar şi pe Lazăr pe care îl înviase din morţi. A doua zi, Domnul, împreună cu ucenicii şi cu iudeii care veniseră la Betania pentru a-L vedea, porni spre Ierusalim. Ajuns la Betfaghe, la poalele muntelui Măslinilor, trimise doi ucenici în satul învecinat, pentru a- I aduce de acolo un „mânz legat, pe care încă nu a şezut nici un om” ( Mc. 11,12). Marcu şi Luca pomenesc numai de un mânz, pe când în versiunea lui Matei, Iisus îi trimite pe ucenici să aducă o asină împreună cu mânzul ei, poruncindu-le să spună aceluia care li se va împotrivi că îi trebuie Domnului ( Mt. 21, 2- 3 ).
Apostolii au îndeplinit întocmai dorinţa lui Iisus, aducând cele două dobitoace, pe care aşezară veşmintele lor. Domnul s-a suit pe mânz şi astfel îşi continuă drumul spre Ierusalim, urmat de mulţimea ce-L însoţea.
Sfântul evanghelist Matei, preocupat întotdeauna să arate în mod desluşit că în Persoana lui Iisus se împlineau toate profeţiile, citează următorul text:”Spuneţi fiicei Sionului. Iată împăratul vine la tine blând şi şezând pe asină, pe mânz, fiul celei de sub jug”( Mt. 21, 5). Aceste cuvinte provin din profeţiile conjugate ale proorocilor Isaia şi Zaharia. Potrivit Sfinţilor Părinţi, asina preînchipuia sinagoga, în timp ce mânzul prefigurează neamurile care urmau să fie chemate la credinţă. Este o interpretare simbolică, ce nu anulează realitatea faptului. Mânzul pe care nu mai şezuse nici un om sugerează neprihănirea Domnului, El neputând să se atingă decât de acele făpturi ce nu fuseseră întinate sub nici o formă.
Ceata mică ce-L urma, pe măsură ce înainta se transforma într- un adevărat alai, mulţimea ucenicilor începu să strige:”Osana Fiul lui David; binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus”( Mt. 21, 9 ). Sf. Evanghelist Luca ne redă o aclamaţie şi mai semnificativă:”binecuvântat este Împăratul care vine întru numele Domnului! Pace în cer şi slavă întru cei de sus” ( Lc. 19, 38 ).
La intrare în Ierusalim procesiunea deveni, cu adevărat, triumfală: locuitorii Ierusalimului îşi aşterneau hainele în calea Domnului, iar alţii puneau pe pământ ramuri tinere de finic, culese de prin grădinile oraşului.
Cu adevărat era o atmosferă de mare bucurie, niciodată Israel nu s- a arătat atât de binevoitor şi de entuziast faţă de Iisus. De data aceasta poporul recunoştea în El pe Mesia şi este semnificativ că Domnul nu încearcă să oprească această izbucnire de entuziasm, ba chiar o încuviinţează, numai că rătăcirea norodului nu va întârzia,ei înţelegând greşit misiunea lui Mesia, şi pe această eroare se vor aşeza uneltirile preoţilor şi ale fariseilor.
Luca este singurul evanghelist care semnalează că, în mijlocul acelei atmosfere pline de însufleţire, Domnul trăieşte o clipă de jale, de tristeţe , El nu se bucura. Privind cetatea sfântă, Iisus a început să plângă, şi a spus:” dacă ai fi cunoscut şi tu, în ziua aceasta, cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum ascunse sunt de ochii tăi. Căci vor veni zile peste tine, când duşmanii tăi vor săpa şanţ în jurul tău şi te vor împresura şi te vor strâmtora din toate părţile. Şi te vor face una cu pământul, şi pe fii tăi care sunt în tine, şi nu vor lăsa piatră pe piatră, pentru că nu ai cunoscut vremea cercetrii tale” ( Lc. 19, 42- 44 ).
Deşi în acel moment toţi îl întâmpinau cu strigăte de bucurie,El ştia că inima lor rămânea închisă, deoarece n- au înţeles sensul adevărat al lucrării Sale. Evreii nu înţelegeau dimensiunea reală a misiunii Lui Hristos, aceea de a împăca pe om cu Dumnezeu, şi de a instaura pacea între oameni, ei aşteptând un conducător politic care să- i scape de stăpânirea romană, grea şi istovitoare. Evreii care participau la cea mare sărbătoare ignorau faptul că Hristos n- a venit ca un conducător care să modifice situaţia politică în folosul lor, ci un Dumnezeu coborât printre oameni ca să-i izbăvească de păcat. El a venit nu ca să stăpânească în înţeles material , pământesc ci El a venit să stăpânescă sufletele oamenilor, şi ca Unul ce „ n- venit să I se slujească, ci ca El să slujescă şi să- şi dea viaţa preţ de răscumpărare pentru mulţi” ( Marcu, 10, 45 ). În acest sens aş dori să vă dau un exemplu din Sfânta evanghelie de la Ioan din capitolul 13. Pe când Iisus se afla la cină cu ucenicii Săi”... s- a sculat de la cină, s- a dezbrăcat de haine şi luând un ştergar s- a încins cu el. După aceea a turnat apă în spălătoare şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le ştergă cu ştergarul cu care era încins. Deci a venit la Simon Petru, dar acesta i- a zis: Doamne, oare, Tu să-mi speli mie picioarele? A răspuns Iisus şi i- a zis: ceea ce fac Eu, tu nu înţelegi acum, dar vei înţelege după aceasta. Petru însă I- a zis: nu, niciodată nu-mi vei spăla picioarele. Iisus i-a răspuns: dacă nu te voi spăla, n-ai parte cu Mine. Simon Petru a zis către Dânsul: Doamne, nu numai picioarele mele, ci şi mâinile şi capul. Iar Iisus i- a zis: cel spălat n-are trebuinţă să-şi mai spele decât numai picioarele, ca să fie curat tot.... după ce a spălat picioarele ucenicilor şi şi- a luat hainele Sale, Iisus s- a aşezat iarăşi la masă şi a zis către ei: înţelegeţi ce v- am făcut Eu? Voi Mă numiţi pe Mine Învăţătorul şi Domnul; şi bine ziceţi, căci sunt. Deci dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat vouă picioarele, datori sunteţi şi voi să vă spălaţi unul altuia picioarele, căci v-am dat pildă vouă pentru ca, precum v-am făcut Eu vouă, să faceţi şi voi”.
Cât de mare şi cât de minunat este adevărul acestor cuvinte, şi câtă lumină aduc pentru noi pentru a pricepe şi a înţelege rostul misiunii în lume a Fiului lui Dumnezeu, totodată a cunoaşte nemăsurata bunătate şi iubirea fără de margini a lui Hristos, a lui Dumnezeu Însuşi faţă de noi, faţă de întreg neamul omenesc.
Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu a venit în lume ca să slujească. De atunci El slujeşte mereu fiind pildă pentru noi despre felul cum să ne înţelegem şi cum să trăim în viaţă. Ceea ce macină mai mult viaţa noastră duhovnicească şi roade cel mai mult la temelia vieţii este păcatul egoismului, al iubirii exagerate de noi înşine. Noi credem că suntem făcuţi ca alţii să ne slujească, să ne laude, să muncească pentru noi, uitând că noi avem datoria să slujim altora, că noi avem menirea de a fi izvor de bucurie şi fericire pentru cei din jur, pentru semenii noştri . Tocmai am citat din Evanghelia de la Ioan cuvintele Mântuitorului”... datori sunteţi şi voi să vă spălaţi unul altuia picioarele, căci v-am dat pildă vouă pentru ca, precum v-am făcut Eu vouă, să faceţi şi voi „. A fi creştin cu adevărat, înseamnă a urma pilda de dăruire pe care ne-a lăsat-o nouă , Fiul lui Dumnezeu. Oriunde am fi, ori în ce poziţie socială ne- am afla avem datoria de a-i sluji pe oameni nu de a asupri pe oameni .
În zilele ce urmează, Biserica ne va aduce aminte de Patimile Domnului. Să ne străduim să înţelegem însemnătatea lor pentru mântuirea noastră şi să urmăm pilda de slujire a lui Hristos şi apoi şi noi să ne dăruim pentru binele semenilor noştri. Să trăim în dragoste, pace şi unire cu toţi oamenii şi aşa vom dovedi că suntem urmaşi ai lui Hristos, Căruia se cuvine slava, cinstea şi închinarea, în veci. AMIN!
AUTOR: Pr.Protopop Vasile Aurel Pop
|
